Plante medicinale

Descriere:
Afinul este un arbust mic,cu ramuri anguloase. Frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete.Florile sunt verzui rosietice, dispuse cate 1-2 la subtioara frunzelor. Infloreste in mai-iunie. Fructul este o baca albastra cu suc violaceu.
Răspândire:
Creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana la 2500 m altitudine.
Produs vegetal::
Produsul vegetal folosit: frunzele si fructele - Folia et fructus vaccini myrtilis.
Recoltare:
Frunzele, impreuna cu ramurile, se recolteaza pe vreme insorita, in lunile mai-septembrie, iar fructele cand sunt bine coapte, in lunile iulie-septembrie.
Principii active:
Frunzele contin : tanin, arbutina, hidrochinona, mirtilina, neomirtilina. Fructele contin: tanin, pectine, mirtilina, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic).
Acţiune farmaceutică:
astrigent, bacteriostatic, hipoglicemiant, antidiareic, , diuretic, creste acuitatea vizuala, antihelmintic.
Indicii terapeutice:
diabet, reumatism, guta, enterocolita, parazitoze intestinale, infectii urinare, uremie.
Mod de utilizare:
Sub forma de infuzie, care se obtine din frunze. Se beau 2-3 cani pe zi.

Denumire populară:
Anghelina, Angelina, Bucinis
Descriere:
Este o planta erbacee, vivace, cu un rizom scurt (napiform), gros si radacina fusiforma, ramificata. Rizomul este lung de 8-12 cm si gros de 1-3 cm. Pe partea superioara a rizomului se observa resturi de frunze bazale, care s-au dezvoltat in primul an de viata al plantei. Culoarea radacinii este brun-deschisa la exterior si albicios-laptoasa in interior. Radacinile care pornesc din rizom sunt brune, brazdate longitudinal, lungi pana la 15cm. Tulpina este robusta, inalta de 1-2m, fistuloasa, cilindrica, ramificata, de culoare rosiatica, goala la mijloc si slab brazdata in partea superioara; apare numai in al doilea an de vegetatie. Este striata (are dungi in latime). Frunzele sunt alterne, mari, dintate pe margini, bipenatsectate si cu foliole cordiformovale, neegal serat dintate; au la baza o vagina mare, puternic umflata (este dilatarea, umflatura caracteristica de la baza petiolului). Florile sunt numeroase, albe verzui si asezate in umbela compusa. Infloreste in mai-august. Fructul este o diachena ovoid anguloasa. Fructele sunt turtite, de circa 1cm.
Răspândire:
Creste spontan pe langa paraie, rauri si padurile montane si subalpine. In multe parti se si cultiva.
Produs vegetal::
Radacinile, adica rizomii cu radacini Rhizoma cum radicibus angelicae. Dupa uscare, acest produs are miros aromat caracteristic, gust amar, aromat. De asemenea, se folosesc in scop medicinal semintele.
Recoltare:
Cultura: se inmulteste prin seminte direct in camp. Semanatul trebuie sa se faca imediat dupa recoltarea semintei, pentru ca aceasta isi pastreaza foarte putin timp capacitatea de germinare. Planta creste mai bine in locurile cu subsol umed si nisipos. Recoltarea radacinilor se face in septembrie-noiembrie sau martie-aprilie. Cand planta e cultivata, recoltarea are loc in al doilea, al treilea, al patrulea sau chiar al cincilea an. Radacinile spalate si taiate in bucati groase de 1-3cm si lungi de 10-15cm se usuca la soare, sau in camere putin incalzite.
Principii active:
Uleiuri eterice: terpene, eteri, esteri, sulfuri si polisulfuri etilice, alcooli, fenoli, cetone, aldehide.
Acţiune farmaceutică:
Sedativ, stomahic, colagog, carminativ, expectorant, antireumatic, antiaritmic, galactogen.
Indicii terapeutice:
Labilitate psihovegetativa, dispepsie, varsaturi, dischinezie biliara, flatulenta, bronsita cronica, astm bronsic (ca sedativ), aritmie extrasistolica, palpitatii, hipogalactie, dureri menstruale.
Mod de utilizare:
Decoct din radacina - o lingurita la 250ml de apa se fierbe 4 minute si se infuzeaza 10 minute. Se beau doua cani pe zi, indulcite cu miere. Semintele se prepara sub forma de decoct, o lingurita cu seminte se fierbe 4 minute si se lasa sa infuzeze 10 minute. Se beau doua cani pe zi, indulcite cu miere.

Denumire populară:
Laptuc, Lipan, Scaiul-oii
Descriere:
Planta bienala, ierboasa, cu radacina carnoasa, brun-inchisa la exterior si alb-galbuie la interior. Tulpina este ramificata, inalta de 25-65cm. Frunzele sunt alterne, cele inferioare cu diametru mare, lung petiolate, rotunjite la baza sau cordiforme, iar cele superioare sunt mici si ovale. Florile hermafrodite (avand organele mascule si femele in aceeasi floare), tabulare, regulate, purpurii, formeaza capitule groase de 3-4cm, dispuse in corimb. Bracteele involucrului capitular sunt verzi, aproape glabre si incovoiate la varf in forma de carlige, mai lungi decat florile. Fructele sunt achene, lungi de circa 6mm.
Răspândire:
Creste prin locuri necultivate, pe langa drumuri, garduri, ziduri, daramaturi etc.
Produs vegetal::
Radacina, mai rar frunzele si fructele.
Recoltare:
Radacinile se recolteaza in martie, aprilie si septembrie, octombrie. Se usuca in incaperi incalzite sau la soare. Frunzele, care se intrebuinteaza crude, se pot culege in tot timpul verii, iar cele care se usuca se vor aduna in iunie-august, in timpul infloririi. Se usuca la umbra. Fructele se recolteaza coapte si se usuca in locuri uscate si bine aerisite.
Principii active:
Inulina, saruri de potasiu, ulei volatil, substante antimicrobiene.
Acţiune farmaceutică:
Depurativ, antiseptic, antireumatismal, antigutos, colagog si colerectic, antiaterosclerotic, antidiabetic, antisifilitic.
Indicii terapeutice:
Eczeme, psoriazis, impetigo, acnee, furunculoza, amigdalite, gingivite, pioree alveolo-dentara, reumatism, guta, dischinezie biliara, ateroscleroza, diabet, rujeola, sifilis.
Mod de utilizare:
Decoct din radacina - 20g la 1l de apa, se fierbe 4 minute, dupa care se lasa sa infuzeze 10 minute. Acest decoct se utilizeaza intern, 2-3 cani pe zi, sau extern, sub forma de gargarisme. In caz de rujeola, se prepara un decoct dupa modul descris anterior, dar folosind jumatate din doza. La decoctul obtinut se adauga 2 lingurite de miere. Se administreaza cate o lingurita la fiecare 5 minute, 2-3 ore, ceea ce determina o generalizare a aeruptiei si o scurtare a perioadei de stare, grabind vindecarea. Este necesar ca bolnavul sa stea la pat. Frunzele crude se utilizeaza in reumatism, aplicandu-le pe zona dureroasa. Cu frunzele astfel aplicate, se fac bai de soare.

Are nevoie de mult cladura si mult soare; de aceea ii plac suprafetele pietroase si pasunile alpine unde caldura pamintului radiaza in mod special. In arsita soarelui amezii, din pernitele florilor violete se revarsa un parfum foarte aromat care atrage insecte si albine. Au o mireasma cu totul aparte.
Cimbrul a venit la noi in secolul al XI-lea din tarile mediteraneene, iar speciile cultivate si iarasi salbatice se gasesc in gradinile noastre mai cu seama cu cimbru-de-gradina (Thymus vulgaris), numit si cimbru, cimbrisor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lamiita. Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-cimp, ajunge pina la o inaltime de 50 de centimetri. Ambele au acelasi efect curativ.
Cimbru este renumit inca din antichitate. Traditia spune: „Cimbru este mai ales repezit, infierbintat si aprins. Ele stimuleaza fluxul diuretic si ciclul lunar, accelereaza avorturile, iar la o nastere normala grabeste iesirea pruncului din trupul mamei. Bautura preparata din el curata partile interne ale organismului”.
Stareta Hildegard von Bigen mentioneaza cimbru ca leac impotriva leprei, a paralizei si a bolilor de nervi. Cine bea dimineata in loc de cafea o ceasca de ceai de cimbru va resimti curind efectul sau binefacator: o prospetime a spiritului, o senzatie placuta in stomac, lipsa tusei de dimineata si o stare generala buna.
Cimbrul, museteul si coada-soricelului culese in soare si aplicate ca perna uscata de plante, la care se bea simultan un ceai facut din aceste plante, ajuta la alinarea durerilor nevralgice faciale. Daca acestea sunt insotie de crispari ale fetei, se foloseste suplimentar o perna uscata de pedicuta. Un taran in virsta de 79 de ani suferea de 27 de ani de o grava nevralgie faciala. Fusese operat deja de citeva ori la fata. Isi atrasese boala cind venise intr-o zi acasa ud leoarca de la cimp si, fiind chemat in calitatea sa de primar la o sedinta urgenta, nu avuse timp sa-si schimbe hainele, plecind cu ele ude pe el. In ultimile luni ale bolii, gura i se retrasese cu dureri mari aproape pina la ureche. Comrpresele cu ireburi suedeze i-au adus la inceput o usoara ameliorare. Abia cind plantele enumerate mai sunt si culese in soare i s-au aplicat ca perna, s-a veazut fulgerator o schimbare in bine. A mai baut din acest fel de ceai si dupa ce i-a trecut nevralgia faciala.
Cind copilul meu de vreo 4 ani, nu se putea reface dupa un tifos. Doi ani am tot incercat fara rezultat diferite metode. Dupa o singura baie de cimbru, cu durata de 20 de minute, la care fusesem sfatuita, a iesit un alt baiat din cada. Ca si cum s-ar fi apasat un buton, a cazut de pe el tot ce era bolnav asemenea unui palton si din acea zi a inceput sa infloreasca in mod vizibil.
Cimbrul se culege in perioada infloririi, din iunie pina in august; cel mai bun este cel cules in soarele amiezii. Florile pot fi puse intr-o stica umpluta pina la git si lasate 10 zile la macerat in ulei sau se poate face un sirop. Uleiul de cimbru se foloseste contra paralizei, in apoplexie, scleroza in placi (multipla), atrofie musculara, reumatism si entorse.
In cazul crampelor abdominale, stomacale si menstruale, ca si in spasmele organelor pelviene (genitale), este indicat cimbrul atit in uz intern cit si in uz extern. Se beau 2 cesti pe zi. Florile culese in soare amiezii si uscate se aplica extern sub forma de perne de planta in cazul crampelor. Inainte de culcare aceasta perna se incalzeste intr-o tigaie si se pune pe stomac sau bazin. Se recomanda pernele de planta si in umflaturi, contuzii si reumatism vechi.
Asociat in parti egale cu patlagina-ingusta, cimbrul si-a dovedit eficacitatea in combaterea afectiunilor cailor respiratorii, a secretiilor abundente ale bronhiilor si a astumului bronsic, ba chiar a tusei convulsive. Intr-o ceasca cu apa fierbinte se introduc o felie de lamiie si 1 lingurita de amestec cimbru-patlagina. Repaus: ˝ minut. Ceaiul trebuie baut foarte fierbinte si in inghitituri mici. Se prepara proaspat de 4-5 ori pe zi; daca ameninta pericolul unei pneumonii, acest ceai luat din ora-n ora in inghitituri mici nu-si va rata efectul. Din fericire, mai exista insa multe mame care n-au uitat cimbrul. De foarte multe ori nu se tine insa sema de faptul ca daca se da copiilor bautura direct din frigider se poate ajunge la o bronsita cronica, iar aceasta duce in anii urmatori la emfizem cu grea insuficienta respiratorie.
Tinctura de cimbru (a se vedea „Modul de folosire”) serveste ca ferctie pentru fortificarea membrelor de la copii slab dezvoltati; dar si bonavii de scleroza in placi (multipla) ar trebui sa apeleze la aceasta frictionare.
De cit chin ar putea fi curatate unele familii daca un copil bolnav ar fi tratat la timp cu cimbru, fie sub forma de ceai, fie de bai. Multi copii agitati sau nervosi au capatat un somn sanatos ptrintr-o baie de cimbru. Dar si oameni suferind de surescitare nervoasa si depresiuni se insanatosesc la scurt timp dupa ce fac asemenea bai.
N-ar trebui trecut cu vederea faptul ca aceasta planta medicinala este un remediu indicat contra patimei betiei. Se toarna 1 litru de apa clocotita peste 1 pumn plin de cimbru, se acopera si se lasa 2 minute in repaus. Ceaiul se pune intr-un termos si se da alcoolicului la fiecare sfert de ceas cite o lingurita plina. Urmeaza greturi, varsaturi, purgatie si urinari puternice, valuri de sudoare, o mare pofta de mincare si senzatie de sete. In caz de recidive, care la inceput sunt inevitabile, iar mai tarziu tot mai rare, cura se repeta.
Si in crizele de pilepsie se recomanda cimbrul. Ceaiul, 2 cesti pe zi, nu se bea in criza, ci pe tot parcursul anului sub forma de cura de 2-3 saptamini, cu intreruperi de cite 10 zile. Minunat si foarte puternic este siropul de cimbru. In raceli, el se administreaza inaintea meselor.


Moduri de folosire:
-infuzie: O lingurita (cu varf) de plante este oparita cu ź litru de apa proaspat fiarta si se lasa sa stea putin.
-adaos la baie: Pentru 1 baie completa – 200 grame de plante (a se vedea „Bai complete”)
-tinctura de cimbru: Cu inflorescente culese in soarele amiezii se umple o sticla pina la git, fara a se indesa, se toarna rachiu de secara sau de fructe de 38-40% si se lasa sa stea 14 zile la soare.
-ulei de cimbru: Cu inflorescente culese in soarele amiezii se umple o stica, fara a se indesa si se toarna deasupra ulei de masline presarate la rece, in asa fel incit uleiul sa stea peste flori intr-un strat gros de 2 degete. Se lasa 14 zile la soare sau in apropierea masinii de gatit.
-perna de plante: Se umple o perna cu plante si se insaileaza.
-sirop de cimbru: Florile si tulpinile culese in soare se umezesc cu miinile ude la introducerea intr-un borcan. Se pun in straturi cu zahar nerafinat si se apasa pentru a se indesa in borcan. Se lasa totul cca. 3 saptamini in loc insorit. La filtrare, florile si tulpinile imbibate cu zahar trebuie spalate doar cu putina apa, care se toarna apoi la sirop. Se pune siropul la foc mic sa se evapore fara a-l lasa sa fiarba. Siropul n-are voie sa devina nici prea subtie, nici prea gros, deci este lasat sa se raceasca o data sau de odoua ori, pentru a se face o proba.

Denumire populară:
Iarba degetelor
Descriere:
Planta ierboasa, taratoare, perena, are frunze digitiforme, compuse din cinci foliole sesile. Florile sunt galbene. Infloreste in mai-august.
Răspândire:
Creste salbatica, prin locuri umede.
Produs vegetal::
Planta intreaga, Herba potentillae reptans.
Recoltare:
Mai-septembrie.
Acţiune farmaceutică:
Antidiareic, antitermic, antireumatismal, antiinflamator, antihemoragic.
Indicii terapeutice:
Diaree, stari febrile, reumatism, gingivite, hemoragii.
Mod de utilizare:
Sub forma de infuzie, se administreaza intern, 2-3 cani pe zi, iar extern ca si gargarisme.

Aceasta varietate se mai numeste si aglica, anghelina, calce, cinci-foi, cizma-cucului, talpa-gastei, tita-caprei, tita-oii, urechita -ursului. Ea creste cu precadere pe cimpiile din zonele deluroase si prealpine. Foarte raspindita Primula eliator, cunoscuta tot sub numele de ciubotica-cucului, dar si de aglici, agrisel sau tita-vacii, creste pe mai toate cimpiile, la margini de paduri si sub tufisuri se poarta pe tulpina inalta o umbrela florala de un galben deschis, ce un parfum slab. Forta ei curativa este egala in valoare cu cea a Primulei officinalis, putind fi folosita exact in acelasi fel. O alta subspecie, Primula auricula, cunoscuta sub denumirile de urechea-ursului , ciubotica -cucului, ciubotica-ursului, urechea-soarecelui, urechiuse, este o planta alpina, care se afla sub stricta octrotire a legii, neavind deci voie sa fie culeasa.
„Aflindu-ma intr-o societate, vecinul meu de masa mi-a povestit ca este a Gallspach la cura. Aceasta fusese ultima sa speranta. Intrucit cura se apropia de sfirsit probabil fara nici un rezultat, nu stia ce sa mai faca. In ciuda somniferelor foarte puternice, nu putea dormi. Neurologii din Linz si Viena nu l-au putut elibera de acest calvar: Cind se intindea seara in pat, mort de oboseala, il cuprinde o durere parca i-ar stinge cineva o tigara aprinsa pe partea anterioara a labei piciorului. Din aceasta cauza este fizic si sufleteste la pamint si in pragul disperarii. I-am spus ca stiu un ceai excelent contra insomniei. Dar va avea el oare efect imdediat din pricina administrarii indelungate a unor somnifere dintre cele mai puternice? - A incercat. Am facut cunostinta pe 7 decembrie 1996. Sapte zile mai tarziu am mers in vizita la niste amici de-ai lui care mi-au comunicat inca din usa bucuria ca prietenul nostru comun isi recapatase somnul. In acelasi timp ii disparuse si durerea din laba piciorului. Ceaiul ii ajutase sa-si regaseasca sanatatea in cel mai scurt timp, inlaturind si toate tulburarile nervoase. Medicul care-l trata l-a rugat apoi sa-i dea reteta acestui ceai special contra insomniei:
50 grame de ciubotica-cucului
25 grame de flori de levantica
10 grame de sunatoare
15 grame de con de gamei
5 grame de radacini de odolean.
Se opareste 1 lingurita (cu varf) din acest amestec cu ź litru de apa si se lasa sa stea 3 minute. Ceaiul se bea foarte cald, in inghitituri mici, inainte de culcare. Se poate induclii cu putina miere dupa gust.”
Ceaiul ar trebui preferat orcarui somnifer chimic. Acestea din urma distrug sistemul nervos, in timp ce ceaiul inlatura toate tulburarile nervoase.
„Mama mea culegea in fiecare primavara ciubotica-cucului pentru ca stia ce infuenta linsititoare are asupra inimii si a nervilor. Se aduna intraga umbrela florala superioara. Preotul Kneipp a fost un mare adept al acestei flori. Exista o fotografie de-a lui in care poate fi vazut cu ciubotica-cucului in mina. Prin efectul ei depurativ, ciubotica-cucului elimina toate substantele toxice care duc la artrita (guta) si boli reumatice. Preotul Kneipp afirma: < Ceaiul de ciubotica-cucului este in plus si un mijloc excelent de intarire a nervilor si de tonifiere a inimii, calmeaza migrena si durerile de cap pe baza nervoasa, are un efect iesit din comun asupra inflamatiei miocardului, a hidropiziei si a tendintei spre apoplexie. O fiertura de radacini, amestecata cu miere, da un ceai pentru rinichi care ajuta la eliminarea calculului vezical (pietrei de vezica).
Se recomanda uramtorul ceai depurativ de primavara:
50 grame de ciubotica-cucului
50 grame de mladite de soc
15 grame de frunze de urzici
15 grame de radacini de papadie.
Se foloseste 1 lingurita (cu varf) din acest amestec la ź de apa, plantele se oparesc si se lasa sa stea 3 minute. Se beau in timpul zilei 2 cesti, inghititura cu inghititura; ceaiul se indulceste eventual cu putina miere. (Prin mladite de soc se inteleg mugurii tineri, care tocmai rasar primavara).
Performante foarte bune in afectiunile inimii realizeaza vinul de ciubotica-cucului, pe care ni-l putem prepara singuri primavara. Se umple o stical de 2 litri cu flori proaspete de ciubotica-cucului (umbelele florale intregi), fara a se indesa, iar deasupra se toarna vin alb natural, curat. Florile trebuie sa fie acoperite. Sticla se lasa, astupata usor cu un dop de pluta, sa stea 14 zile in soare. In afectiunile cardiace se ia din cind in caind cite o inghititura de vin, cardiacii pot sa bea pina la 3 linguri pline pe zi.


Moduri de folosire:
-infuzie: Se opareste 1 lingurita (cu varf) de plante cu ź litru de apa si se lasa sa stea putin.
-vin pentru inima: Modul de fabricare si folosire se cauta la fragmentul respectiv din text!
-ceai pentru dormit: Modul de amestecare si utilizare se cauta la fragmentul respectiv din text!
-ceai de primavara (depurativ); Modul de amestecare si utilizare se cauta la fragmentul respectiv din text.

Denumire populară:
Barba-ursului, Barba-sasului, Coada iepei, Coada manzului, Codaie, Iarba-de-cositor, Parul-porcului

Descriere:
Indata dupa fructificare, aceste tulpini fertile putrezesc si in locul lor apar tulpini sterile de 60 cm, mai subtiri, verzi, mult ramificate, avand ramurile laterale dispuse in verticile. Tulpinile sterile apar la inceputul verii. In jurul nodurilor, tulpinile sterile au frunzulite solzoase, brune, in forma de guleras si niste ramurele aciculare (ca frunzele de pin). Aceste ramurele sunt mai lungi la baza tulpinii si mai scurte spre varful ei, dar nu sunt mai lungi decat distanta dintre noduri, ceea ce face planta in intregime sa aiba infatisarea unui con. In pamant, are un rizom ce creste oblic, purtand la noduri radacini subtiri, precum niste tubercule.

Răspândire:
Fanete, campuri, ogoare lutoase si umede, maluri cu tufisuri. Cele care cresc pe soluri pur argiloase au cele mai bune calitati curative. In functie de loc, planta are un continut de 3 pana la 16% acid salicilic, care o face atat de pretioasa. Planta care creste pe terenurile fertilizate chimic nu trebuie utilizata. Coada-calului cu ramurile cele mai fine - Coada-calului-de-padure, Equisetum sylvaticum, care creste pe marginile padurilor si crangurilor, are, de asemenea, proprietati medicinale.

Produs vegetal:
Tulpinile sterile verzi Herba equiseti.

Recoltare:
Recoltate vara in lunile iulie-august. Uscarea se face la umbra. Dupa recoltare, se indeparteaza mai intai partile innegrite de langa pamant, apoi herba se pune la uscat, intinsa in straturi subtiri, fie in aer liber, la umbra, fie in incaperi uscate si aerisite, poduri. Se intorc in fiecare zi. Planta uscata trebuie sa aiba culoare verde-deschis, fara parti brunificate, fara tulpini fertile si fara corpuri straine. Produsul nu are miros, iar gustul este dulceag.

Principii active:
Ulei volatil, bioxid de siliciu, saruri de potasiu, acid salicilic.

Acţiune farmaceutică:
Bronhodilatator, antimicrobian, antiseptic urinar, remineralizant, diuretic, expectorant.

Indicii terapeutice:
Intern: Insuficienta cardiaca, angina pectorala, diaree, nefrite, tuberculoza, bronsite, anemie, guta, colecistita, reumatism, ulcer gastrointestinal. Extern: gingivita, epistaxis. Pentru efectul sau de coagulare a sangelui, este "de neinlocuit" in sangerari, hemoptizii (expectorantii cu sange), hemoragii. In afectiuni ale vezicii si ale rinichilor, cu nisip si calculi, se folosesc ceaiul si baile. Baile de sezut fierbinti cu ceai de coada-calului se fac bandu-se concomitent ceai. In felul acesta este favorizata eliminarea calculilor. Ajuta in caz de acumulare de apa in pericard, pleura sau maladii infectioase, cu retentie de apa. Coada-calului de mare sau de rau (Equisetum maximum) care creste pe malul raurilor si are tulpina de grosimea unui deget se foloseste doar pentru bai de sezut. Coada-calului de camp sau de padure se utilizeaza pentru ceaiuri luate intern. Pentru catar dureros al vezicii urinare un remediu bun este un decoct de coada-calului: bolnavul se infasoara intr-un halat de baie si lasa aburul cald al decoctului sa actioneze asupra vezicii, timp de 10 minute. Se repeta de mai multe ori. Baile de abur, fierbinti, sunt eficiente si la persoanele in varsta care au dureri si tulburari urinare. Pentru eruptii si prurit (mancarime) ajuta foarte mult baile si compresele cu decoct de coada-calului. Spalaturile si baile sunt utile in caz de panaritiu, carii, plagi vechi supurande, proeminente osoase la calcaie (pinteni), fistule, sicozisul barbii, herpes. Pentru hemoroizi durerosi si noduli hemoroidali se utilizeaza terciul. Pentru sangerari persistente ale nasului (epistaxis) se aplica o compresa realizata dintr-un decoct racit de coada-calului. In mod normal, se utilizeaza 1 lingurita cu varf la 250 ml apa, dar pentru sangerari este nevoie de 2-3 lingurite cu varf la cana de 250 ml. Coada-calului impreuna cu Ventrilica este un bun remediu pentru prevenirea aterosclerozei si amneziei. Tinctura de coada-calului este un remediu in transpiratia picioarelor. Cu aceasta tinctura se frictioneaza picioarele bine spalate si uscate si se bea cu 30 de minute inainte de masa de dimineata 1 cana cu ceai de coada-calului. Pentru matreata, parul se spala zilnic cu decoct de coada-calului, apoi pielea capului se maseaza cu ulei de masline. Pentru Enurezis, se utilizeaza ceai de coada-calului si sunatoare, bandu-se 2 cani pe zi. Ceai, sub forma de gargara, se fooloseste in caz de amigdalita, vegetatii adenoide, stomatite, gingivoragii, fistule. Pentru leucoree (scurgeri albe la femei), se utilizeaza bai de sezut. Coada-calului este un bun remediu pentru bronsita cronica si tuberculoza pulmonara. Rezultatele ultimelor cercetari, potrivit biologului austriac Richard Willfort, justifica presupunerea ca : "Tumorile sunt inhibate in cresterea lor si in final eliminate prin utilizarea ceaiului de coada-calului pe perioada indelungata de timp." Se utilizeaza si cataplasme de coada-calului incalzite la abur, aplicate pe tumora. In cazurile de rigiditate a coloanei vertebrale, din cauza contracturii muschilor paravertebtali, baile de sezut sunt eficiente. In caz de depresii, manii, irascibilitate, se indica baile de sezut de 3 ori pe saptamana. In aceste cazuri se beau si ceaiuri de coada-soricelului, urzici, iar dimineata si seara, cate o cana de ceai de coada-calului.

Mod de utilizare:
Infuzie: 250 ml apa fiarta se toarna peste o lingurita cu varf de coada-calului. Se infuzeaza 2 minute. Prisnita: Un pumn cu varf de coada-calului se pune intr-o sita care se suspenda deasupra unei oale in care fierbe apa. Cand planta este fierbinte si inmuiata, se infasoara intr-o bucata de panza si se aplica pe partea afectata. Se va mentine calda. Peste prisnita se aplica o folie de plastic, apoi se infasoara cu un fular de lana. Baia de sezut: 100 g de coada-calului se pune in apa rece si se lasa la macerat 12 ore, apoi se incalzeste, se strecoara si se adauga la apa de baie. Pentru o baie este nevoie de o galeata de 5 litri, plina cu plante proaspete. Baia se face timp de 20 de minute. Se poate folosi un lighean mare sau o cadita. Regiunea inimii trebuie sa fie afara din apa. Este important ca bolnavul sa fie imbracat. Sus, in halat de baie, apoi un pulover gros, iar in picioare sosete groase de lana. Bazinul fiind in apa se maseaza usor, de 2-3 ori, regiunea abdominala de sus in jos., apoi dinspre lojile renale in jos spre vezica urinara. Dupa baie nu va stergeti, ci, inca ud, imbracati halatul de baie si stati in pat pentru a transpira timp de o ora. Apa de baie se poate utiliza inca de 2 ori, reincalzindu-o. Tinctura: 10 g de coada-calului proaspata se macereaza in 50 ml vodca de 40 grade. Se tine la soare sau intr-un loc la cald timp de 14 zile. Se agita zilnic, apoi se strecoara. Se poate pune la 1l de vodca si coada-soricelului, galbenele, tataneasa, traista-ciobanului, cate o mana din fiecare planta. Compresa de pulpa: Coada-calului proaspata se spala bine si se zdrobeste cu tocatorul de lemn.

Denumire populară:
Alunele, Sorocine

Descriere:
Frunzele sunt alterne, sesile, lanceolate, penat-sectate, mai mult sau mai putin paroase si cu miros aromat si gust amar astringent. Florile sunt grupate in capitule ovoide reunite la randul lor in corimb la extremitatea tulpinii. Fiecare capitul contine 5-6 flori marginale pentamere, ligulate, tridintate, de culoare alba, uneori roza pana la rosie si flori interioare regulate, tubuloase cu 5 stamine. Fructul este o achena.
Recoltare:
De la ceasta planta se recolteaza florile, culese la amiaza, -Flores millefolli - fara peduncul, in timpul infloririi, sau planta intreaga fara radacina.Infloreste in luna iunie, pana in septembrie. Uscarea se face la umbra, in incaperi aerisite sau in aer liber, pe rame acoperite cu hartie. Florile nu trebuie sa aiba fructificatii si nici peduncule. Culoarea florilor dupa uscare trebuie sa fie alba-galbuie.
Principii active:
Ulei volatil, cineol, borneol, pinen, limonen, cariofilen, azulen, achileina, acid achileic, acizi organici, formic, acetic, proionic, valerianic, alcool etilic, metilic.
Acţiune farmaceutică:
Intern: Bronhodilatator, expectorant, antispastic bronsic, diminueaza secretiile gastrice, dezinfectant si calmant gastrointestinal, antispastic biliar, decongestiv hemoroidal, analgetic, hemostatic. Extern: Calmant antiinflamator si dezinfectant (bai sau comprese).
Indicii terapeutice:
Anorexie, enterocolite, gastrita, colici hepatice, bronsite, hipermenoree, dismenoree (regleaza hemoragiile abundente si calmeaza durerile), hemoroizi, cistite. Pentru viermi intestinali - infuzie de 10 g din planta la 100 ml apa. Se bea dimineata inainte de masa. Se recomanda si in starile alergice. Extern: In arsuri, plagi supurate, ulcere varicoase, eczeme, sub forma de bai sau comprese, iar in abscese dentare, gargara. Pentru bai, 30-60 g planta la 1 l de apa. Se adauga si radacina de tataneasa. Are proprietatea de a regenera tesuturile. Pentru hemoroizi, se recomanda un amestec de coada-soricelului cu frunze de urzica, intern, 2-3 cani pe zi. Planta are o mare importanta pentru afectiunile genitale ale femeilor, recomandandu-se cure cu ceai de coada-soricelului. In cazuri de cancer uterin, se beau 4 cani de ceai pe zi. In anexite, baile de sezut cu coada-soricelului vindeca. Este indicat si in: enurezis, leucoree(scurgeri albe), recomandandu-se 2 cani de ceai pe zi. Pentru fibron uterin, se vor face bai de sezut cu ceai de coada-soricelului. Fetele tinere, carora nu le-a venit menstruatia, li se recomanda o cana de ceai de coada-soricelului, pe stomacul gol, inainte de masa de dimineata pana la instalarea ciclului. Pentru femeile care sunt la menopauza, ceaiul este calmant. In nevrite, se fac bai de maini si de picioare cu coada-soricelului. Ceaiul este indicat si in ameteli, greata, dureri oculare, lacrimare, cefalee. Migrena cauzata de schimbari de vreme este adesea ameliorata dupa o cana de ceai de coada-soricelului, baut cald, cu inghitituri rare. Daca ceaiul se bea regulat, migrena poate disparea. Actioneaza direct asupra maduvei osoase, stimuland reinnoirea sangelui. De aceea, se recomanda in afectiuni ale maduvei osoase, leucemii. Se bea ceai, se fac bai si frectii cu tinctura de coada-soricelului. In cancer pulmonar, se recomanda ceaiul de coada-soricelului, baut dimineata si seara, impreuna cu radacini de obligeana, care se mesteca in timpul zilei. Ceaiul este eficient si in: hemoroizi care sangereaza, hematemeza, melena, arsuri la stomac (pirozis). Ceaiul remediaza lipsa de apetit, elimina balonarea si crampele stomacale, este util in afectiuni ale ficatului, inflamatii ale tractului gastro-intestinal s reglementeaza scaunele. Deoarece coada-soricelului ajuta in afectiuni circulatorii si spasme vasculare, se recomanda in cardiopatia ischemica (angina pectorala). Este indicat si in afectiuni renale. O alifie preparata din flori de coada-soricelului se utilizeaza pentru hemoroizi. Baile de sezut sau spalarea cu un decoct elimina mancarimile vaginale (prurit vulvar).
Mod de utilizare:
Infuzie: 250 ml apa fiarta se toarna peste o lingurita cu varf de planta. Se lasa 1/2 de minut si se strecoara. Tinctura: Florile de coada-soricelului, culese pe vreme insorita, se aseaza intr-o sticla, se toarna peste ele vodca de 40 grade, apoi se lasa acoperite la soare, timp de 14 zile, dupa care se strecoara. Alifia de coada-soricelului: 90 g de unt nesarat sau untura se pun la incalzit, se adauga 15 g flori de coada-soricelului proaspat culese si taiate fin si 15 g frunze de zmeur, taiate fin. Se amesteca pana se topeste grasimea si se iau de pe foc. Se lasa 12 ore acoperite. In ziua urmatoare se reincalzesc, se strecoara printr-o bucata de panza si se toarna in borcane curate, pastrandu-se in frigider. Baia de sezut: 100 g de coada-soricelului (planta intreaga) se lasa la macerat in apa rece, timp de 12 ore, dupa care se incalzeste pana la fierbere si se adauga in apa de baie.

Planta are frunze semicirculare, cu 7-9 lobi, o tulpina tare care nu este foarte inalta si flori galbaen-verzui fara stralucire, ce pot fi vazute din aprilie pina in iunie si chiar mai tirziu. De ziua Trupului Domnului (Joia Verde – sarbatoarea a bisericii catolice, n. tr. ) se implestesc in anumte regiuni cornite din ea, pentru a impodobii fruntea Mintuitorului, acasa, in coltul icoanelor. Frunzele crestisoarei stau uneori culcate la sol, iar dimineata se vede in mijlocul lor o picatura de roua, stralucind o perla. La inaltimi de peste 1000 metri gasim o varietate a crestisoarei care are partea inferioara a frunzelor de o stralucire argintie, si care infloreste atit pe teren calcaros, cit si pe cel de roca primara. In timpul infloririi, planta este culeasa in intregime, iar mi tarziu numai frunzele; plantele sunt lasata apoi sa se usuce in pod. Cretisoara este renumita mai ales ca planta de leac pentru femei (in germana se numeste si „Frauenmatnel” = mantou de dama, „Frauenknraut” = planta femeilor sau „Frauenhilf” = ajutorul femeilor). Cretisoara n-ajuta numai in tulburari menstruale, leucoree (poala alba, scurgeri), afectiuni ale organelor pelviene si indispoziii la virsta menopazuei, ci, luata la inceputul puberatatii impreuna cu coada-soricelului, infulenteaza benefic aceasta perioada. Pentru cazurile tinerelor fete carora nu le vine ciclul menstrual in ciuda medicamentelor precise de doctor, cretisoara impreuna cu coada-soricelului (amestecate in parti egale) vor fi cele care vor reglementa aceasta problema. Crestisoara are efect astringent si vindeca foarte rapid, este folosita si ca mijloc diuretic si cardiotonic, in febra pricinuita de leziuni, rani purulente si avcese neglijate.
In urma unei extractii dentare este foarte indicat ceaiu de cretisoara. Dupa mai multe clatiri ale gurii, rana se inchide in decursul unei zile. Ceaiul de cretisoara indeparteaza slabiciunile musculare (adinamiile, miopatiile) si articulare si ajuta in anemii.
In leziunile postnatale, in relaxarea organelor pelviene ale femeilor care au avut nasteri grele sau in predispozitia spre avroturi (pentru fixarea sarcinii) si fortificarea fibrelor uterine, cretisoara ese de mare folos. Incepind cu luna a treia, astefel de femei ar trebuii sa bea ceai de cretisoara. Este un mijloc de atottamaduitor in toate bolile de femei si ajuta, impreuna cu traista-ciobanului, chiar in histeroptoza (prolaps uterin) si hernii inghinale. In aceste cazuri se consuma in timpul zilei, incetul cu incetul, 4 cesti cu ceai de cretisoara pregatit pe cit se poate din plante proaspat culese. In afara de acestea, se maseaza locurile afectate cu tinctura de traista-ciobanului (a se vede „Moduri de folosire”, la „Traista-ciobanului”), iar in cazurile de polaps uterin se incepe frictionarea extern, din zona vaginului in sus. Aici se folosesc, suplimentar, bai de sezut cu coada-soricelului (sunt necesare 100 grame de plante pentru 1 baie), in total 3 bai pe saptamina, caci apa de baie, reincalzita, mai poate fi utilizata inca de 2 ori.
Stramosii nostrii intrebuintau aceste plante atit intern cit si extern, pentru vindecarea ranilor, la epilepsii si hernii. Iata un citat dintr-o carte foarte veche de plante medicinale: „Daca un om a avut o hernie, fie el tinar sau batrin, sa puna sa fiarba un pumn de cretisoara intr-o masura de apa atit cit lasi un ou tare sa fiarba si sa bea fiertura.”
In medicina populara actuala, aceasta planta isi ocupa iar locul binemeritat. In special medicul naturist si preotul elvetian Kunzie releva aceasta: „Doua treimi din toate operatiile femeiesti ar devenii de prisos, daca planta asta de leac ar fi fost folosita din timp si vreme mai indelungata; caci ea vindeca toate inflamatiile organelor pelviene, febra, arsura, supuratia purulenta, abcesele si herniile. Orice lauza ar trbui sa bea 8-10 zile din acest ceai; multi copii ar mai avea parte de mama lor si multi vaduvi de sotiile lor, daca ar fi cunoscut acest dar dumnezeiesc. Aplicata extern – zdrobita si facuta compresa – cretisoara vindeca rani, intepaturi, taieturi. Copii care, in ciuda alimentatiei bune, au o musculatura slaba, se intaresc prin uzul continuu al acestui ceai”.
Cretisoara care creste la inaltimi mai mari si are partea inferioara a frunzelor argintie se intrebuninteaza mai ales in obezitate: 2-3 cesti zilnic au un efect deosebit de favorabil. Ajuta si la insomnii; si diabetici ar trebui sa bea des din acest ceai. Copiii debili si bolnaviciosi se fortifica vazind cu ochii, daca li se adauga in apa de baie crestisoara. La 1 baie se folosesc cca. 200 grame de ierburi (a se vedea „Bai comprete”).
Combinata cu traista-ciobanului, dupa cum este explicat in capitolul „Traista-cobanului”, cretisoara ajuta contra atrofiei musculare si in bolile musculare grele, incurabile. Aceasta planta medicinala extrem de valoroasa se foloseste si in scleroza multipla.
„Mi s-a relatat dintr-o zona a tarii ca ceaiul de cretisoara (uz intern – se bea; uz extern – sa fac splari in zona inimii) a adus o ameliorare subustantiala a strarii bolnavului in cazul unor grave afectiuni ale muschiului cardic”.
Creatorul nostru, in mila SA nemarginita, a lasat sa creasca pentru fiecare boala cite o planta; n-o sa putem niciodata sa-i multumim indeajuns pentru aceasta.


Mod de folosire:
-prepararea ceaiului: Se foloseste 1 lingurita (cu vraf) de plante la ˝ litru de apa, se opareste doar, se lasa sa stea putin.
-compresa cu plante: Se spala o cantitate corespunzatoare de plante proaspete se zdrobeste pe un fund de lemn cu un sucitor de taietei si se aplica sub forma de compresa.
-ados la baie: Pentru 1 baie completa sa iau 200 grame de plane uscate sau citiva pumni de plante proaspete, se lasa intr-o galeata in apa rece peste noapte, se incalzeste totul a doua zi si se toarna lichidul peste apa de baie (a se vedea si „Bai compoete”).

Atinge o inaltime de 60-160 centimetri, are radacina frunzelor verticilata (asezata in jurul unei axe in acelasi nivel) si umbele alb-verzui pedunculate. Datorita tulpinii cu par aspru, aceasta planta este o „cataratoare”, fiind numita de aceea „lipicioasa” sau „iarba-lipitoare”. Dragaica (Galium verum), numita si floarea-lui-Sf.Ion, inchegatoare, sinziene, sinziene- galbene, smintinica, prefera inaltimile, se tine drept, ajunge la o inaltime de 30-60 cetimetrii si are flori galben-aurii cu mireasma puternica de miere. Planta inflorita este culeasa in iulie. Sinzienele (Galium mollugo), numite si dragaica, peteala-reginei, sinziana-alba, au florile
delicate, de culoare alb-galbuie, asemanatoare florii-miresei, un parfum amintind usor mierea si se intilnesc foarte des in povirnisuri si pe margini de drum, mai mult culcate la sol decit in picioare in timpul infloririi. Toata florile amintite sunt aproape identice in puterea lor lecuitoare. Se si utilizeaza in acelasi mod. Planta aceasta care creste in cantitati mari a fost data tot mai mult uitatii. Dar tocmai ei ar trebui sa i se acorde o atentie mai mare intr-o vreme in care bolile de cancer fac ravagii. Si aici trebuie sa accentuez ca forta curativa a plantelor proaspete este substantial mai mare, deci folosirea lor, in cazul bolilor grave, trebuie sa aiba loc in stare proaspata. Si in timpul inerii se pot gasi fire proaspete de sinzine albe pe locuri fara zapada, sub iarba uscata.
Ceaiul de sinziene curata rinichii, ficatul, pancreasul si splina de factorii patogeni. Cei ce sufera de tulburari ale sitemului limfatic ar trebui sa bea zilnic din acest ceai. Ele este indicat si in cloroza, hidropizie si junghiuri intercostale. Folosit extern, ajuta foarte repede in toate bolile de piele, in rani, furuncule si comedoane. Spalaturile calde ajuta la intinderea tenului ofilit. Si sucul proaspat stors da rezultate bune, daca se ung zilnic cu el portiunile de piele bolnave si se lasa sa se usuce.
Medicina populara recomanda dragaica si in epilepsie, isterie, coree, boli de nervi, retentie urinara, nisip si piatra la rinichi si in urina. Si la bolile gusei ajuta acest ceai daca se face zilnic foarte multa gargara. O femeie mi-a relatat ca a scapat astfel de gusa, de boala glandei tiroide.
„Ma intilnesc anual, intr-un hotel al bailor Kneipp, cu o pereche din Viena/Molding, cu care sunt prietena. Cind ne-am revazut in anuml 1979, am constatat ca sotia facuse o gusa destul de vizibila. Se temea de operatie. I-am recomandat dragaica. Se face infuzie si se foloseste calda ca gargara adinca de foarte multe ori pe zi. In luna februrarie 2000 ne-am intilnit iarasi si iata, gusa disparuse. Mi-a povestit, in culmea fericirii, ca sotul ei ii adusese des dragaica proaspata; inca de la inceput simtise cum i se micsora gusa, pina ce a disparut complet.”
In ultima perioada de timp s-au inmultit cazurile de paralizie a corzilor vocale. Se pare ca ar fi vorba aici de o viroza. Gargara si clatitul cu ceai de dragica sunt de un rapid ajutor. Despre preotul elvetian Kunze, aceste ceai este un leac de incredere si in cele mai grele boli de rinichi sau pionefrite (puroi la rinichi), chiar atunci cind nimic altceva nu mai da nici un rezultat. Foarte eficace este amestecul de dragaica, splinuta-de-padure si urzica-moarta-galbena in parti egale. In acest caz, efectul se manifesta foarte iute. El vorbeste de 14 zile. Se face infuzie de dragaica si se bea ˝ ceasca pe stomacul gol, 30 minute inainte de micul dejun, iar restul pe parcursul zilei, inghititura cu inghititura. In caz de boala grea trebuie consumate 4 cesti pe zi.
Dragaica a fost foarte apreciata in vremurile stravechi de femeile cu afectiuni uterine. Ea li se punea femeilor in pat cind se declansa nasterea, pentru a le micsora durerile facerii. Aceasta credinta s-a transpus apoi asupra Fecioarei Maria. Maica Domnului a folosit dragaica in loc de paie pentru culcusul ei sfint. Se mai spune ca ar fi pus pruncul Iisus dragaica in loc de perna moale de iesle. O legenda din Silezia relateaza ca Sfinta Fecioara a luat dragaica pentru ca este singura pe care magarul n-o minca. Asta este adevarat. Desi dragaica este cautata de vaci, porcii si magarii o refuza.
Preotul Kunzle istoriseste in scrierile sale despre un barbat de aproximativ 45 de ani care suferea de o grava boala de rinichi ce sa tot inrautatea. In cele din urma a trebuit sa-i fie scos un rinichi. Si celalant rinichi se umpluse de puroi si nu mai putea functiona normal. Atunci omul s-a pus pe o cura cu dragaica. A baut zilnic 4 cesti din amestecul de plante pentru ceaiuri mentionat mai sus, adica dragaica, splinuta-depadure si urzica-moarta-galbena in parti egale. A luat de mai multe ori pe zi cite o inghititura, iar consecinta a fost ca boala i-a trecut complet. Acelasi amestec de ceaiuri se recomanda si in scleroza renala sau in alte boli grave de rinichi.
In timp ce cunoscutul botanist austriac Richard Willfort atrage atentia in cartea sa „Gesundheit durch Heilkrauter” (Sanatate prin plantele naturale) asupra faptului ca bautul ceaiului de dragaica si clatitul cu el sunt un mijloc excelent in cancerul limbii si ca sucul proaspat stors si amestecat cu un ajuta in ulceratii canceroase de tot felul si in boli de piele de natura canceroase, de Heinrich Nauthaler scriue in „Das Krauterbuch” (Cartea despre plante medicinale) urmatoarele in legatura cu dragaica: „Dragaica alba este in unele regiuni recomandata si astazi impotriva concerului, lucru nepermis caruia trebuie sa ne impotrivim cu hotarire”.
Experinente proprii legate de dragaica, sunt expuse in continoare, pentru ca sa apreciati singuri, puterea tamaduitoare.
„Cu aproximativ 10 ani in urma, am auzit despre imbolnavirea unui medic stomatlog din Linz de cancer al limbii. Dupa operatie slabise foarte tare si trebuia sa se duca la Viena pentru raze. L-am sfatuit sa faca gargara cu ceai de dragaica. O saptamina mai tirziu am aflat deja ca razele nu-i mai era necesare si ca bolnavului ii este mult mai bine. Curind s-a vindecat complet.
Ceva mai tirziu am aflat despre o femeie de 28 de ani, bolnava tot de cancer al limbii. A fost sfatuita se consulte un medic din Karnten. Acesta i-a promis ca o vindeca in 5 ani complet si i-a prescris un ceai de plante pe care bolnava mi l-a aratat la un moment dat. L-am recunoscut ca fiind ceai de dragaica. Pentru a o scuti de atatia bani aruncati pe calatoriile de la Karnten si pe alte cheltuieli, i-am aratat dragaica in natura ca sa si-o poata culege singura. S-a vindecat de aceasta boala groaznica.
Inca un exemplu: era sfirsit de martie cind o femeie tinara din Viena mi-a povestit ca mamaei, in virsta de 63 de ani, este grav bolnava si ca se afla inaintea unei a doua operatii care trebuie sa aiba loc pe 19 aprilie. Bolnavei ii crescuse deodata, cu o jumatate de an in urma, o tumoare canceroasa pe laringe. Doctorul nu-i spusese atunci adevarul, descriindu-i boala ca fiind o formare de gusa. Astfel, bolnava ajunsese la prima operatie. Timp de 6 luni totul decursese normal. Acum aparusera insa la bratul sting dureri fantastice, care nu conteneau zi si noapte. Mina era umflata, bolnava nu-si mai simtea mina si bartul, nemaiputind tine nici macar o foaie de hirtie. Pentru a-i usura durerile, medicul primar care o operase prima data propusese o a doua operatie, care trebuia, dupa cum am spus, sa aiba loc la 19 aprilie si la care sa-i sectioneze un nerv din git si clavicula pentru a o elibera macar de durerile cele mai insuportabile. Doctorul sustinea ca nu mai exista nici un alt ajutor medical. Totusi, am sfatuit-o pe femeia respecitva sa bea ceai de dragaica si sa faca gargara cu el. I-am mai recomandat un amestec – cu efect de impiedicare a formarii cancerului – de ceaiuri de plante, si anume 300 grame de filimica, 100 grame de coada soricelului si 100 grame de urzica (1 ˝ litru pe zi, cite o inghititura la fiecare 20 minute), precum si ungerea si frictionarea cu alfie de dragaica. Va puteti imagina mirarea si bucuria mea cind am aflat ca durerile incetasera dupa 4 zile! Ininte de 19 aprilie, femeia a inceput sa-si simta iarasi mina si bratul, putind sa le miste. Medicul primar a fost vizibil surprins cind fiica l-a rugat sa nu mai efectueze a doua operatie. A ramas impresionat atunci i-a relatat fidel despre tratamentul cu plante medicinale si i-a spus: <> Am aflat dupa citva timp ca femeii ii merge <> - citez exact cum mi s-a comunicat – si ca poate deja sa se ocupe de gospodarie si de familia ei de sase persoane”.
Si tratind ulceratiile canceroase se pot obtine vindecari. In timp s-au inmultit boli maligne de piele care se manifesta sub forma unor pete intunecate, bine conturate si aspre. Se presupune ca ar fi vorba de o boala infectioasa. In acest caz, tratamentul cu suc proaspat de dragaica se alifie de filimica de rezultat. Simultan trebuie folosit insa neaparat ceaiul depurativ de filimica, urzica si coada-soricelului.
O femeie din Austria superioara avea un nodul in cerul gurii, care-i pricinuia dureri ingrozitoare in toata gura. Clatindu-se cu ceai de dragaica, a scapat in 4 zile atit de nodul cit si de dureri. Afirmatia ca folosirea dragaicei in astfel de boli este „un lucru nepermis” nu poate sta deci in picioare. Este insa sigur ca nu numai plantele aduc ajutor, ci si atotputernicia Domnului. La urma urmei, totul este in miinile Domnului!


Moduri de folosire:
-prepararea ceaiului: Se foloseste 1 lingurita (cu vraf) de dragaica la ź litru de apa, se opareste, se lasa sa stea putin.
-suc proaspat: Se spala dragaica proaspata si se stoarce, cit este inca in stare umeda, cu ajutorul storcatorului electric de uz casnic.
-prepararea alifiei: Sucul proaspat este amestecat cu unt la temperatura camerei pina se formeaza o pasta alifinoasa care se pastreaza in frigider.

Denumire populară:
Moluza, Anason-mare, Chimen-dulce, Anason-dulce, Secarea-de-gradina
Descriere:
Planta erbacee, bianuala sau perena. Are tulpina dreapta, inalta pana la 2m, cilindrica, fin striata longitudinal, fistuloasa si ramificata, incepand de la baza. Frunzele de la baza au petiol lung. Sunt intregi, rotunde, in forma de rinichi si creste. Frunzele pedunculare dinspre varf sunt trifoliate. Florile, galben-aurii, sunt mici, regulate, pentamere si dispuse in umbele mari terminale. Fructele sunt ovoidale, putin turtite lateral. La maturitate, au culoare cenusie sau brun-verzuie, cu miros placut, caracteristic, aromat si gust dulceag, usor arzator.
Răspândire:
Este o planta de cultura.
Produs vegetal::
Fructele.
Principii active:
Ulei volatil - anetol, estrogal, fencone, lipide, aleurona, zaharuri, mucilagii, substante amare.
Acţiune farmaceutică:
Antiinflamator, antiseptic, carminativ, sedativ, , diuretic, galactogog, expectorant, sudorific, antispastic. Atentie! in cantitati mari, la femei, produce hemoragie uterina.
Indicii terapeutice:
Intern: Astm bronsic, bronsite, tuse convulsiva, balonari abdominale, dispepsie, enterocolita, insuficienta pancreatica, hipogalactie, balonari abdominale, anorexie, colici abdominale.
Mod de utilizare:
Extern: laringite, faringite, amigdalite, infectii oculare, hematom. Pentru copii, 5-6 fructe zdrobite, iar la adulti, 1/2 lingurita de fructe - la 200ml apa clocotita. Se infuzeaza 1/2 minut si se strecoara. In stari anexioase, se administreaza urmatorul Rp: fenicul 2g, magheran 2g, menta 2g. Se infuzeaza 3 minute in 1l apa clocotita. Apoi se strecoara. Se bea in cursul unei zile. Extern: Infuzia obtinuta din 2 lingurite seminte, infuzata 2 minute in 250 ml apa clocotita, se utilizeaza sub forma de gargarisme, in faringite, amigdalita, sau sub forma de aplicatii locale (cataplasme), facilitand cicatrizarea plagilor.

Descriere:
Arbore inalt de 1-30m, cu frunze imparipenate, compuse din 7-13 foliole sesile. Infloreste inainte de a se dezvolta frunzele in aprilie-mai. Florile sunt lipsite de invelis floral. Fructul este o samara.
Răspândire:
Creste spontan, prin paduri, lunci etc., locuri umede.
Produs vegetal::
Coaja si frunzele.
Recoltare:
Coaja se recolteaza in aprilie-mai, de pe crengile si radacinile tinere (de cel mult 4 ani). Frunzele se aduna in mai-iunie. Daca se folosesc imediat, proaspete, se pot recolta in orice timp al anului. Uscarea se face la umbra.
Principii active:
Manitol, inozitol, cvercetol, acid malic, gume, ulei volatil.
Acţiune farmaceutică:
Sudorific, colagog, coleretic, cicatrizant, laxativ, intiinflamator intestinal, antigutos, antireumatismal, diuretic, astringent.
Indicii terapeutice:
In colecistite, angiocolite, ulcer, afectiuni intestinale, diaree, afectiuni renale, guta, reumatism, boli de piele.
Mod de utilizare:
Infuzie: 1 lingurita de frunze, la 250ml apa clocotita, se infuzeaza 3 minute. Se strecoara. Se beau 2-3 cani pe zi. Decoct: 50g scoarta la 1l apa, se fierbe 4 minute si se infuzeaza 10 minute. Se beau 3 cani pe zi. Decoctul este foarte eficient in guta, reumatism, diaree.

Denumire populară:
Fumul-pamantului, Iarba-de-curca, Saftarea
Descriere:
Planta anuala, pitica, ierboasa, inalta de 20-70 cm, glabra, cenusie. Frunzele sunt imparipenate, cu segmente lanceolate, verde pal. Florile sunt rozacee, viorii, purpurii, violete, albe spre baza si rosii la varf, dispuse in raceme terminale. Infloreste in mai-septembrie. Frucetele sunt silicule mici, globuloase.
Răspândire:
Creste prin locuri ruderale sau cultivate.
Produs vegetal::
Planta intreaga fara radacina, recoltata in timpul infloririi.
Principii active:
Acid fumaric, fumarina, alcaloizi, K, tanin.
Acţiune farmaceutică:
Sedativ, depurativ, tonic, colagog si coleretic, laxativ, febrifug, aperitiv, calmant, hipnotic.
Indicii terapeutice:
Astenie, dischinezii biliare, colici biliare, cefalee, actiuni hepatice, constipatie, obezitate, amenoree, ateroscleroza, febra, hipotensiune arteriala, afectiuni renale, oligurie, eczema, acnee, artrita.
Mod de utilizare:
Infuzie: Se prepara o infuzie slaba din 3g planta la 1 cana apa clocotita. Se infuzeaza 3 minute. Se beau 2 cani cani pe zi. Ceaiul mai concentrat si folosit in cura prelungita are efect hipotonizant si de pierdere ponderala. Trebuie administrat cu prudenta, deoarece in cure prelungite poate avea efect hemolizant. M.Mulot mentioneaza ca modul de actiune al plantei difera in raport cu timpul de administrare. Administrat zilnic, in primele 8 zile are efect tonic, aperitiv, depurativ. Se fac 2-3 cure de opt zile cu pauza intre cure de 10 zile. Continuand cura, peste 8 zile, pana la 20 de zile, actioneaza ca si calmant si hipnotic, determinand somnolenta si o incetinire a circulatiei sanguine. Decoct: Se prepara din 60g planta care se fierbe 4 minute, in 1/2 l apa, apoi se lasa sa infuzeze 10 minute. Se badijoneaza regiunea cu eczema sau acnee de 2 ori pe zi.

Denumire populară:
Calinica, Filimica, Filimina, Galbenele, Hilimica, Rosioara, Rujulita, Rusnica

Descriere:
Flori galben-portocalii sau galben-rosietice sunt dispuse in capitule terminale mari, alcatuite din flori lingulate tridintate, pe margini de culoare galben-portocalie si flori centrale tubuloase. Infloreste din mai pana in septembrie. Radacina este pivotanta.

Răspândire:
Planta se gaseste in gradini parasite sau cultivate.

Produs vegetal:
Se utilizeaza numai florile marginale (Flores Calendulae sine receptaculis), fie intregul capitul (Flores Calendulae cum receptaculis). Ambele produse au miros slab aromat, gust amarui-sarat.

Recoltare:
Se culeg si tulpinile si frunzele. Recoltarea trebuie sa se faca pe vreme insorita, cand puterile curative sunt potentate la maximum. Exista mai multe varietati cu capitulele complet acoperite cu petale, cu stamine de culoare inchisa sau deschisa. Valoarea medicinala este aceeasi. Pot fi culese proaspete din gradina si utilizate. Se culeg din luna iunie pana toamna tarziu.

Principii active:
Saponozide, caroten, calendulina, flavonoide, principii amare, mucilagii, gume, rezine, ulei volatil.

Acţiune farmaceutică:
Sudorific (creste secretia sudorala), colagog, coleretic, cicatrizant, sedativ, antiinflamator, gastrointestinal, emolient, bactericid si antitrichomoniazic.

Indicii terapeutice:
Dischinezii biliare, ulcer gastric si duodenal, dismenoree, anterocolite. Ceaiul, ca depurativ al sangelui, este de mare ajutor in hepatita acuta (virotica), baut in cantitati de 2-3 cani pe zi. Ulceratii canceroase, tumorile canceroase, ranile supurande care nu se vindeca, se spala cu o infuzie din parti egale de galbenele si coada-calului. Se va utiliza o lingura cu varf din acest amestec la 1/2 l apa. Ceaiul este, de asemenea, un bun remediu pentru infectii urinare. In inflamatia tractului gastro-intestinal (gastroduodenite, colite, ulcere), ceaiul se bea cate 3 cani pe zi. Ceaiul facut din flori prospete de galbenele este adjuvant in tratamentul febrei para-tifoide si P.E.S.

Mod de utilizare:
Infuzie: 1 lingurita cu varf la 250 ml apa. Se beau 4 cani pe zi. Extern: Baia de sezut: 2 pumni plini cu planta proaspata sau 100 g planta uscata. Spalare: Spalaturi vaginale in infectii cu Trichomonas vaginalis, si ca cicatrizant si antiinflamator in tratamentul plagilor, arsurilor, degeraturilor si al ulceratiilor. Se pune 1 lingura cu varf de planta la jumatate litru apa fiarta, se infuzeaza 2 minute (acoperit): se foloseste usor caldut (38 grade C).

Alifia: 500 g margarina, untura sau alta grasime. Se pun 2 pumni plini cu varf de planta taiata marunt cu cutitul (floare, tulpina, frunze). Planta se recolteaza cu tulpina si flori, se scurge de apa si se pune in grasimea topita (sa fie calduta, nu fierbinte). Se amesteca cu o lingura de lemn si se lasa acoperita 12 ore (cu focul stins). A doua zi, se reincalzeste si se strecoara prin panza sau tifon. Scursura se pune in borcan, la frigider. Aceasta este alifia. Resturile de planta se pun in alt borcan, la frigider si se folosesc sub forma de cataplasme, de 3-4 ori. Alifia se intrebuinteaza in : contuzii, entorse, varice, flebite, ulcere varicoase, hemoroizi, plagi zdrobite, cicatrice post-operatorii, tumori, adenopatii, fistule, degeraturi, aesuri, ganglioni mariti, ulceratii la san, chiar daca acestea sunt maligne. Sucul proaspat: Frunzele, tulpinile, florile se spala si, ude, se pun in centrifuga de sucuri. Sucul obtinut se pune intr-o sticluta la frigider si se foloseste pentru badijonaj in caz de prurit intens, de scabie (raie). Se utilizeaza cu succes in cancerul pielii. Cu ajutorul alifiei pot fi eliminate cu usurinta si crustele din nas. Oriunde se aplica compresa cu aperitiv suedez, se da in prealabil cu alifia de galbenele. In cazul tumorilor, se poate aplica alifie in strat gros. Infectiile fungice in zona genitala, cu prurit intens (mancarime), se trateaza cu baia cu decoct din planta proaspata: 5 linguri planta uscata sau 2 pumni plini cu planta proaspata pentru baie, cu durata de 10 minute. Plantele se pot folosi de 3-4 ori.

Descriere:
Este o planta vivace, cataratoare pe arbori.Tulpina lui este aspra, urcatoare si agatatoare, iar frunzele sunt petiolate, cate 2 la nod (opuse) si cu 3-5 lobi, ca si frunzele vitei-de-vie, crestate si cordate la baza. Are doua feluri de flori (mascule si femele). Florile femele sunt formate din numeroase frunzulite galbene-verzui, asezate in jurul axei. Ele sunt grupate in inflorescente de forma ovala (conuri sau strobuli) si au o lungime de 2-3 cm. Florile mascule sunt verzi, dioice, dispuse in ciorchine pe planta. Fructele sunt globuloase, putin turtite, de culoare brun-deschis si cu o grosime de cca 2 mm. La baza bracteelor (frunzulitelor) si pe suprafata frunzelor se gasesc numeroase glande de culoare galben-portocalie, care contin un ulei rasinos, cu miros caracteristic.
Răspândire:
Creste prin lunci, cranguri, paduri, zavoaie, pe langa ziduri, garduri etc.
Produs vegetal::
Se admit numai conurile, care, dupa uscare, au culoarea galben-verzuie. Conurile trebuie sa fie intregi, iar bracteele sa nu fie desfacute de pe conuri, caci in acest caz se pierde o parte din principiul activ - Lupulina. Pedunculul sa nu fie mai lung de 1 cm.
Recoltare:
De la Hamei, se recolteaza varfurile vegetative si conurile femele - Summitates et strobuli lupuli. Recoltarea se face in timpul infloririi, iunie-august. Se culeg in cosuri sau saculete, ca sa nu se preseze si sa nu se incalzeasca. Imediat dupa recoltare, ele trebuie scoase din cosuri sau saci si tinute la umbra intr-o incapere curata, pentru a se racori. Dupa ce se racoresc, conurile se intind in straturi foarte subtiri, pentru a se usca perfect. In nici un caz conurile nu se pun la uscat fara sa fi fost in prealabil racorite (vanturate usor cu mana). In caz contrar, dupa uscare, ele capata o culoare bruna, drogul pierzand din valoare. Astfel uscat, drogul se pastreaza in lazi captusite cu hartie, bine presat, puse in incaperi uscate si intunecoase.
Principii active:
Conurile contin ulei volatil, sescviterpene, ester valerianic, rezine, lupulina, humulona, substante minerale, tanin, derivati flavonici, substante estrogene.
Acţiune farmaceutică:
Antispastic, stimuleaza secretia gastrica, diuretic, antituberculos, bacteriostatic, actiune moderata asupra functiilor genitale: se utilizeaza in combaterea blenoragiei, onanismului, spermatoreei (prin actiunea lupulinei). Extern: antiseptic.
Indicii terapeutice:
Insomnie, tuberculoza, anorezie, nevroze cu anxietate, trichomanas vaginalis, acnee, seboree.
Mod de utilizare:
Intern: Infuzie: sedativ- 1 ligura si jumatate de conuri la 200 ml apa clocotita, se bea fractionat in 3 reprize in decursul unei zile. Infuzarea este de 2 minute; somnifer - 1 lingura de conuri la 200 ml apa clocotita. Infuzare 2 minute. Se bea seara la culcare. Tinctura: 10g conuri se macereaza in 90 ml alcool de 40 grade. Se administreaza 2-4 g pe zi. Extern: Infuzie: Acnee, seboree, 4g% sub forma de comprese, spalaturi vaginale 8g%. Lastarii tineri sau varfurile vegetative constituie un medicament antiscorbutic si diuretic, in alimentatie se utilizeaza drept leguma, ca si sparanghelul. Pe inflorescentele femele, se afla niste glande, care se desprind usor de planta, dand o pulbere fina galbena: lupulina, care se utilizeaza ca medicament. Are proprietati tonice, stomahice si diuretice.

Denumire populară:
Chrean, Hirean, Irean, Radacina salbatica

Descriere:
Planta ierboasa, perena, cu rizom gros, carnos si frunze inegal sectat-penate. Florile sunt mici, albe, dispuse in recem paniculat. Fructele sunt silicule globuloase sau ovale.

Răspândire:
Cultivata sau salbatica prin locurile de cultura.

Produs vegetal:
Radacina.

Recoltare:
Se aduna in octombrie-noiembrie.

Mod de utilizare:
Se utilizeaza ca atare, fiind un bun condiment. Sub forma de otet de hrean, se utilizeaza in tratarea acneei.

Denumire populară:
Ialovat, Cetina, Janibahar
Descriere:
Arbust de 1-2 m inaltime, cu frunze triplu verticilate, aciculare, tepoase, intotdeauna verzi, asezate aproape perpendicular pe ramuri. Florile de sex diferit se inchid in aprilie-mai. Fructul este o baca (baca falsa) neagra, de marimea unui bob de mazare, prezentand deasupra o crestatura in trei muchii: se coace numai in al doilea an.
Răspândire:
Prin pasuni, locuri stancoase, zavoaie, paduri, mai mult in etajul montan.
Produs vegetal::
Fructele
Recoltare:
Se recolteaza cand sunt coapte, in lunile septembrie-decembrie, culoarea boabelor trebuie sa fie neagra. Pe cat posibil, se aleg fructele normal dezvoltate si coapte, cernandu-le prin site. Uscarea se face la soare sau in camere incalzite.
Acţiune farmaceutică:
Aperitiv, antialgic, diuretic, antigutos, antiseptic, emenogog.
Indicii terapeutice:
Anorexie, artrita, reumatism,, guta, infectii ale tractului biliar, prostatita, bronsita cronica, litiaza renala, tulburari ale ciclului menstrual, leucoree.
Mod de utilizare:
Infuzie: 5g boabe macinate se infuzeaza 5 minute in 250 ml apa clocotita. Se beau trei cani pe zi. Tinctura: 100g boabe macinate se macereaza in 1/2 l alcool 45-50 grade, timp de 4-5 zile. Apoi se strecoara. Se administreaza 15 picaturi pe zi, in ceai sau supa. Extern se utilizeaza in reumatism, sub forma de frectii ale zonelor dureroase. Esenta de ienupar are efect stupefiant si soporific.

Descriere:
Arbust mic cu tulpina lemnoasa, la baza inalt de 30-80cm. Frunzele sunt intregi, ingust lanceolate. Florile sunt albastre, rar albe, dispuse in verticile, formand spice unilaterale. Infloreste in iulie-august.
Răspândire:
Planta ornamentala, creste si in apropierea terenurilor cultivate.
Recoltare:
Se face culegand plantele inainte sau in timpul infloririi. Uscarea se face la umbra.
Principii active:
Ulei volatil, heterozide, gume, substante amare, compusi sterolici, compusi triterpenici, hisopina, saponine, colina, tanin, saruri minerale.
Acţiune farmaceutică:
Behic, expectorant, diuretic, colagog, digestiv, vulnerar, revulsiv, tonic.
Indicii terapeutice:
Bronsite, astm, dispnee, afectiuni renale, dischinezie biliara, dispepsie, aerofagie, meteorism abdominal, entorse, plagi.
Mod de utilizare:
Infuzie: 1 lingurita cu varf la 250ml apa clocotita, se infuzeaza 3 minute. Se beau 2-3 cani pe zi indulcit cu miere. La persoanele cu excitabilitate nervoasa crescuta si la copii, se administreaza doze mai mici. Sub forma de comprese, se utilizeaza in entorse. De asemenea, infuzia se utilizeaza sub forma de gargarisme, in angina. Sirop de isop: peste 100 g isop se adauga 1 l de apa clocotita. Se lasa sa infuzeze pana la racire. Apoi se strecoara si se adauga 1600 g miere. Se pune la foc sa se incalzeasca si inainte de a da in clocot se ia de pe foc. Se lasa sa se raceasca. Se administreaza 4-6 linguri pe zi in afectiuni respiratorii.

In fata acestei noi splendori verzi, ar trebui sa pasim spre o noua cura de primavara, o curatire si depuratie a organismului care duc la improspatare si inviorare igienica demne de luat in seama. Mai ales leurda, numita si ai-ciorasc, ai-de-padure, ai-salbatic, aiuti, aliu, aliu-de-iunie, leoarda sau leorda, face parte dintre acesti vestitori ai primaverii. Frunzele, de un verde proaspat, lanceolate, lucioase, asemanatoare celor ale lacramioarei, ies dintr-un bulb lunguiet care este inconjurat de membrane albe, transparente. Tulpina neteda, de un verde deschis, impreuna cu potirul alb ajung la o inaltime de 30 de centimetri. Leurda creste numai in cimpii bogate in humus si umede, sub tufisuri, in paduri de foioase si alpine. I se simte puternicul miros de usturoi chiar inainte de a zari planta. El i-a si adus in popor numele de „ai” – salbatic, de padure – insemnind usturoi; acest miros exclude fara nici o indoiala orice confuzie cu frunzele lacramioarei sau cu otravitoarea brindusa de toamna. La inceputul primaverii, multe zavoaie sunt acoperite cu frunze proaspete, verzi ale leurdei. Ele rasar din pamint in aprilie sau mai, uneori chiar mai devreme. Florile devin insa vizibile abia pe la mijlocul lui mai sau iunie. Puternice forte vindecatoare zac in ea si se spune ca si ursii o cauta cind ies din hibernare, pentru a-si curata stomacul, intestinele si singele. Leurda contine in esenta proprietatile usturoiului nostru, numai ca are o putere curativa mult mai mar. Este, de aceea, deosebit de indicata in curele depurative de primavara si ajuta la vindecarea bolilor cronice de piele.
Intrucit frunzele isi pierd portele lecuitoare in stare uscata, in cura de curatire si depuratie de primavara ele se folosesc proaspete. Se pun, taiate marunt, pe piinea cu unt; tocate fin, in loc de alt condiment (nefierte) in supa zilnica, pe cartofi, in perisoare, chiftele sau in alte mincaruri al caror gust este imbunatatit alminteri de patrunjel. Frunzele pot fi preparate si ca piure sau salata. Intrucit folosite in cantitati mari au un gust intepator, ar trebui amestecate in piure cu funze de urzici.
Frunzele tinere se aduna in aprile sau mai, deci inainte de inflorire, iar bulbii la sfirsitul verii si toamna. Bulbii de leurda pot fi folositi la fel ca si usturoiul. Este indicat ca persoanele cu stomac sensibil sa toarne lapte cald peste frunzele si bulbii taiati marunt, sa lase totul sa stea 2-3 ore, apoi sa bea acest lichid, inghititura cu inghititura.
Pentru a avea pe tot parcursul anului leurda in casa si a beneficia de puterea ei tamaduitoare, se prepara tinctura de leurda (a se vedea „Moduri de folosire”). Din aceasta tinctura se iau zilnic 10-12 picaturi in putina apa. Aceste picaturi ajuta la o memorie excelenta, previn arterioscleroza si alunga multe alte afectiuni si indipozitii.
Leura are un efect foarte favorabil asupra aparatului digestiv. Se recomanda atit la diaree acuta si cronica, chiar daca aceasta este insotita de balonari si colici, cit si la constipatie, daca aceasta se bazeaza pe spasme interne sau de lenevirea intestinelor. Viermii intestinali, chiar si limbricii, mor la citva timp dupa folosirea leurdei. O data cu imbunatatirea activitatii intestinale dispar si acele indispozitii care apar adesea la oameni virstnici sau la gurmanzi din cauza intestinelor lenese, inactive sau prea pline, insomnia, tulburarile cardiace provocate de stomac, indispozitiile provenite din arterioscleroza sau hipertensiune artificiala – ca verijul (ameteala), senzatia de apasare (la cap), de neliniste si depresiunile – vor ceda. Suprapresiunea scate treptat. Vinul de leurda (a se vedea :Moduri de folosire”) este un preparat minunat pentru toti batrinii cu vesnice secretii pulmonare abundente si greutati in respiratie legate de acestea. Chiar in cazurile de tuse rebela indelungata se scapa de flegma si de insuficienta respiratorie provocata de ea. Acest leac este indicat in tuberculoza pulmonara si hiropizie, de care sufera desori cei batrini. Frunzele folosite in stare proaspata curata rinichii si vezica, favorizind urinarea. Ranile care se vindeca greu, unse cu suc proaspat de leurd, se vor inchide rapid. Chiar si starea bolnavilor cardiovasculari se amelioreaza.
Leura este un mijloc depurativ inca nepapreciat la justa sa valoare, care se dovedeste bun mai ales pentru epidemia cronic suferinda. Mediucl naturist si preotul elevetian Kunzle a laudat in mod special aceasta planta: „Ea curata intregul organism, face singele sanatos, alunga si distruge substantele otravitoare. Persoanele mereu bolnavicoase, cele cu eczeme si cu tenul fainos, scrofulosii si reumaticii ar trebui sa venereze leurda asemenea aurului. Nici o planta de pe pamint nu este atit de eficace pentru curatirea stomacului, a intestinelor si a singelui. Tinerii ar inflorii ca niste roze si s-ar deschide ca un con de brad la soare!” Kunzle arata mai incolo ca stie familii ai caror membrii erau inainte „tot timpul anului bolnaviciosi, mergeau din doctor in doctor, erau plni de eruptii si eczeme, scrofulosi pe tot corpul, palizi, de parca ar fi zacut deja in groapa si i-ar fi riciit gainile iarasi afara de sub pamint si care s-au insanatosit si inviorat dupa o intrebuintare mai indelungata a acestui dar minunat al Dumezeirii”.


Moduri de folosire:
-sub forma de condiment: frunzele proaspete de leurda se maruntesc ca patrunjelul sau ceapa si se presara pe piine, in supe, sosuri, salate si mincaruri de carne.
-tinctura de leurda: frunzele sau bulbii taiati marunt se introduc intr-o stical pina la git fara a se indesa, se toarna desupra rachiu de secara sau orice alt rachiu de 38-40% facut in casa si se lasa 14 zile in soare sau in apropierea masinii de gatit. Se iau de 4 ori pe zi cate 10-15 picaturi in putina apa.
-vin de leurda: se ia 1 pumn de frunze taiate marunt, se lasa sa dea citeva clocote in ź litru de vin alb, se indulceste dupa gust cu miere sau sirop si se bea din acest vin peste zi, incet, inghititura cu inghititura.

Denumire populară:
Aspic, Levand, Livant
Descriere:
Subarbust inalt de 30-100 cm, cu ramificatii bogate. Tulpina lemnoasa, patrunghiulara da nastere la ramuri ierboase, anuale. Frunzele oblonglanceolate sau ingust-lanceolate, sesile, la inceput sunt de culoare aurie, mai tarziu devenind verzi. Infloreste in iunie-august. Florile de culoare albastra-violacee sunt dispuse intr-un spic lung, subtire si intrerupt.
Răspândire:
La noi se afla numai cultivata.
Produs vegetal::
Varfurile plantei si florile
Recoltare:
Varfurile florale se culeg in iunie-august, in momentul infloririi, incepand cu anul al doilea. Tot in acest timp se culeg si florile separat, cu varfuri si ramuri.
Principii active:
Alcooli, linalol, borneol, geraniol, cineol, derivati cumarinici.
Acţiune farmaceutică:
Diuretic, antispasmodic, sudorific, tonic, dezinfectant, febrifug, usor hipnotic.
Indicii terapeutice:
Oligurie, uremie, astenie, anxietate, hiperexcitabilitate nervoasa, guturai, laringita, bronsita, tuse convulsiva, astm, gripa, stari febrile, insomnie, migrena, leucoree, plagi, prurit tegumentar.
Mod de utilizare:
Infuzie: 5g planta se infuzeaza 3 minute intr-un litru de apa clocotita. Se beau 2-3 cani pe zi cu efect calmant. Infuzia mai concentrata, din 20-30 g la 1 l de apa clocotita, infuzata 3 minute, are efect excitant, sudorific, diuretic, tonic, dezinfectant. Tinctura: 100 g flori se macereaza in 1/2 l alcool, timp de 15 zile. Apoi se strecoara si se pastreaza in sticle bine inchise. Se utilizeaza sub forma de frectii ale capului, intarind firul de par. Sub forma de comprese, aplicate 10 minute pe regiunea dureroasa, amelioreaza durerile in reumatism si contuzii. Sub forma de gargarisme, cateava picaturi la un pahar de apa calduta, se recomanda in ulceratii ale mucoasei bucale si ale limbii. A nu se administra in doze mari, provocand o stare de excitabilitate crescuta, urmata de deprimare nervoasa si cardiaca, somnolenta, hipotermie.

Denumire populară:
Clopotei-fermecati, Trifoi-acru
Descriere:
Macrisul de padure creste din abundenta in paduri, unde, cu frunzele sale de culoare verde deschis si frumoasele flori albe, acopera solul. Este o planta mica, avand tulpina taratoare. Frunzele sunt trifoliate. Florile au culoare alba, sunt scurt pedunculate si dispuse in capitule aproape globuloase. Capitulele sunt prinse cate unul in varful pedunculelor axilare.
Indicii terapeutice:
Boala Parkinson.Se bea suc, 2-3 picaturi, in ceai de coada-soricelului, cu inghitituri rare.Extern, se frictioneaza coloana vertebrala.
Mod de utilizare:
Infuzie: 1 ligurita de frunze proaspat culese la 1/2 litru apa fiarta. Se lasa sa infuzeze 30 de secunde. Apoi se strecoara. Suc proaspat: Frunzele se spala si se pun in extractorul de sucuri.

Denumire populară:
Rug-de-mure, Amura
Descriere:
Este un arbust prevazut cu spini drepti sau recurbati.Tulpina este anguloasa, dreapta sau curbata, cu frunze palmat-compuse, paroase pe fata interioara. Florile albe sau roze, dispuse corimbifer, se deschid in iunie-iulie. Fructele carnoase, compuse, negre, sunt placute la gust, dulci, acrisoare.
Răspândire:
Planta este comuna prin paduri, tufisuri, locuri necultivate etc.
Produs vegetal::
Frunzele si fructele.
Recoltare:
Frunzele se aduna in mai-iunie si se usuca la umbra. Fructele se culeg coapte.
Principii active:
Vitamina C, tanin, flavone, acizi organici.
Acţiune farmaceutică:
Astringent, antiseptic, antidiareic, hemostatic, diuretic, vulnerar, antiinflamator.
Indicii terapeutice:
Diaree, colite, gingivite, gastroenterite, fistule anale, leucoree, afectiuni renale si ale vezicii urinare.
Mod de utilizare:
Intern: Infuzie, 1 lingurita la 250ml apa. Extern: Gargarisme - se face gargaracu o infuzie mai concentrata (2 lingurite la 1 cana de apa), de 2-3 ori pe zi. Sub forma de cataplasme se utilizeaza in hemoroizi sau fistule anale. In leucoree, se recomanda irigatii vaginale cu o infuzie concentrata de frunze de mur. Fructele sunt consumate ca atare, fiind bogate in vitamina C si zaharuri naturale.

Denumire populară:
Romanita, Matricea, Moruna, Romanita bruna

Descriere:
Florile de pe margini (radiale) sunt albe si lingulate (petalele sunt unite in forma unei limbi sau lingule), iar cele din mijloc sunt galbene si tubulare (petalele sunt reunite intr-un tub cinci-dintat la partea superioara). Musetelul bun are un miros caracteristic si penetrant, deosebindu-se de celelalte apecii inrudite prin aceea ca are receptaculul capitulului (extremitatea superioara a pedunculului, pe care sunt situate florile) bombat, conic, gol in interior (fistulos), iar printre flori, care se desfac usor de pe receptacul, nu exista bractee sau paiete (frunzisoare mici solzoase). Fructele sunt achene, nearipate.

Răspândire:
Musetelul creste prin locuri cultivate si necultivate.Infloreste in lunile mai pana in septembrie.

Produs vegetal:
Florile, fara peduncul, recoltate in lunile mai-august.

Recoltare:
Recoltarea se face pe timp uscat, dupa ce se ridica roua. Florile ofilite nu se culeg. Recoltarea se face cu piepteni speciali sau cu mana, adunand capitulele florale. Florile se intind la umbra, pentru a se racori, apoi sunt date la vanturatoare, pentru a se indeparta corpurile straine si praful. Dupa aceasta, florile se dau prin ciur, pentru selectionarea si uniformizarea lor. Astfel, se indeparteaza florile mici si cele care au fost recoltate cu peduncul. Operatia de inlaturare a florilor cu peduncul se face usor printr-o miscare speciala a ciurului de jos in sus. In felul acesta , florile cu peduncul ies la suprafata, se aduna apoi cu mana si se indeparteaza. Uscarea florilor se face in uscatorii sau in poduri bine aerisite, intinse pe hartie in straturi foarte subtiri. Daca se usuca in poduri, ele trebuie intoarse ca sa nu se mucegaiasca. Acest lucru trebuie facut insa cu foarte multa atentie, pentru ca florile sa nu se faramiteze.

Principii active:
Ulei volatil, azulen, chemazulen, flavonozide, colina, matricina, epigenina, umbeliferona, acid salicilic, rezine, fitosterine, substante de natura cumarinica cu actiune spasmolitica.

Acţiune farmaceutică:
Anestezic, dezinfectant, antiinflamator, antiseptic, bacteriostatic, bactericid, sedativ, carminativ, antispastic, gastric si intestinal, cicatrizant, sudorific, antidiareic. Nu este nici o exagerare cand musetelul este numit ca "un leac pentru orice boala", in special pentru copii.

Indicii terapeutice:
Gastrite, enterocolite, diaree, balonari, colici intestinale, dismenoree (tulburari menstruale), amenoree, insomnii, orhite, nefrite, conjunctivite, gingivite, abscese.

Mod de utilizare:
Baile si spalaturile cu musetel sunt indicate in stare de epuizare, pentru efectul sedativ. Musetelul stimuleaza peristaltismul intestinal, fara a provoca purgatie si de aceea este indicat in hemoroizi, atat intern sub forma de ceai, cat si extern - alifia de musetel. In sinuzite, se fac inhalatii cu abur de musetel, iar in nevralgii, se fac frectii cu ulei de musetel. Uleiul de musetel indeparteaza oboseala membrelor, iar florile fierte aplicate pe o vezica bolnava, sub forma de terci, diminueaza durerea. Se poate aplica ulei cald in ureche, 2-3 picaturi, de 2 ori pe zi. Uleiul de musetel este folosit de asemenea in masajul membrelor paralizate.

Denumire populară:
Casul popii, Cas, Nalba-marunta, Nalba-mica
Descriere:
Nalba cu frunze mici, nalba mica (casul popii), creste pe zidurile vechi pe langa drumuri, pe terenurile parasite, pe langa garduri. Este o planta anuala, cu tulpina partial taratoare. Frunzele sunt aproape rotunde, dintate, iar florile, de culoare roz, asezate cate una sau mai multe la subtioara frunzelor. Fructul este o capsula de forma unui cas.Se recolteaza frunzele, florile, tijele, din iunie pana-n septembrie. Deoarece prin uscare mucilagiul se pierde, cel mai bine este sa se utilizeze nalba cat mai proaspata. Are valoare si planta uscata. Nalba-mare (nalba-alba), Althae officinalis, este o planta ierboasa, vivace, inalta de 80-150 cm, ramificata si acoperita cu peri moi. Radacina este groasa, fuziforma, galbuie la exterior si alba in interior, cu striuri longitudinale. Frunzele sunt alterne, ovale, intregi sau lobate. Cele superioare au trei lobi, iar cele inferioare, 5 lobi. Sunt moi, carnoase si lung petiolate. Atat tulpina, cat si frunzele sunt alb catifelate, datorita perilor fini, scurti. La subtioara frunzelor si la extremitatea ramurilor, se gasesc florile mari, lung pedunculate, de culoare alba sau usor roz (2,5-3 cm in diametru), cu petale slab stirbite la varf. Caliciul dublu, cel extern cu 6-9 lobi. Florile sunt regulate, pentamere. Fructul - capsula - turtit; atat frunzele cat si radacina au un miros slab caracteristic si gust mucilaginos. Infloreste din iulie pana in septembrie. Creste prin locuri umede, uneori slab saruturoase, in luncile apelor, pe marginea raurilor, mai ales in regiunea Dunarii.
Răspândire:
vezi Descriere
Produs vegetal::
vezi Descriere
Recoltare:
Se recolteaza florile, frunzele si radacinile decorticate.Florile si frunzele se recolteaza fara codite, in lunile iulie-august. Se ususca la umbra in incaperi aerisite, intinse in straturi subtiri. Dupa uscare, florile se pastreaza in saci de hartie sau lazi captusite cu hartie, iar frunzele in sacu de panza. Radacinile se recolteaza cand ajung la 10-15 cm lungime, adica de la plante care au cel putin 2 ani. Recoltarea lor se face in lunile martie-aprilie si octombrie-noiembrie. Dupa recoltare, radacinile trebuie decorticate (curatate de coaja pana la stratul alb, taiate in fragmente mici si uscate la soare ori in incaperi incalzite, la 40 grade C).Inainte de uscare, nu se spala. Dupa uscare, radacinile se pastreaza in saci de panza sau hartie, in incaperi uscate.
Principii active:
Radacina: mucilagii, acizi uronici, amidon, zaharuri, asparagina, pectine, betaina, tanin, substante rezinoase. Florile si frunzele contin: flavonoide, tanin si mucilagii. Florile trebuie sa fie de culoare alb-roz si sa aiba calciu. Frunzele trebuie sa fie de culoare verde, sa nu aiba petiolul mai lung de 2 cm; nu se admit resturi de tulpina. Radacina trebuie sa fie de culoare alba, dupa decorticare. In acelasi scop si avand aceleasi principii active, se mai folosesc si frunzele si florile recoltate de la Nalba de cultura.
Acţiune farmaceutică:
Secretolitic, emolient, expectorant, antiinflamator al aparatului respirator, renal si gastro-intestinal.
Indicii terapeutice:
Glosite, laringite acute, bronsite, traheite, infectii renale, rani, ulcere, amigdalite. In caz de rani deschise, baile de nalba impreuna cu frunze proaspete de patlagina sunt eficiente. In cancer de laringe, chair atunci cand prezinta afonie (lipsa vocii), nalba este eficienta. Se face gargara cu ceai de nalba caldut in timpul zilei, iar resturile de la ceai, amestecate cu faina de orz, se pun ca prisnita peste noapte in regiunea gatului. Se vor utiliza 2 1/2 l ca ratie zilnica. Planta se marunteste, se tine peste noapte in apa rece (1 lingurita cu varf de planta la o cana de 250 ml apa rece). Dimineata se strecoara si se incalzeste usor pe baia de apa calda, apoi se pastreaza intr-un termos. Se beau 4 cani pe zi. Cu restul ceaiului se face gargara. Pentru senzatia de uscaciune a cavitatii bucale, ceaiul de nalba se utilizeaza frecvent sub forma de gargara.
Mod de utilizare:
Infuzie, macerat: o lingura cu varf de planta la 1/4 litru de apa se tine peste noapte in apa rece si se incalzeste usor dimineata (30-40 grade C). Baia de maini si de picioare: un pumn cu varf de nalba se lasa la inmuiat, intr-o galeata cu 5 l apa rece timp de 12 ore. In ziua urmatoare se incalzeste putin (30-40 grade C). Baia dureaza 20 de minute. Prisnita: Reziduul de la prepararea ceaiului se incalzeste putin in apa, se amesteca cu faina de orz, se pune peste o bucata de panza si se aplica calda.

Descriere:
De la acest arbore se recolteaza in scopuri medicinale frunzele si cojile verzi ale fructelor.

Răspândire:
Arbore fructifer cultivat, dar creste si salbatic.

Produs vegetal:
Frunzele, cojile verzi ale fructelor.

Recoltare:
Frunzele se recolteaza in lunile iunie-iulie si se usuca la umbra intinse in straturi subtiri. Frunzele trebuie ferite de lumina, deoarece se innegresc. Cojile fructelor se recolteaza cand se bat nucile si se usuca intinse in straturi foarte subtiri. Frunzele uscate trebuie sa-si pastreze culoarea, sa nu fie innegrite si sa nu aiba petiol. Cojile nu trebuie sa fie patate sau innegrite (se recolteaza inainte de a deveni maronii).

Principii active:
Taninuri, cantitati mici de ulei volatil, un principiu amar, jugladina si o oxinaftochinona, juglona, vitamina C, caroten, tirozina, tanin, alcool galic, acod elagic, substante minerale.

Acţiune farmaceutică:
Depurativ, astringent, antileucoreic, hipoglicemiant, antieczematos, antiinflamator, antiseptic urinar.

Indicii terapeutice:
Intern: Enterita acuta, hepatita, diabet, diaree, infectii renale, eczeme, furunculoza, amigdalita, osteomielita, panaritiu. In diaree: 1 lingurita de frunze peste care se toarna 250 g apa fiarta, se infuzeaza jumatate de minut si se strecoara.

Extern: Decoct - 15 g frunze la 200 ml apa, se utilizeaza pentru gargara in stomatite. Alifie pentru rani: Se macereaza 15g frunze maruntite in 100 ml ulei de floarea soarelui, la temperatura camerei. Dupa 7 zile, vasul in care se afla acest amestec se pune pe baia de apa in fierbere si se lasa timp de 3 ore. Se strecoara lichidul prin tifon sau panza, i se mai adauga 15g ceara de albine si se pune din nou pe baia de apa timp de 30 minute. Se ia de pe foc si se amesteca pana la racire. Sub forma de comprese, frunzele se folosesc si in tenuri grase. In scabie si matreata se fac spalaturi cu decoct de frunze verzi. Ca apa de gura, se foloseste in stomatite, gingii inflamate, infectii ale gatului si laringelui. Un decoct concentrat de frunze, adaugat la apa de baie, se utilizeaza pentru degeraturi. In caderea parului, se maseaza frecvent pielea capului cu decoct de frunze de nuc.

Mod de utilizare:
Infuzie: 250 ml apa clocotita se toarna peste 1 lingurita cu varf de frunze fin taiate, se infuzeaza 1/2 minut. Adjuvant pentru baie: 100 g frunze pentru baie: pentru spalaturi, 1 lingurita cu varf de frunze taiate, la o cana de apa clocotita. Pentru un decoct puternic, se utilizeaza o cantitate dubla. Tonicul din nuci verzi: Aproximativ 20 nuci necoapte se taie in sferturi, se pun intr-o sticla cu gatul larg, apoi se adauga 1l de vodca de 40 grade, astfel incat sa fie acoperite. Bine astupate, sticla se tine la soare 2-4 saptamani, sau la soba. Lichidul se strecoara si se imbuteliaza.

Din milul de pe mal se ridica vertical rizomul, din care rasar numeroase frunze in forma de spada, care ajung pina la inaltime de 1 metru. Tija, presata plat, are in mijloc un pistil conic, in nuante de la verzuliu la maro galbui. Radacina este groasa cit degetul, crest pina la o lungime de 1 metru si are, in stare proaspata, un gust amar, puternic condimentat. Uscind radacina, aceasta isi mai pierde din aroma si tarie. Se culege in primavara timpurie sau in toamna tirzie. Radacina obligeanei nu este utilizata numai datorita puerii ei intaritoare in cazul unei slabiri generale a organelor digestive, in balonari stomacale si intestinale, precum si in colici, ci ea ajuta si in dereglari glandulare si artrita. Radacina contribuie foarte mult la curatirea de mucozitati a intestinelor si stomacului cu secretii abundente. Este indicata si in hipometabolism (metabolism scazut), in hipotonie (lenevie) intestinala, in cleroza si hidropizie.
Oamenii neobisnuit de slab, care au pierdut in greutate nu din lipsa unei hrane bune, ar trebui sa bea ceai de obligeana si sa faca din cind in cind cite o baie completa cu adaos de oligeana. Obligeana inlatura inapetenta, se recomanda in cazul funcionarii proaste a rinichiului si este un mijloc bun de curatire pentru organism. Ceaiul este de folos chiar copiilor alergici la guten, suferind de celiachie, maladie tot mai frecventa in ultimul timp. Radacina uscata, mestecata incet, ii poate dezobisnui pe frumator de patima de fumat. Ochii slabiti pot fi intariti daca se ung de mai mult ori pleoapele inchise cu suc proaspat stors din radacina de obligeana. Sucul se lasa citeva minute sa-si faca efectul, apoi pleoapele sunt spalate cu apa rece.
Adesea am putut aduce un ajutor substantial in degeraturi sau cand ingeatza dieferite parti ale corprului, recomandind baile de obilegeana. Radacinile sunt bagate peste noapte in apa rece, iar a doua zi se pun sa dea in clocot. Se iau de pe foc si se lasa sa stea 5 minute. Se scalda locurile bolnave 20 minute in infuzia nu prea fierbinte. Licidul respectiv poate fi reincalzit si refolosit maxim de 4 ori. Baile au o actiune benefica si asupra mainilor si picioarelor reci, dar in acest caz ele trebuie facute cit se poate de fierbinti.
Un barbat de 36 de ani nu se putea restabilii dupa indepartarea unei tumori hepatice. La intervale de cite 4-5 saptamini face puseuri de temperatura. Pacinetul urma sa fie dus la Linz intr-o clinica din Vinea. Soacara sa mi-a povestit ingrijorata despre boala lui fara sanse de vindecare. Se constatase deja existenta unor tubercului intestinali care provocau febra mare. Si aici a ajutat radacina de obligeana. Este firesc faptul ca in boli atit de grave ceaiul trebuie baut citeva saptamini – ba chiar luni – in sir.
„In timpul unei excursii de la Weissenbachtal la Postalm am intilnit un cupludin Bad Ischi, care pornise pe munte echipat cu rucsacuri grele. Cei doi voiau sa petreaca niste zile linistite intr-o cabana cu aprovizionare aproape. La un popas am intrat cu ei in vorba si am aflat urmatoarele:
Barbatul, inalta 1.85 metri in virsta de cincizeci si ceva de ani, slabise, de un an incoace, tot mai tare, fara a descoperii insa cauza. Cind a ajuns la 48 de kg., a surprins, impreuna cu asistenta medicala care-l insotea la clinica, o convorbire telefonica dintre medicul lui si alt medic. A auzit: <> A aflat astfel, fara sa vrea, diagnosticul. Dupa aceea a fost sfatuit de cineva sa mestece cu sirg radacini de obligeana, pentru a-l ajuta in acelasi timp sa sa lase si de fumat, iar dimineta si seara sa bea ceai de coada-soricelului. Treptat, a inceput sa ia in greutate si, simtitindu-se mai bine, nu s-a mai dus la doctor. Abia peste vreo jumatate de ani a fost iar la constultatie la medicul sau. Acesta s-a ridicat brusc de pe scaun, cu miinile sprijinite pe masa de lucru, uitindu-se mut de uimire la cel pe care il credea de mult in groapa. „Ce-ati facut?” a fost tot ce a putut artricula. „Am mestecat radacini de obligeana si am baut ceai de coada-soricelului”. „Radacini de obligeana? Pe unde se gasesc?” „Nu trebuie gasite, domnule doctor, se cumpara in orice magazin de plante medicinale cu citva silingi!” Omul isi redobindise atunci deja greutatea initiala de 86 kg., iar jumatate de an mai tirziu a facut, cu un rucsac greu un spinare, excursia cu ocazia careia l-am cunoscut.”
„Ori de cite ori imi amintesc de urmatoarea intimplare de demult, fie pomenind-o in prelegerile mele, fie notind-o pe hirtie, ca acum pentru dumneavoastra, ea imi apare ca o providenta divina si sunt intotdeaun miscata pina in adincuri. Mama mea era grav bolnava, avea niste crize intestinale de nedescris si medicul mi-a spus intr-o zi ca ar trebui sa ma astept la ce-i mai rauu: ca ar fi cancer intestinal. Era pe vremea cind inca nu ma ocupam decit rareori de plante medicinale, deci si pe atunci recurgeam doar la metode naturale si nu luam niciodata doctorii., Aceasta comunicare a mediuclui m-a uluit. De-abia mai eram in stare sa-mi vad de trebuirle cotidiene.
Contrat obiceiului meu – ziua mea incepe de regula la ora 6 dimineata si se incheie de cele mai multe ori la 11 noaptea – m-am bagat in pat imediat dupa ora 8 seara. Tocmai reflectam la situatia disperata a mamei, cind a intrat sotul meu si a pus un radio portativ linga mine, spunindu-mi: <> Putin dupa aceea am auzit o voce la radio: <>. Fericita la culme, i-am relatat mamei in dimineata urmatoare cele auzite, ea insa mi-a spus, facind cu mina un gest de resemnare: <> Mi-am procurat radacina de obligeana si i-am dat-o exact asa cum am descris mai sus. Veti fi de acord ca ce va povestesc se apropie de un miracol, cind veti afla ca deja dupa 14 zile pe mama n-a mai jenat-o nimic. Saptaminal a inceput sa ia in greutate cite 400 grame, dupa ce inainte slabise foarte mult. Datorita acestei intimplari m-am ocupat tot mai mult de fizioterapie si am putut fi de folos in mai multe cazuri disperate. Radacina de obligeana da tot mereu rezultate uluitoare.”
Cind aciditatea gastrica lipseste sau se afla in exces, radacina obligenei va sti s-o regleze in ambele cazuri.
„O femeie dine Voralberg a suferit timp de 2 ani de dureri de stomac si a ajuns sa nu mai poata rezista nici o zi fara medicamente. La sfatul meu a luat cele 6 inghitituri de ceai din radacinde de obligeana si in trei zile i-au pierit orice dureri; nici nu s-au mai repetat de atunci.
O alta femeie din Austria inferioara a superit ani de-a rindul de ulcer duodenal. Pentru a putea suporta durerile, trebuie sa ia mereu medicamente. Nu mai toleara deloc hrana solida, n-avea, oricum, nici pofta de mincare. Indicindu-i-se radacina de obilgeana, a luat zilnic cele 6 ingitituri, drept care durerile s-au tot diminuat, dupa cinci saptamini au trecut compet, i-a revenit apetitul si a putut suporta, ca si ceilalti merbir ai familie, o mincare de casa simpla dar consistenta.
Un barbat mai in virsta a suferit ani de zile de diaree. Se invatase cu gindul ca nu va scapa niciodaa de acest chin. Luindu-se dupa sfaturile mele, a inceput sa bea zilnic din acest ceai. In scurt timp, intestinul i s-a vindecat.
Un baietel care avea mereu diaree in ciuda unui regim alimentar sever a scapat de ea dupa 6 inghitituri de acelasi tip de ceai, recapatindu-si pofta de mincare si ingrasindu-se cu citeva kg., spre fericirea mamei sale.
Zece ani s-a chinuit un barbat cu diaree cu singe, de 30-40 de ori pe zi. Prietenul sau mi-a povestit ca omul vesel, plin de viata de odinioara sa transformase, este fiersc, intr-unul vesnic trist. Tot ce incercase in acesti ani daduse gers. A fost pensionat relativ de tinar. Pe la Pasti a inceput, mai intii destul de sceptic, se bea zilnic cite 6 inghitituri de ceai din radacina de obligeana, pe linga care lua si 2 cesti cu ceai de filimica oparita. Mare mi-a fost mirarea cind mi-a scris sotia lui ca la inceputul lunii iunie a aceluiasi an omul si-a reluat lucrul”.


Moduri de folosire:
-prepararea ceaiului: ceaiul din radacini de obligeana se prepara doar ca extract rece. 1 lingurita rasa de radacini se lasa peste noapte in ź litru de apa. Dimineata se incalzeste usor si se strecoara. Inainte de folosire ceaiul se incalzeste in bain-marie.
-suc proaspat: radacinile proaspete se curata cu grija si se trec prin sotrcatorul electric de uz casnic cit sunt inca umede.
-adaos la baie completa: cca.200 grame de radacini se lasa peste noapte la rece in 5 litrii de apa. A doua zi se da totul in clocot, se trage de pe foc, se lasa sa stea putin si se adauga la apa de baie (a se vedea „Bai complete”).

Denumire populară:
Gusa-porumbelului, Iarba pisicilor, Odoleana
Descriere:
Planta ierboasa, vivace, cu rizom bine dezvoltat vertical,cca 2-5 cm lungime, incojurat de numeroase radacini fibroase. Radacinile sunt de culoare galben-bruna la exterior si alba in interior. Cand sunt proaspete, nu au miros; dupa uscare, capata un miros puternic si foarte neplacut. Tulpina este dreapta, fistuloasa, goala in interior, striata (are sentulete in lungime), inalta de 50-100 cm. Frunzele imparipenate au foliolele lineare sau liner-lanceolate, de obicei intregi sau serat dintate. Florile roz sau albe, dispuse in raceme corimbiforme, terminale, au un miros placut de vanilie. Fructul este o achena. Infloreste in perioada iunie-septembrie.
Răspândire:
Creste prin fanete, tufisuri, pe langa paraie, in locuri umede, in regiunea campiei, a dealurilor si in cea montana si cultivata.
Produs vegetal::
Radacinile
Recoltare:
Radacinile se aduna primavara, in martie-aprilie, sau toamna, in septembrie-octombrie. Se vor aduna pe cat posibil radacinile plantelor mai viguroase, prezentand o valoare mai mare. Se taie in bucati scurte, se curata bine de pamant si resturi de tulpini fistuloase, apoi se spala bine si se usuca. Se pot usca in straturi groase de 2-3 cm, la soare, aer cald, sau chiar la umbra, in locuri uscate si bine aerisite. Radacinile adunate din locuri uscate au o valoare mai mare decat cele din locuri umede.
Principii active:
Ulei volatil, valeriant de bornil, formiat de bornil, borneol, alcaloizi, valeriana, butirat de bornil, rezine, acid formic, acid acetic, tanin, glucozide, acizi izovalerianici.
Acţiune farmaceutică:
Antispastic, sedativ, antiemetic, vulnerar si antialgic local, neurotonic, antidiabetic.
Indicii terapeutice:
Anxietate, palpitatii, aritmie extrasistolica, tahicardie, convulsii la copii, isterie, epilepsie, astm, distonia neurovegetativa din preclimax, diabet, plagi, contuzii.
Mod de utilizare:
Decoct: 1 lingurita cu varf se fierbe 2 minute in 250 ml apa clocotita. Apoi se ia de foc si se lasa sa infuzeze 10 minute. Se beau 2 cani pe zi. Ca vulnerar si antialgic, se face baia regiunii interesate cu un decoct similar celui de mai sus.

Denumire populară:
Papalunga, Parasita-gainilor

Descriere:
Din mijlocul rozetei de frunze se ridica o tulpina tubulara, care in varf poarta un capitul floral mare de 2-2,5 cm, de culoare galben-auriu. Florile sunt ligulate. Fructele sunt achene, cu rostrul (ciocul) de 3 ori mai lung decat ele, poarta un papus alb, lung, care se dezvolta in perioada fructuficatiei, dand capitulului o forma globuloasa. Intreaga planta contine un suc laptos (latex). Infloreste din luna aprilie pana in septembrie.

Răspândire:
Creste pretutindeni, din regiunea de ses pana-n cea muntoasa, prin fanete, pasuni, livezi si pe langa drumuri.

Produs vegetal:
Frunzele, care se recolteaza primavara (mai-august). Primavara au cantitatea cea mai mare de principii active: tijele (se recolteaza in timpul infloririi), radacinile se recolteaza primavara devreme (martie-mai) sau toamna (septembrie-noiembrie), intreaga planta impreuna cu radacinile, fara flori si fara fructificatii, se recolteaza primavara inainte sau in timpul formarii bobocilor florali, in lunile aprilie-septembrie. In aceasta perioada, adica primavara inainte de inflorire, planta are cea mai mare cantitate de latex. Radacinile recoltate se curata de pamant si se despica in lungime. Uscarea se face la umbra in incaperi incalzite sau la soare, intinse in straturi subtiri. Se pot pastra si proaspete, in pivnite, in nisip. Radacinile uscate absorb cu usurinta apa si sunt usor atacate de insecte, de aceea ele se vor conserva la loc uscat. Cercetarile de laborator arata ca in lunile iulie-august radacinile contin cantitati ridicate de principiu amar (taraxacina), atingand maximum in luna noiembrie. In luna august, radacinile au cca 40% inulina, un alt principiu activ de baza. Primavara, aceasta substanta se gaseste numai in proportie de 1-2%. In schimb, radacinile de primavara contin mai multa colina si latex. Radacinile recoltate se lasa 2-3 zile la soare pentru a se vesteji si cicatriza ranile provocate in urma taierii coletului si a radacinilor subtiri. Pe cat este posibil, radacinile nu se vor scurta, deoarece, prin taiere, latexul se scurge, diminuand valoarea terapeutica a produsului.

Principii active:
Principiu amar- taraxacina-, pectine, vitamina B, C, steroli. Radacinile: Alcooli triterpenici, fitosteroli, vitamine B1, C si D, inulina, tanin, rezine, colina, taraxacina, acid nicotic.

Acţiune farmaceutică:
Colagog, coleretic, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic, astringent.

Indicii terapeutice:
Gastrite hiperacide, dischinezii biliare cu tulburari intestinale, obezitate, guta, reumatism, ateroscleroza, varice, ulcer varicos. Primavara este indicata cura de tije prospete de papadie. Se face o cura de 14 zile, cu 6 tije pe zi. Capitulul floral se indeparteaza numai dupa spalarea tijei. La inceput au un gust amar, apoi devin fragede si suculente. Cat timp planta este inflorita, diabeticilor li se recomanda sa manance zilnic 10-15 tije florale. Cura ajuta la eliminarea calculilor biliari, stimuland functia vezicii biliare.

Mod de utilizare:
1 lingurita cu varf de radacina se pune in 250 g apa rece si se lasa la macerat 12 ore; dimineata se incalzeste pana la fierbere si se strecoara. Aceasta cantitate se bea cu inghitituri mici, rare, cu 30 de minute inainte de masa de dimineata si la 30 minute dupa masa de dimineata. Salata: Se prepara din radacini si frunze proaspete. Tijele: 6 tije florale se mananca zilnic timp de 2 saptamani.

Termenul germant este format din wege + rich. Ultima silaba, asemanatoare sirbescului „reiks”, se inrudeste cu cuvintul latinesc „rex” = rege. Deci patlagina este regele drumurilor si a crescut inca din timpurile stravechi spre binele si binecuvintarea omenirii. Astazi e la fel ca atunci. Raul strabate tara si avem nevoie de plante medicinale cum este si patlagina-ingusta – intalnita si sub denumirea de iarba-taieturii, limba-oii, limba-baltilor, limba-broastei, patlagina – mult apreciata in vechile carti despre plante medicinale, pentru a combate acest rau. Ruda sa, patlagina sau patlagina lata (Plantago major) – care mai este cunoscuta si ca iarba-grasa-de-gradina, iarba-bubei, iarba-mare, limba-boului, limba-oii, mama-padurii, placintica-vacii – nu-i este cu nimic mai prejos si se foloseste exact la fel. Ambele cresc pe toate cimpiile, marginile de drumuri de tara, pasunile, povirnisurile, lizierele , in santuri si pe terenurile umede necultivate, fiind practic raspindite in intreaga lume. Patlagina se foloseste in primul rind imptriva maldaiilor aparatului respirator, mai ales in cazul unor secretii abundente ale mucoaselor, in tuse, tuse convulsiva, astm pulmonar, ba chiar in tuberculoza pulmonara. Preotul elvetina Kunzle, medicul naturist popular si cunoscatorul marii puteri de leac a plantelor noastre, screi: „Intrebuintarea gaseste intreaga patlagina in toate varietatile ei, cu radacina, tulpina, floare si saminta cu tot. Ea curata stomacul ca nici o alta planta, estede aceea indicata pentru acei oameni care au singe putin sau prost, ficat si rinichi bolnavi, infatisare palida, care fac eruptii, eczeme, care mai si tusesc putin, sunt ragusiti, slabi ca niste ogari, chiar daca i-ai baga in unt. Ea-i ajuta sa se puna pe picioare pe copiii firavi, bolnaviciosi, care nu se dezvolta ca lumea in ciuda unei hrane bune”.
Persoane suferind e astm pulmonar si bronsic, prescriindule patlagina-ingusta amestecata cu cimbru in parti egale (a se vede „Moduri de folosire) au avut un real succes. O astfel de infuzie este foarte recomandabila si in bolile hepatice si vezicale. Pentru a combate cu efect extraordinar bronsita, astmul pulmonra si bronsic, ceaiul se prepara dupa cum urmeaza: Se pun la fiert 1 ceasca cu apa rece cu 1 felie de lamie (daca aceasta a fost tratata cu substante chimice – atunci fara coaja) si 1 lingurita plina de zahar candel maro, se lasa se dea 4-5 clocote, se ia de pe foc si abia dupa ceea se adauga 1 lingurita plina din amestecult de plante. Se lasa ˝ minut in repaus. In cazurile grave, ceaiul trebuie pregati proaspat de 4-5 ori pe zi. Se bea, inghititura cu inghititura, cat se poate de fierbinte.
Dupa cum se poate citi si in vechie carti despre plante medicinalte, saminta de patlagina combate formarea calcului, daca se iau grame zilnic. Alaturi se bea ceai de patlagina. Siropul de patlagina-ingusta curata singele de impuritati, toxine si virusi. Ar trebui utilizat pentru o adevarata cura, lunindu-se aproape zilnic inaintea fiecarei mese cite 1 lingura (copii – cate 1 inghititura). (A se cauta prepararea siropului la moduri de folosire).
Printre tarani este cunoscut ca patlagina este inca din timpuri indepartate un foarte apreciat leac contrat ranilor. Odata, un taran s-a ranit la cap cu o unealta; acesta a luat frunz proaspete de patlagina, le-a farimitat si si le-a pus pe rana. Desi frunzele erau nespalate, locul nu s-a inflamat. Frunzele proaspete, farimitate, ajuta in crapaturi, taieturi, intepaturi de viespe, ba chiar in muscaturi de ciine turbat, de animale veninoase si serpi, pentru ultimii numai in caz de necesitate, daca nu se afla nici un medic la fata locului. Intr-o veche carte despre plante medicinale scrie: „Daca o broasca este muscate de un paianjen, se grabeste la patlagina. Aceasta o ajuta.”
Funzele proaspete, frecate intre ambele miini, mestecate cu ceva sare si aplicate la git vindeca de gusa. Frunzele de patlagina puse in pantofi vindeca basicile pricinuite de prea mult umblat sau plimbat, O tumoare, fie ea chiar maligan, trece, daca este tratata cu frunze proaspete farimitate. Frunzele ajuta, aplicate pe locurile bolnave, si in bolile canceroase de glande. In aceste cazuri este insa bine sa se puna maghiran proaspat (in cazuri urgente se pot folosi si maghiran uscat) la macerat in ulei de masline. Se introduce maghiranul intr-o sticla, se toarna ulei deasupra si se lasa se stea 10 zile la loc calduros. Uleiul de maghiran obtinut se unge in zona glandelor bolnave, se pun frunzele farimitate despura si se leaga de locul cu o bucata de pinza. In scut timp se va simti mai o ameliorare.
Cu ocazia unei prelegeri tinute la biserica parohiala a orasului Linz am aratat ca frunzele farimitate de patlagina ar putea vindeca orice rana, chiar daca ea ar fi veche de zece ani. Cind am vorbit, cinci luni mai tirziu, in sala scolii de calugarite din Linz, o femeie a cerut cuvintul: ,,La vremea respectiva am pus la indoiala afirmatia dumneavoastra ca frunzele de patlagina vindeca orice rana, oricit de veche ar fi. Vecina mea avea de 17 ani ulcer varicos la picior, din cauza caruia nu mai putea de mult sa iasa din casa. Chiar a doua zi i-am adus frunzele si i le-am pus, dupa indrumarile dumneavoastra, pe piciorul bolnav. Trebuie sa-mi retrag orice dubiu: Rana s-a inchis repede si nu s-a mai deschis in cele cinci luni care au trecut."
Un alt exemplu: Un invalid de razboi cu o proteza la picior capatase rani deschise pe bontul piciorului amputat, care s-au datorat unei canicule prelungite. Acestea nu voiau sa se vindece nici cu alifii, nici cu raze, nici cu injectii. Cind si-a aplicat frunzele de patlagina-ingusta, ranile s-au inchis peste noapte si omul a putut sa-si vada iarasi de ritmul normal al muncii si vietii sale.
„Eu m-am ajutat odata rapid cu suc proaspat de patlagina-ingusta. Cu ani in urma, nepotelul meu, care avea pe-atunci un an si pe care-l tineam in bralee m-a muscat din neastimpar de obraz, deasupra coltului gurii. Locul muscaturii mi-a pricinuit citeva zile niste dureri foarte mari. L-am tamponat din cind in cind cu esenta de patlagina-ingusta. Imi faceam griji sa nu se formeze intr-o zi o intaritura canceroasa La sfirsitul lui aprilie, am participat cu sotul meu la o sesiune in Freistadt. Deodata am simtit pe vechiul loc al muscaturii un nodul intarit, cit un bob de mazare, care se formase In timpul noptii. imediat mi-am cules de pe pajiste un pumn de frunze de patlagina-ingusta, le-am frecat intre aratator si degetul mare si am tamponat de mai multe ori in acea zi locul respectiv. Seara, intaritura de-abia se mai simtea; in dimineata urmatoare disparuse complet, spre bucuria noastra’’.
Nu este deci o exagerare atunci cind preotul Kneipp afirma in scrierile sale ca pentru fiecare boala a crescut o planta. Cu cit ma adincesc mai mult in tainele fitoterapiei, cu atit traiesc mai multe miracole. Multi oameni mor anual in chinuri din cauza unor astfel de abcese canceroase, desi exista remedii sub forma plantelor medicinale. Am putea fi cu totii mai sanatosi si mai bucurosi de viata, daca am arata mai multa intelepciune fata de plantele noastre de leac. Bineinteles, in ochii nestiutorilor ele sunt doar niste buruieni. Incepeti sa va ocupati mai mult de aceste plante si veti scapa treptat de tot ce va supara.
Aceste niduri ale mele trebuie sa dea curaj si mingiiere tuturor batrinilor care sufera de ani de zile de ulcer varicos la picior. Ranile lor se vor inchide curind si se vor vindeca prin aplicarea frunzelor de patlagina. Virsta nu conteaza aici. Daca exista si o umflatura puternica, atunci piciorul se imbaiaza in extract rece de nalba sau in infuzie de coada-soricelului. Marginile ranii se ung dupa baie cu alifie de filimica (a se cauta la ,,Filimica", la ..Moduri de folosire"). Si pentru combaterea trombozei se recomanda cu caldura frunzele de patlagina.


MODURI DE FOLOSIRE
Infuzie: 1 lingurita (cu virf) de plante la 1/4 litru de apa - se opareste, se lasa putin in repaos.
Amestec de ceaiuri: 1 lingurita de frunze de patlagina cu cimbru in parti egale este oparita cu 1/4 litru de apa (a se vedea fragmentul respectiv din text).
Compresa de frunze: Frunzele proaspete de patlagina-ingusta sau de patlagina-lata sunt spalate si zdrobite pe un fund de lemn cu un sucitor de taitei, pina se formeaza un terci care se aplica local.
Sirop, reteta nr. 1: De 2 ori 2 miini pline de frunze de patlagina spalate se trec prin masina de tocat carne. Se adauga acestui terci de frunze putina apa ca sa nu se intareasca, 300 grame de zahar nerafinat si 250 grame de miere. Se lasa totul sa fiarba la foc mic, cu amestecare continua, pina cind se formeaza un lichid viscos, care se toarna fierbinte in borcane si se pastreaza la frigider.
Sirop, reteta nr. 2: Frunzele spalate se pun in straturi cu zahar nerafinat intr-un borcan de muraturi si se apasa ca sa se indese. Astfel, totul se va aseza. In zilele urmatoare punerea in straturi se repeta, pina nu mai incape nimic in borcan. Intr-un loc ferit in gradina se sapa o gaura, in care se introduce borcanul bine astupat cu 3-4 straturi de celofan. Se asaza deasupra o scindura si se pune o piatra pe ea. Totul se astupa cu pamint. Sindura si piatra trebuie sa ramina insa vizibile. Datorita caldurii constante, zaharul si frunzele fermenteaza, formind un sirop. Dupa cca. 3 luni, borcanul se scoate, sucul se stoarce printr-un storcator de fructe (nu printr-o pinza), se pune sa dea citeva clocote si se trage in borcane foarte bine astupate. Cine nu poate efectua acest fel de fermentatie sa lase borcanul in soare sau in apropierea sobei, pina ce siropul se asaza la fund. Si acest sirop se pune sa dea citeva clocote bune.

Aceasta planta, asemanatoare muschiului si vesnic verde, se tiraste pe solul padurii cu niste vrejuri lungi de 1-2 metri, avind radacini micute, fine si subtiri. Din vrejuri cresc niste tulpinite lungi de 7-10 centimetri, moi la pipait si ramificate, care seamana cu iarba-neagra, dar au frunzele mai moi si mai dese. Cind planta are patru ani, formeaza vara pistiluri galbui care contin polen, numit si faina-vrajitoarei. Aceasta faina se intrebuinteaza homeopatic, in cazul portiunilor de piele roase si ranite. Pedicuta este o planta de leac continind radiu. Ea poate fi deosebita usor de celelalte soiuri de muschi datorita vrejurilor lungi, asemanatoare unor sfori si a polenului galben al pistilurilor ei. Creste numai in lizierele padurilor si tn padurile inalte dinspre nord, de la o altitudine de 600 metri in sus. Dupa taierea copacilor (defrisari), planta se usuca si dispare in cele din urma de tot, caci isi pierde puterea de viata sub actiunea directa a soarelui. In Austria si Germania, pedicuta este strict ocrotita de lege. Recomand de aceea ca necesarul de plante sa fie procurat din farmacii si magazine specializate in plante medicinale. Comertul cu plante medicinale aduce pedicuta din tarile nordice, asa incit este garantata o calitate buna.
Pentru reumatici si bolnavii de artrita, chiar si atunci cind prezinta deja modificari ale formelor articulatiilor (incheieturilor), precum si in caz de constipatie cronica si hemoroizi, recomand cu cea mai mare caldura ceaiul de pedicuta. Persoanele care sufera de diaree trebuie sa intrebuinteze insa ceaiul cu multa precautie, ca sa nu le provoace spasme intestinale. Pedicuta n-are voie sa fie fiarta, ci doar oparita cu apa in clocot. Ceaiul se intrebuinteaza si in toate bolile cailor urinare si ale organelor genitale, la dureri si tumefieri ale testiculelor, la formarea nisipului la rinichl si la colicile renale. In hepatite, la tumori ale tesutului conjunctiv al ficatu-lui, chiar daca sunt deja maligne, pedicula este indisperisabila. Ea-l ajuta pe convalescent sa se puna repede pe picioare cu forte depline.
Sotul unei femei mai in virsta pe care o cunosc a suferit ani de zile de o grea insuficienta respiratprie in timpul noptii, tratata ca astm cardiac. Ii era tot mai rau, pina ce s-a dus intr-o zi iar la doctor. ,,Daca nu incetati lucrul imediat, in opt zile sinteti un om mort!" Medicul l-a trimis sa se interneze la spitalul Grieskirchen. Am aflat de la sotia bolnavului ca avea ciroza hepatica in ultimul stadiu. Cu ciroza hepatica merge mina in mina o insuficienta respiratorie nocturna. Dupa citva timp, omul a fost trimis acasa ca fiind pe moarte. La sfatul meu, sotia sa a facut rost de pedicuta, care si-a facut rapid efectul. Nu considerati si dumneavoastra o minune daca va spun ca dupa prima ceasca cu ceai de pedicuta omul a scapat de sufocatiile cumplite din timpul noptii cu care se chinuise ani de-a rindul?
Daca stiti in cercul dumneavoastra de cunostinte un caz de ciroza hepatica, chiar de este fara speranta, dati curaj acelui om si indreptati-l spre pedicuta noastra atit de importanta in fitoterapie. Chiar si oamenii care au boli grave de ficat pot fi redati vietii datorita pedicutei.
Intr-o excursie cu scop didactic pe care am facut-o prin padure in Austria superioara cu un mic grup, i-am atras atentia insotitorului meu, botanistul dr. Bruno Weinmeister, asupra tamaduitoarei pedicute in materie de ciroza hepatica si cancer la ficat. Drept care mi-a povestit urmatoarea intimplare: Student fiind, a facut cu citiva prieteni o excursie in munti. In drumul spre cabana a gasit printre jnepeni un vrej de pedicuta, pe care si l-a infasurat amuzat in jurul palariei. Cind au ajuns sus la cabana, unul dintre prieteni a facut un circei la picior, atit de dureros si de puternic, incit piciorul i s-a sucit din incheietura genunchiului. Degeaba au incercat ceilalti sa-l ajute. Cabanierul a adus rachiu de drojdie si piciorul a fost masat cu el fara nici un succes. Deodata, tinarul Weinmeister a avut inspiratia sa-si ia vrejul de pedicuta de pe palarie si sa inasoare cu el piciorul, de jos pina sus. Piciorul si-a revenit pe loc la pozitia normala. Dr. Weinmeister s-a gindit ca ar fi vorba de o coincidenta. Poate circelul ar fi trecut si fara pedicuta. In drum spre casa a cules pentru gazda lui, care avea des circei la gamba, un pumn de pedicuta. Aceasta a scapat-o imediat de circei. Dupa ani de zile, dr. Weinmeister i-a relatat unui medic specialist aceasta intimplare. De la el a aflat ca pedicuta este o planta care contine radiu. De atunci au fost vindecati multi oameni de astfel de crampe musculare cu ajutorul unor perne umplute cu pedicuta.
O cunostinta de-a mea a fost internata la spital, nemaiputind urina. Braful era deja puternic umflat de la umar la cot. Cind a.iesit din spital, starea ei era aceeasi ca inainte. Din fericire, tocmai aveam niste pedicuta in casa, caci soacra mea de 86 de ani suferea deseori de circei la gamba. Supozitia mea ca ar putea fi vorba la acea cunostinta de un spasm vezical s-a confirmat in momentul in care i-am pus un saculet cu pedicuta uscat in regiunea vezicii urinare si dupa doua minute a putut urina iarasi normal. A mai purtat acest saculet cu pedicuta citeva zile in regiunea vezicii; edemele de pe brate s-au retras treptat.
Am suferit ani de zile de hipertensiune arterlala, cu un timp in urma. In cele mai multe cazuri ea provine dintr-o hiperfunctie renala. Deci mi-am pus la un moment dat peste noapte un saculet umplut cu pedicuta in regiunea rinichilor. A doua zi, tensiunea arterlala scazuse de la 200 la 165. De atunci, imi aplic din cind in cind in zona rinichilor un saculet umplut cu pedicuta proaspata.
In cazul circeilor la gamba, pedicuta se pune intr-o bucata de pinza care se leaga in jurul gambei. Se pot face fnsa si bai la picioare, iar pentru spasmele vezicale bai de sezut, folosind pedicuta (a se vedea ,,Bai de sezut").
Dupa leziuni de pe urma razboiului sau a accidentelor ramin adesea cicatrice care provoaca spasme. Un invalid de razboi avea pe spate o cicatrice in care puteai sa bagi mina de adinca ce era. Aceasta cicatrice ii provoca tot mereu spasme dureroase, care aveau drept consecinta valuri de transpiratie pe intreg corpul. Durerile se intindeau pina la pielea capului. Dupa 30 de ani de grea suferinta, l-am putut elibera pe acest om de chin prin perne umplute cu pedicuta si bai cu pedicuta.
Faina-vrajitoarei (polenul de pedicuta) ii ajuta pe cei grav bolnavi care au facut escare sa li se inchida leziunile in timpul cel mai scurt. Faina-vrajitoarei se presara, distribuind-o cit se poate de fin si cu multa grija pe locurile cu rani deschise. De obicei apare o usurare simtitoare chiar dupa prima utilizare.
Daca cineva este atit de strins legat de plantele de leac si obtine prin ele succese tot mai multe ce ating aproape miracolul, nu poate sa nu se gindeascai la Creatorul universului, care ne asterne toate aceste minuni la picioare. Din pacate, multi oameni se impiedica de ele fara a le acorda nici o atentie si nu simt niciodata atotputernicia Cerului.


MODURI DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului: 1 lingurita rasa de pedicuta se opareste cu 1/4 litru de apa in clocot, apoi se lasa sa stea putin. Se bea numai 1 ceasca pe zi, si anume dimineata pe stomacul gol, 1/2 ora inainte de micul dejun, inghititura cu inghititura. In caz de ciroza hepatica sau de cancer hepatic, se beau zilnic cite 2 cesti.
Perna cu pedicuta: Cu pedicuta uscata (in functie de dimensiunea locului cu spasme sau circei se iau 100, 200 sau 300 grame) se umple o perna care se pune noaptea peste respectivele portiuni dureroase. Aceasta perna isi mentine eficacitatea timp de eel mult un an.
Baie de sezut: A se vedea ,Bai de sezut".

Denumire populară:
Pelinul-alb, Pelinul-brun, Pelin-de-Rusalii

Descriere:
Florile, foarte mirositoare, sunt galbene, dispuse in mici capitule globuloase, grupate in raceme terminale. Infloreste in iulie-septembrie. Fructul este o achena. Intreaga planta are o nuanta stralucitoare argintie si un gust amar si miros puternic.

Răspândire:
Creste prin locuri necultivate si uscare, livezi, campuri, dealuri, pe langa locuinte, garduri, drumuri etc.

Produs vegetal:
Frunzele si varfurile tulpinale inflorite.

Recoltare:
Frunzele se culeg inainte de inflorire, in mai-iunie, iar ramurile florifere, in iulie-august, cand sunt complet inflorite. Uscarea se face la umbra, in straturi subtiri, in locuri uscate si in locuri bine aerisite.

Principii active:
Ulei volatil - azulen, tuiona, tuiol; principii amare, artamarina, artamarinina, artamaridinina.

Acţiune farmaceutică:
Tonic, aperitiv, antispastic, antidiareic, antipiretic, antihelmintic, regleaza menstruatia.

Indicii terapeutice:
Anemie, covalescenta, diaree, febra, osiuraza, ascaridoza, tulburari ale menstruatiei.

Mod de utilizare:
Infuzie: 1 lingurita de planta se infuzeaza 3 minute in 250 ml apa clocotita. Se strecoara. Se beau 2 cani pe zi, indulcit cu miere. Pulbere antihelmintica si febrifuga: Rp. Pelin ... 2g, Roinita ... 2g, Anason ... 0,5g. Se administreaza in 2 prize pe zi. Utilizarea pelinului in tratamentul diverselor afectiuni se face in cure scurte de 8 zile. Atentie la dozare: supradozarea provoaca migrena, ameteli, inflamatii ale mucoasei digestive. Nu se administreaza la gravide, femei care alapteaza, ulcerosi.

Atunci cind cimpiile si povirnisurile noastre n-au inca nici un pic de verdeata de primavara, iar ochiul de-abia daca re-cunoaste cite o umflatura foarte timida de mitisor de salcie, podbalul este primul care-si scoate la l umina la inceputul primaverii potirele galbene. Pe soluri umede, povirnisuri plesuve, cariere de pietris, pamint intelenit, ogoare paragihite si grohotisuri de panta se gasesc perne intregi de flori de podbal, care apar din pamint cu mult inaintea frunzelor. La ele isi cauta albinele si alte insecte prima lor hrana. Pod-balului li prieste numai pamintul argilos, lutos, el reprezinta, ca sa zicem asa, caracteristica solurilor de argila si lut. Sunt primele flori pe care ni le putem culege pentru provizia de iarna. Datorita proprietatilor lor expectorante si antiinflamatorii, le putem folosi cu mare succes la bronsita, laringita, faringita, astm bronsic si pleurezie, ba chiar la tuberculoza pulmonara incipienta. Cei cu tuse rebela si raguseala chinuitoare ar trebui sa bea de mai multe ori pe zi ceai fierbinte de podbal amestecat cu miere.
Mai tirziu, in luna mai, cind apar si frunzele linoase, verzi sus si alb-argintii pe partea de jos, le utilizam, din cauza continutului lor bogat in vitamina C, ca verdeata pentru supa si salata de primavara. Intrucft frunzele contin mai multe substante active decit florile, sunt culese si pentru a se putea folosi un amestec de flori si frunze la prepararea ceaiului. De la medicii naturisti ai antichitatii si pina la preotul Kneipp, podbalul este pretuit in mod unanim. Frunzele sale proaspete si spalate, puse pe piept ca un terci, ajuta in orice boala grea de plamini, in erizipel si leziuni ale tesuturilor cu umflaturi vinetii si chiar in inflamatii ale bursei sinoviale. Rezultatele acestor comprese cu terci sunt uimitoare. Compresele cu infuzie concentrata din frunze de podbal sunt utilizate in ulcerul scrofulos. Vaporii de podbal, atit de la flori cit si de la frunze, trebuie inhalati de mai multe ori pe zi in cazul bronsitelor cronice cu accese dese si in insuficienta respiratorie sufocanta. In cel mai scurt timp se va resimti o mare usurare. Picioarele umflate ar trebui scaldate mai des intr-o fiertura preparata din frunze de podbal.
Siropul pe care ni-l putem fabrica din frunze de podbal se dovedeste foarte bun in bronsite si alte afectiuni pulmonare. Intr-o oala de lut sau un borcan de muraturi se introduc alternativ un strat de frunze si un strat de zahar nerafinat, se lasa sa se aseze si se umple pina ce nu mai e loc in vas. Apoi se leaga cu 2-3 straturi de celofan si se pune fn gradina, la loc ferit, intr-o gaura facuta in pamint. Se asaza o scindura deasupra si se acopera cu pamint. Caldura constanta stirneste un proces de fermentatie. Dupa 8 saptamini se dezgroapa iarasi oala sau borcanul, iar siropul de podbal astfel obtinut se lasa sa dea 1-2 clocote. Dupa ce se raceste, este turnat in sticle mici, cu gitul lat. Acest sirop este mijlocul nostru de aparare cel mai bun in timpul iernii si al epidemiilor de gripa. Se ia cu lingurita.
In astm, in afectiunile permanente ale bronhiilor si ale fumatorilor sunt de mare folos, primavara, 2-3 lingurite de sue de podbal proaspat stors turnate intr-o cana cu supa (impede de carne sau cu lapte cald.
Pentru combaterea flebitelor se poate prepara o masa alifioasa din frunze proaspete zdrobite si smintina proaspata, care se aplica pe portiunile inflamate si se leaga usor cu o bucata de cirpa. Sucul stors proaspat din frunze de podbal si picurat in ureche este eficace in durerile de urechi

Ceai pentru tuse
Daca vreti un ceai expectorant, amestecati flori si frunze de podbal, flori de luminarica, cuscrisor (numit si mierea-ursului sau pluminarica) si frunze de patlagina-ingusta in parti egale. Din acest amestec de plante se iau 2 lingurite la 1/4 litru de apa si se oparesc! Se beau zilnic, calde, inghititura cu inghititura, 3 cesti cu acest ceai indulcit cu miere.


MODURI DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului: Se foloseste 1 lingurita (cu virf) de flori (mai ttrziu, cind apar si frunzele, se pun frunze si flori amestecate in parti egale) la 1/4 litru de apa, se opareste doar si se lasa putin in repaos.
Comprese: Frunzeie proaspete se zdrobesc si se freaca pina iese un terci care se aplica sub forma de comprese.
Inhalatie: Se opareste 1 lingura (cu virf) de flori si frunze si se inhaleaza vaporii sub o cirpa. Se repeta de mai multe ori pe zi.
Bai de picioare: 2 miini pline de frunze de podbal, se fierb intr-o cantitate de apa corespunzatoare; se lasa sa stea putin. Durata baii - 20 minute.
Suc proaspat: Se stoarce sucul din frunzele proaspat spalate, cu ajutorul storcatorului electric de uz casnic.
Sirop si amestec de ceaiuri contra tusei si a raguselii: A se vedea fragmentele respective de text.



MOD DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului : Se opareste 1 lingura (cu virf) de matasea-porumbului cu 1/4 litru de apa fierbinte. Se lasa putin in repaos, nu se indulceste.

Denumire populară:
Bujor, Untu-vacii, Salep
Descriere:
Planta ierboasa, perena, inalta de 25-40cm, cu tuberculi bine dezvoltati. Tulpina este simpla, erecta, cu frunze oblonglanceolate. Florile sunt liliachii, dispuse in racem terminal.
Răspândire:
Fanete, pasuni, tufisuri etc.
Produs vegetal::
Se utilizeaza tuberculii.
Recoltare:
Se recolteaza toamna sau primavara.
Principii active:
Substante mucilaginoase.
Acţiune farmaceutică:
Emolient, antiinflamator, antidiareic. Medicina populara atribuie planteiproprietati afrodisiace, recomandand planta in tulburari de dinamica sexuala.
Indicii terapeutice:
Catar intestinal, colita, diaree, covalescenta.
Mod de utilizare:
Decoct: 2g de tuberculi se fierb trei minute in 250ml apa sau lapte. Apoi se infuzeaza 10 minute. Se administreaza 2-3 cani pe zi.

Familie:
Gramineae
Răspândire:
In tara noastra se cultiva pe suprafete intinse numeroase soiuri de porumb.
Produs vegetal::
Terapeutic, se utilizeaza numai stilurile stigmatele - Stigmata Maydis, cunoscute si sub denumirea de matase de porumb, recoltata in timpul infloririi, sau cel tarziu, cand porumbul este "in lapte". Se recolteaza inainte ca polenul sa cada din flori si se usuca la umbra. Produsul uscat in strat subtire, se prezinta sub forma unor filamente lungi pana la 20cm, grose de aproape 0.5mm, de culoare galben deschisa sau bruna, fara gust si cu miros caracteristic.
Principii active:
Saruri de potasiu si calciu, bioxid de siliciu, saponine, ulei volatil, alantoina, vitamina C, E, K.
Acţiune farmaceutică:
Diuretic, hemostatic, antiinflamator, colagog. Daca este nevoie de un diuretic singur, atunci beti ceai de matase de porumb, care este si un mijloc eficient in cura de slabire. Daca matasea de porumb se pune la pastrat incomplet uscata ea isi pierde calitatile diuretice si devine laxativa.
Indicii terapeutice:
Artrita, colecistita, dischinezie biliara, hepatita cronica, litiaza biliara si renala , nefrite, cistite, guta, reumatism, obezitate, enurezis, dismenoree, hemoragie. In colici renale si enurezis, se ia o lingura de ceai la fiecare 3 ore.
Mod de utilizare:
Infuzie: 250ml apa fiarta se toarna peste o lingurita matase porumb, se infuzeaza jumatate de minut. Nu se indulceste. Se beau 3-4 cani pe zi.

In anul 1981 devine acuta o prostatita cronica (inflamatie cronica a prostatei) din cauza imbaierii intr-o apa care continea radiu. A umblat din spital in spital, dar nici un medic nu l-a operat; era disperat. La fiecare scaun elimina singe si puroi. Din cauza numeroaselor medicamente a capatat ulcer duodenal si o afectiune grava la ficat, iar flora intestinala i-a fost distrusa. Era mai aproape de moarte decit de viata si a trebuit, la indica|ia doctorului, sa suspende orice medicament. Apoi a fost operat, dupa cum scrie, pe cale electrica. in ciuda operatiei, inflamatiile au ramas pina astazi. Medicamentele si injectiile i-au inrautatit din nou starea. A recurs la ceaiul de urzici si la ceaiul diuretic care i-au ameliorat boala in asa masura, incit astazi poate lucra din nou. De acest drum chinuitor ar fi fost probabil crutat mult incercatul tata de familie daca ar fi stiut de pufuliuta-cu- flori-mici care poate vindeca din temelie bolile de prostata. Pufulita-cu-flori-mici, necunoscuta pina acum ca planta medicinala si nementionata in nici o carte obisnuita despre plante medicinale, a intrat intr-un adevarat mars triumfal ca planta medicinala contra bolilor de prostata. In cel mai scurt timp a devenit cunoscuta in intreaga Europa si in afara ei, nu in ultima instanta din cauza ca a ajutat deja multi oameni in maladiile susmentionate.
Din cauza numeroaselor varietati ale acestei flori s-a ivit insa o anumita incertitudine. Dintre subspeciile cu actiune tamaduitoare trebuie insirate urmatoarele: cirligei sau racitoaica (Epilobium roseum), pufulita-cu-flori-mici (Epilobium parviflorum), pufulita (Epilobium montanum), numita si fata-n-fata, pufulita-verde-inchis (Epilobium obscurum), pufulita lanceolata (Epilobium lanceolaturri), pufulita-de-colina (Epilobium collinurn), pufulita-de-mlastina (Epilobium palustre), pufulita-de-pietris (Epilobium fleischeri) si pufulita-alpina (Epilobium anagallidifolium). Varietatile tamaduitoare se recunosc toate dupa florile lor mici in culori rosiatice, roz pal sau albicioase. Ele stau ca batute-n cuie pe silicvele (fruct capsula) lunguiete, inguste, din care tisnesc la plesnire semintele pavoazate cu peri albi, asemanatori bumbacului. In Tirol, pufulita este cunoscuta in mod surprinzator sub numele de ,,Frauenhaar" = parul femeii.
Din varietatile enumerate si care au putere lecuitoare se colecteaza intreaga planta, deci tulpina, frunze si flori, cu grija ca planta sa fie culeasa din mijloc - de altfel, ea se rupe foarte usor - pentru ca sa poata forma noi mladite laterale. Ceea ce s-a cules se taie cit este in stare proaspata. Din ceaiul de plante se beau, si in cazurile cele mai grave, numai 2 cesti pe zi, si anume 1 ceasca dimineata, pe stomacul gol, si 1 ceasca seara. Acest lucru nu inseamna insa ca se poate renunta la controlul medical. Oricum, sfatul medicului trebuie cerut in orice boala grea.
Doua subspecii de Epilobium, care pot fi doar cu greu confundate cu celelalte soiuri cu flori mici, nu au voie sa fie colectate. Este vorba de cea numita rascoage, limbricas, pufulita sau sburatoare (Epilobium hirsutum) si de sburatoare (Epilobium angustifolium). La prima dintre ele, florile ajung de marimea unghiei degetului mare si stralucesc purpuriu. Ea se gaseste adesea in stocuri mari, stufoase, pina la 150 centimetri inaltime, in si Iinga apele putin adinci; tulpina si frunzele sunt carnoase si acoperite usor cu par pe partea inferioara. Cunoscutul botanist austriac Richard Willfort, care cunostea foarte bine pufulita ca planta de leac, nu o mentioneaza in cartea sa. Ar putea, dupa cum a sustinut ei, sa fie confundata cu rascoagele (Epilobium hirsutum); acestea au, insa, spre deosebire de pufulita-cu-flori-mici, niste flori cel putin de cinci ori mai mari, tije si frunze mai carnoase, o inaltime sensibil mai mare si declanseaza un efect contrar. - Sburatoarele (Epilobium angustifolium) cresc inalte de 150 centimetri si prefera luminisurile, lizierele si vecinatatea tufisurilor de zmeura. Florile mari, de culoarea purpurei, sunt dispuse in ciorchini lungi, piramidali, neindesati pe o tulpina rosietica la baza. Florile acestei varietati foarte des intilnite stralucesc in timpul infloririi, formind niste suprafete rosii ca focul. Denumirea germana populara ,,Unholdenkraut" = iarba-diavolului este, cred, un indiciu destul de clar ca nu poate fi folosita contra prostatitei.
< Mi-a relatat odinioara mama mea despre un pacient care suferise deja trei operatii de cancer vezical - cancer vezical dovedit clinic - si care se gasea intr-o stare fizica foarte proasta. L-am sfatuit sa bea ceai de pufulita. Am aflat ulterior de la medicul sau ca s-a vindecat. Era pe vremea cind inca nu ma ocupam de plantele medicinale. Aceasta vindecare m-a impresionat profund. Mama mea m-a rugat deseori sa nu uit niciodata sa culeg aceasta planta medicinala cind ea n-o sa mai fie in viata. In 1981, de ziua Intrarii Maicii Domnului in biserica, a murit mama mea cea draga si eu am uitat in vara aceea sa adun pufulite.
In cabinetul de consultatii al medicului meu am aflat ca un barbat pe care-l cunosteam zacea fara sperante in spitalul nostru, bolnav de cancer vezicat. ,,Nu", am exclamat, ,,acest barbat vrednic n-are voie sa moara!" M-am gindit la pufulita. Medicul, desi avea o atitudine pozitiva fata de plantele medicinale, a fost de parere ca in acest caz nu mai putea ajuta nimic. Eu nu culesesem snsa pufulite si m-am gtndit cu groaza ca la mijlocul lui octombrie totul o fi ofilit si uscat. M-am dus totusi sa caut. Stiam un loc unde infloreau in timpul verii.
N-am mai gasit, ce-i drept, decft citeva tulpini vestejite, pe care le-am cules totusi, le-am taiat marunt si le-am trimis sotiei boinavului. I-a dat sa bea 2 cesti pe zi, una dimineata si una seara, si dupa 14 zile am aflat de la medic, printr-un anunt telefonic, ca in starea bolnavului survenise o mare schimbare in bine. Mi-a spus rizind: ,,Deci plantuta ta ajuta!" De-atunci am putut ajuta sute si sute de oameni, asa cum imi spusese odinioara batrinul din locul meu natal: ,,Tineti minte aceasta planta; puteti ajuta multi oameni cu ea.">>
Un farmacist din Munchen mi-a aratat intr-o carte veche si groasa de farmacie locul in care in jurul anului 1880 pufulita mai era consemnata in mod oficial. Medicamentele chimice au izgonit-o total. Prin preiegerile mele, drumetiile in scopul descoperirii plantelor medicinale, pufulita a devenii din nou cunoscuta in toate rindurile populatiei. indrumarile mele gasesc ecou puternic in sufletele multor oameni, caci pretutindeni unde ajung, fie in munti, pe drumuri de padure, la margini de piraie, fie in luminisuri vad, spre bucuria mea, ca a fost culeasa numai mladita central a pufulitei in scopul de a cruta planta. Oricine cunoaste aceasta planta medicinala o apreciaza si o apara de pieire, culegind-o astfel cu multa bagare de seama. Planta mai creste, dupa cules, inca de 2-3 ori. Daca rizomul ramine in pamint, atunci va inmuguri din nou in primavara urmatoare.
Aflu cu bucurie din scrisori ca in multe gradini pufulita-cu-flori-mici creste acum printre capsuni, legume si arbusti decorativi. Inainte era smulsa din pamint ca orice buruiana suparatoare. Citor suferinzi le-ar fi putut aduce in acest rastimp vindecare si un nou curaj de a infrunta viata! De curnd am avut posibilitatea de a ajuta un preot care era considerat de medici incurabil, avind cancer la prostata si la vezica si care se dedica astazi din nou cu intreaga putere de munca profesiei saie.
0 scrisoare din Schwarzwald: ,,Cumnata mea a fost tratata de un cancer al organelor pelviene cu raze care i-au daunat, provocindu-i o fisura in intestin si in vezica. A capatat asemenea dureri vezicate, incit medicul a fost nevoit sa-i prescrie morfina. Atunci am cautat pufulita-cu-flori-mici, am descoperit-o si dupa o saptamina de cura cu ceai, toate durerile au disparut.
Multi dintre cei care sufera de prostata se pot insanatosi cu ajutorul pufulitei-cu-flori-mici, deseori chiar fara sa mai fie nevoie sa se opereze. Daca operatia s-a efectuat
deja, ceaiul de pufuiita fnlatura usturimile si celelalte inconveniente care se ivesc de mutte ori ulterior. Trebuie consultat insa fn drice caz medicul.'
Un barbat vindecat de o boala a prostatei scrie din Coburg: ,,Pufulita-cu-flori-mici m-a ajutat in durerile mele de prostata. Zaceam in spital in Coburg, bolnav de infarct miocardic. Pe linga aceasta, aveam dureri de prostata si nu puteam fi operat din cauza starii proaste a inimii. Mi s-a spus ca mi se va pune o sonda permanenta, daca situatia mi se va inrautati. - Am aflat despre minunata pufulita-cu-flori-mici care a ajutat pe atitia in suferinte asemanatoare. Am inceput sa beau cite 3 cesti pe zi; in citeva zile am scapat de orice dureri de prostata. Acum mai beau pentru ca sa ma refac cite 2 cesti pe zi. - ii multumesc lui Dumnezeu din toata inima. Va doresc, sa mai ajutati cu pufulita-cu-flori-mici multi oameni care sufera de acelasi chin. Este incredibil ca planteie medicinale ale Domnului aduc - cind medicina nu mai are solutii -un ajutor atit de mare."


MOD DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului: Se opareste 1 lingurita (cu virf) de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin. Numai 2 cesti pe zi - prima, dimineata, pe stomacui gol, iar a doua, seara, 1/2 ora inainte de cina.

Daca ne gindim la faptul ca rostopasca se intilneste adesea in vechile carti despre plante medicinale sub numele de ,,buruiana-de- cele-sfinte" sau ,,buruiene-sfinte", ne putem imagina de ce prestigiu se bucura odinioara in popor aceasta planta medicinala considerata astazi adesea drept o buruiana otravitoare. Aversiunea epocii noastre moderne fata de rostopasca mi-o pot explica doar prin faptul ca la inceputul industriei medicamentelor au fost condamnate si renegate cu hotarite toate plantele medicinale valoroase, pentru a indeparta poporul de plantele de leac si a-l indrepta spre leacurile pe baza chimica. Rostopasca se dezvolta ramificat, atingind o inaltime intre 30-80 centimetri. Ea infloreste, inceptnd din luna mai, pe tot parcursul verii si pina in toamna. Frunzele sale sunt zimtate si se aseamana cu cele de stejar. Din tulpina si rizom izvoraste o seva galben-portocalie si destul de viscoasa. Rostopasea prefera vecinatatea zidurilor, a gardurilor, a grohotisurilor de panta, precum si livezile sudice. Oricit ar fi vara de secetoasa si marginile de sud ale padurilor de uscate, din planta tot va curge sucul gros, galben-pbrtocaliu, in cantitati suficiente. Dar si in timpul iernii, cind zapada acopera tot, putem gasi rostopasca daca ne-am intiparit in minte locul unde creste.
Planta aceasta este depurativa (deci curata singele) si hematopoetica (deci ajuta la formarea singelui). Este recomandata, asociata cu urzicile si mladitele de soc, in leucemie Numai ca trebuie sa se bea minimum 2 iitri pe zi din acest amestec de ceaiuri, pentru ca el sa poata da rezultate bune.
Rostopasca este un leac de incredere in bolile hepatice grave, daca se foloseste in forma homeopatica. Curatind atit singele cit si ficatul, ea are o influenta dintre cele mai bune si asupra metabolismului. Aceasta planta medicinaia este folosita cu succes in afectiunile biliare, renale si hepatice. Pusa in vin (30 grame de rostopasca impreuna cu radacinile se lasa 1-2 ore in 1/2 litru de vin alb), inlatura foarte rapid icterul. Este indicate si in tratarea hemoroizilor care dau arsuri in zona anusului, in combaterea intepaturilor si a senzatiei de ..cutite" in timpul urinarii, ca si contra vijiitului la urechi. In toate aceste cazuri se pot bea cite 2-3 cesti cu ceai (care nu se prepara prin fierbere, ci doar prin oparire) pe parcursul zilei, in inghitituri mici. Acesta este folosit extern contra bolilor de cancer la piele, contra bataturilor, a verucilor (negilor) si a eczemelor care nu vor sa se vindece. Cataracta si petele pe cornee dispar treptat. Sucul ajuta chiar in cazul singerarii retinei si a dezlipirii de retina. Se ia o frunza de rostopasca, se spala, iar tulpina ei frageda se zdrobeste intre degetul mare si degetul aratator umezite in prealabil. Zeama astfel obtinuta este unsa cu aratatorul, tinind ochii bine inchisi, inspre coada ochiului. Desi nu este pusa direct in ochi, actiunea ei se comunica totusi ochilor. Acest lucru se poate incerca pentru a trata cataracta, vederea slaba si in mod preventiv pentru ochii sanatosi dar suprasolicitati. Eu il resimt efectul binefacator cind trebuie adesea sa stau pina noaptea tirziu ca sa rezolv corespondenta. Cind sunt istovita, iau o frunza de rostopasca din gradina si ii aplic zeama catre coada ochilor, in modul pe care l-am aratat mai sus. Am de fiecare data senzatia deosebit de agreabila ca mi s-ar fi tras un vaf din fata ochilor. In medicina homeopatica se prepara din aceasta planta o tinctura din care se administreaza, in cazul afectiunilor mentionate mai sus, de 2-3 ori zilnic cite 10-15 picaturi in putina apa.
Cu citiva ani in urma mi s-a povestit despre o femeie care avea pe pleoapa inferioara dreapta un abces rosu de marimea buricului degetului eel mic. Oculistului la care s-a dus ca sa-i prescrie o reteta pentru ochelari nu i-a placut ce-a vazut - avea abcesul deja de 7-8 ani fara s-o fi suparat vreodata - si a trimis o proba la analiza. Era cancer de piele. Pentru tinara femeie a fost - dupa cum va puteti imagina - un soc cumplit. Cum familia ei face parte din cercul nostru de cunostinte, am putut sa recomand rostopasca. Era luna februarie si, din fericire, o iarna bIinda. Rostopasca trece bine peste iarna si ramine verde. Sfatul meu a fost sa scoata planta din pamint cu radacina cu tot si s-o planteze intr-un ghiveci, pentru a o avea la indemfna. Femeia urma sa-si tamponeze de 5-6 ori pe zi locul bolnav cu seva galben-portocalie. Cum abcesul era plasat pe pleoapa, i-am atras atentia ca seva nu era nociva pentru ochi. Am mai sfatuit-o sa mearga o data pe luna la tratament cu raze Rontgen, asa cum fi prescrisese medicul, desi aceste iradieri nu alunga tumorile maligne, ci se mai intimpla sa distruga portiuni de epiderma inca sanatoasa, ba adesea chiar si oasele. Scurt timp inainte de sarbatorile de Craciun am trait marea bucurie ca abcesul canceros sa dispara. Femeia mi-a facut o vizita si mi-a sarit de git chiar de la usa. Medicul oftalmolog la care fusese si inainte a intrebat-o mirat ce facuse. La raspunsul ei: ,,Lunar la Linz pentru raze", doctorul a spus: ..Daca asta a reusit Rontgen-ul, e intr-adevar un miracol." Mi-a mai marturisit ca nu ar fi rezistat sufleteste vazind fetele mincate pina la os ale celorlalte paciente pe care le intilnea la raze, daca nu as fi inarmat-o eu cu atita curaj, credinta in Dumnezeu si incredere in sine.
Si acum rugamintea mea pe care o adresez tuturor celor care citesc aceste rinduri: Ajutati si dumneavoastra intr-un caz similar si crutati-i astfel pe semenii dumneavoastra de un sfirsit cumplit! In timpul nostru atit de poluat se ingramadesc cazurile in care din negi inrostti si care incep deodata sa creasca se formeaza cancerul pielii.
Firele de par de pe obraz si cresterea excesiva a parului pe brate si picioare la femei indica o tulburare renala. Locurile respective se ung cu suc de rostopasca, obtinut cu ajutorul storcatorului electric (sucul se mentine proaspat in frigider maximum 1/2 an); este lasat sa actioneze citeva ore, apoi locul se spala cu un sapun emolient, iar pielea care s-a uscat putin se trateaza cu alifie de filimica, ulei de musetel sau sunatoare (a se vedea ,,Moduri de folosire"). In afara de aceasta, trebuie facute o cura de ceai de urzici - eel putin 3-4 cesti pe zi - precum si bai de sezut cu coada-caluiui pentru o irigare mai buna a rinichilor (a se citi si articolul despre ,,Coada-calului").
O cunostinta din zona orasului Mainz folosea in timpul plimbarilor sale zilnice seva de rostopasca asa cum am aratat. Un ciine lup destul de batrin ii era insotitor credincios. Odata i-a dat in gluma si lui cu putina seva pe ochi, ceea ce se pare ca i-ar fi facut foarte bine ciinelui, caci de-atunci se posta de fiecare data rugator in fata stapinuiui sau, cind acesta folosea rostopasca.
Intr-o parohie din Austria superioara in luna noiembrie, am facut cunostinta cu un paraclisier care purta ochelari. Cind m-am intors in februarie la aceeasi parohie, paraclisierul nu mai purta ochelari; dupa cum singur mi-a povestit, numai datorita faptului ca din noiembrie mi-a urmat zilnic sfatul legat de cura cu zeama de rostopasca. In plus, acum vedea mult mai bine decit inainte cu ochelari. Fiind iarna, trebuia sa-si ia frunzele de rostopasca de sub patura de zapada. Mentionez acest lucru numai pentru a sublinia ca anumite plante medicinale pot fi gasite proaspete chiar si i anotimpul rece cind mai orice vegetatie pare a fi moarta.


MODURI DE FOLOSIRE
Infuzie: 1 lingurita rasa de plante la 1/4 litru de apa - se opareste doar.
Sue proaspat: Frunzele, tulpinile si florile se spala si se trec in stare umeda prin storcatorul electric (pentru folosirea externa).
Tinctura: A se procura din farmacii, fiind un preparat homeopatic.
Macerat de vin: Se toarna 1/2 litru de vin alb peste 30 grame de rostopasca cu radacini cu tot si se lasa sa stea 1-2 ore, apoi se filtreaza si se bea in inghitituri mici.

Planta atinge o inaltime de 30-70 centimetri, florile ei violete sunt dispuse verticilat, deci in cerc, in jurul unei axe comune; frunzele sale opozite, alb-linoase sclipesc argintiu si emana un parfum usor amar, aromatic. Salvia-de-gradina trebuie sa alba partea ei de gradina intr-un loc ferit, insorit. Pe parcursul iernii, o acopar usor cu crengi de molid, deoarece este deosebit de sensibila la ger. O alta subspecie, Salvia pratensis, cunoscuta sub denumirile de buruiana-milcedului, coada-vacii, gavat, jale, jales, jales-salbatic, jales-de-cimp, jales-de-padure, salvie, salvie-de-cimpuri, salvie-salbatica, se gaseste pe povirnisuri, pasuni si cimpii. De departe se vad stralucind florile-i albastrui-violete care raspindesc o
mireasma plina de arome. De la aceasta specie se folosesc florile, de cele mai multe ori numai pentru gargara sau pentru fabricarea otetului de salvie - 1 pumn plin de flori este lasat la macerat in otet natural si acesta se intrebuinteaza ca frectie binefacatoare in timpul unei boli mai lungi in care se sta ia pat. Frunzele se colecteaza inaintea perioadei infloririi, in mai si iunie. Intrucit plantele dezvolta in zileie insorite si uscate uleiuri eterice, frunzele sunt culese numai in soare, preferabil la ora amiezii si apoi sunt puse la umbra ca sa se usuce.
Mai curativa decit Salvia pratensis este insa Salvia officinalis, citata mai sus si de care ma voi ocupa in continuare pe larg. Inca de pe vremea strabunilor nostri, salvia era o planta medicinala deosebit de laudata si pretuita.
Chiar si numele oglindeste marea apreciere de care s-a bucurat aceasta planta de leac din partea oamenilor inca din timpuri indepartate. Denumirea de salvia deriva din cuvintul latinesc ,,salvare" (a vindeca, a insanatosi).
Dintr-o frumoasa carte veche despre plante rnedicinale reiese cit de mult era stimata pe vremuri salvia: ,,Cind Maica Domnului a trebuit sa fuga cu copilul Isus in fata lui Irod, a rugat toate florile de cimp s-o ajute; dar nici una nu i-a oferit adapost. Atunci s-a inclinat catre salvie si iata, aici a gasit refugiu. Sub frunzele sale dese, ocrotitoare, s-a ascuns pe sine insasi si a adapostit pruncul in fata aprozilor lui Irod. Acestia au trecut pe Iinga ei fara a-i vedea. Dupa ce pericolul a fost depasit Maica Domnului a iesit din ascunzatoare si a vorbit afectuos salviei: ŤDe azi tnainte si pina in vecii vecilor vei fi o floare preferata a oamenilor. Iti dau putere sa vindeci oamenii de orice boala; salveaza-i de la moarte, cum ai facut si cu mineť." De-atunci, salvia infloreste orisicind intru satvarea si ajutorarea oamenilor. - Cind ai facut ani de-a tidul experiente cu plante rnedicinale si ai cerut adesea in clipe grele ocrotirea si ajutorul multiubitei Sfinte Fecioare, atunci simti din credinta adinca si incredere adevarata cum isi intinde minile ocrotitoare peste plantele noastre rnedicinale.
Ceaiul de salvie, baut mai des, fortiftca intregul organism, ne fereste de atacuri de apoplexie si are un efect foarte favorabil asupra paraliziilor. In combaterea transpiratiei nocturne este singura planta medicinala, in afara levanticii, care vine oamenilor in ajutor; ea vindeca maladia care provoaca aceasta transpiratie in timpul noptii si indeparteaza prin puterile ei invioratoare marea slabiciune care insoteste boala. Multi doctori au recunoscut proprietatile remarcabile ale salviei: ei o administreaza in spasme, afectiuni ale maduvei spinarii, dereglari glandulare si tremurul membrelor (tremuraturile extremitatilor) cu cele mai bune rezultate. In afectiunile mentionate mai sus, se beau 2 cesti pe parcursul zilei, inghititura cu inghititura. Ceaiul are un efect benefic si asupra ficatului bolnav, inlaturtnd balonarile si toate indispozitiile legate de dereglarile functionarii ficatului. Are actiune depurativa, elimina mucozitatile prea abundente din aparatul respirator si stomac, stimuleaza pofta de mincare si combate tulburarile intestinale si diareea. - Pe intepaturile de insecte se aplica frunze de salvie farimitate cit de marunt.
Ceaiui de salvie se recomanda extern in mod deosebit in amigdalite, boli de git, abcese (focare de puroi) dentare, inflamatii ale faringelui si cavitatii bucale. La
multi copii si adulti nu s-ar fi ajuns la operatie de amigdale daca s-ar fi intervenit la timp cu salvie. Daca lipsesc amigdalele, care in calitatea lor de politisti ai organismului opresc substantele otravitoare si le prelucreaza, acestea se indreapta direct catre rinichi. O infuzie de salvie ajuta si dintii care se misca, gingiile care singereaza, desosarile (retragerea gingiei), abcesele dentare. Se clateste gura, se face gargara sau se aplica tampoane de vata imbibate in infuzie.
Foarte important ar fi pentru oamenii slabi de nervi si femeile care sufera de afectiuni ale organelor pelviene sa faca din cind in cind cite o baie de sezut cu salvie (a se vedea ,,Moduri de folosire").
Pe linga folosirea cu rezultate bune a salviei ca planta medicinala, ea nu trebuie ui-tata nici in calitatea sa de planta aromatica (mirodenie) foarte gustoasa. Se intrebuinteaza in portii foarte mici, asemanator cimbrului, la mincaruri grase, cum ar fi friptura de porc, de gisca sau de curcan. Si vinatul devine mai gustos prin adaosul unei frunzulite de salvie. In prepararea brinzeturilor amestecate cu verdeturi (cu mirodenii) si a sosurilor condimentate ar trebui sa ne gindim la salvie macar din motive de sanatate. In anumite zone se coc ,,prajituri si cozonaci de salvie". La coca se adauga frunze de salvie taiate foarte fin, asemenea anasonului.


MODURI DE FOLOSIRE
Infuzie: Se opareste 1 lingurita de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin.
Otet de salvie: Se umple o sticla pina la git (fara a o indesa) cu flori de salvie-de-cimpuri (jale), se toarna deasupra otet natural in asa fel incit sa acopere florile si se lasa sticla sa stea 14 zile la soare sau la caldura.
Bai de sezut: Se pun de 2 ori 2 miini pline cu frunze peste noapte in apa rece la macerat. A doua zi, totul se incalzeste pina da in clocot, iar extractul incalzit se adauga la apa de baie (a se vedea si ,,Bai de sezut").

Tulpina, stufoasa, presarata cu lujeri cu flori galben-aurii, ajunge la o inaltime de cca. 80 centimetri. Florile se pot aduna din iulie pina
in octombrie. Se utilizeaza in bolile si hemoragiile intestinale. Splinuta este apreciata insa cu predilectie ca planta de leac impotriva bolilor renale. Florile si frunzele creeaza o senzatie racoritoare si intrucit planta deshidrateaza, ea este recomandata in afectiunile renale si vezicale. Marele medic naturist, preotul Kunzle, istoriseste in scrierile sale despre un barbat de 45 de ani care suferea de o boala grea de rinichi ce se tot agrava. In cele din urma a trebuit sa-i fie scos un rinichi. Si celalalt rinichi avea puroi si nu mai putea functiona normal. Atunci omul s-a pus pe o cura cu splinuta. A amestecat splinuta, dragaica (sinziene) si urzica-moarta-galbena in parti egale, si-a pregatit din ele un ceai si a baut 3-4 cesti in timpul zilei, in inghitituri mici, drept care boala i-a trecut complet, dupa cum singur a declarat, on 14 zile. Splinuta are efect impreuna cu dragaica si urzica-moarta-galbena sau alba chiar si in scleroza renalal, in irigarea renala si la racordarea la rinichiul artificial, in toate cete trei cazuri am putut obtine succese prin tratamentut fitoterapeutic indicat. Astfel, un barbat in virsta de 52 de ani, considerat de doctor a avea scleroza renala incurabila si pensionat de boala, a venit grifind si asudind la mine, dupa ce a urcat scara pina la etajul intii si s-a trintit - rasuflind din greu - intr-un fotoliu. Dupa numai o saptamina in care a baut zilnic cite 3 cesti din amestecul de ceaiuri mentionat, i-a mers deja vizibil mai bine. Folosea insa toate plantele proaspete, din natura. Dupa a treia saptamina nu-l mai supara nimic.
Toate incordarile nervoase de pe urma diverselor stari sufletesti ale omului se descarca prin rinichi. De aceea, dupa un soc de ordin afectiv, fie moartea subita a cuiva apropiat si drag, fie orice alta nenorocire, se stie ca rinichiul este eel care sufera mai mult. Splinuta se dovedeste a fi o planta medicinala care influenteaza cit se poate de pozitiv viata afectiva. Ca atare, ceaiul de splinu|a ar trebui consumat neaparat in cazul unor deceptii si al altor stari sufletesti stresante. Ingerul pazitor al plantelor medicinale se gaseste in imediata apropiere a splinutei. Simtim efectul ei de echilibrare in stari emotionale grele, asemenea unei miini care mingiie, consoleaza si calmeaza. Deja privelistea splinutei in mijlocul naturii actioneaza asupra noastra linistitor. Ar trebui sa fim recunoscatori ca stim in apropierea noastra o planta care aduce atita mingiiere.


MOD DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului : Se opareste 1 lingurita (cu virf) de splinuta cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin. - Din amestecul de ceaiuri deja mentionat se ia tot 1 lingurita (cu virfj si se pregateste ca mai sus.

Planta atinge o inaltime de 25-60 centimetri, are o tulpina lunga si ramificata si infloreste in cime galbeh-aurii. Pentru a o recunoaste sigur, zdrobiti o floare complet deschisa, va curge astfel din ea o seva rosie. Planta inflorita este culeasa pentru a se pregati din ea ceai si bai, in timp ce pentru uleiul de sunatoare se folosesc numai florile. Credinta populara veche punea seva de culoarea singelui si cu actiune balsamica a florilor in legatura cu singele si ranile Mintuitorului. Intr-adevar, uleiul de sunatoare este eel mai bun ulei pentru rani, caci are efect calmant, antiinflamator si cicatrizant. O legenda despre aceasta planta povesteste: ,,Cind apostolul preferat al Fiului Domnului se afla sub cruce, mihnit de moarte, a adunat cu grija plantele stropite cu singele sfint, spre a le darui ca amintire scumpa credinciosilor evlaviosi la moartea Mintuitorului." Seva rosie a aromatei plante lasa tainic impresia ca in sub-stanta purpurie a florilor galben-aurii ar trai ascuns un strop din singele Mintuitorului nostru.
In zi de Sihziene, simbolui fortelor sfinte ale luminii si caldurii, sunatoarea straluceste in toata splendoarea ei florala unica. Pe vremuri, fetele impleteau din ea coronite, iar cine dansa in jurul focului in noaptea de Sinziene trebuia sa poarte o cununita din sunatoare - coroana de Sinziene. In aceasta noapte plina de mister, fecioarele presarau ramurele de sunatoare pe apa, spre a vedea din inflorirea florilor ofilite cum va fi la anul cu petitorut lor.
In Austria superioara, taranul punea, dupa un vechi obicei, planta intre doua felii de piine si o dadea viteior ca .hrana, pentru ca animalele sale sa fie crutate de boli. Din pacate, aceasta traditie nu mai este urmata astazi decit izolat, in anumite familii credincioase.
Din cele spuse rezulta cit de apreciata a fost sunatoarea inca din timpuri stravechi. Ceaiul de sunatoare se foloseste in leziuni nervoase si boli nervoase de tot felul, in rani de pe urma unor lovituri si vatamari prin ridicat. El este insa si un leac excelent al diareei.
Nevralgia trigemenului poate fi si ea combatuta cu sunatoare, daca se beau zilnic 2-3 cesti cu ceai de sunatoare si se freaca (extern) cu ulei de sunatoare timp mai indelungat locurile afectate. Ne putem face singuri o tinctura de sunatoare care are efect in boli de nervi, nevroze si astenie insotita de insomnii. Tinctura este folosita, extern, ca frectie, iar intern, se iau o data pe zi 10-15 picaturi intr-o lingura cu apa.
Tulburarile de vorbire, somnul agitat, accesele de isterie, somnambulismul sunt vindecate cu ajutorul sunatoarei,- la fel si incontinenta urinara si depresiunile. Din practica mea am observat ca in toate aceste boli, in afara intrebuintarii interne a ceaiurilor, pot aduce un ajutor eficace si baile de sezut cu sunatoare (a se vedea ,,Modi!ri de foiosire"). Ele se fac o data pe saptamina, fiind urmate de 6 bai de picioare in celelalte zile ale saptaminii. Aceasta cura se recomanda in starile nervoase de orice fel.
Fetele tinere, aflate la virsta de crestere, ar trebui sa bea pentru un timp cite 2 cesti cu ceai de sunatoare zilnic; el sprijina dezvoltarea organelor genitale la femei si ajuta la inlaturarea dereglarilor cicluiui.
Un leac natural foarte laudat este uleiul de sunatoare. N-ar trebui sa lipseasca din nici o gospodarie. Poate fi preparat foarte usor in casa (a se vedea ,,Moduri de foiosire"). Isi mentine puterea curativa timp de doi ani si este utilizat cu succes nu numai in ingrijirea ranilor deschise, a ranirilor proaspete, a hematoamelor, a inflamatiilor ganglionilor si a tenului aspru, ci este si un produs eficace de frictionare in cazul durerilor de spate, de lumbago, de sciatica si reumatism. Pentru a avea la indemfna un leac casnic contra arsurilor si a oparirilor, se tin florile in ulei de in. Acest ulei se foloseste si la arsurile de soare.
Sugarii cu dureri de burta (colici) se linistesc daca burtica le este masata cu ulei de sunatoare. - O taranca pe care o cunosc vindeca toate ranile, chiar si pe cele ale animalelor ei de casa, cu acest ulei. Barbatul sau a fost odata ranit grav la mina de o unealta. Compresele cu ulei de sunatoare au inlaturat curind toate durerile, iar ranile i s-au vindecat fara probleme. - Un alt taran a tratat cu succes o rana externa grava de la piciorul calului sau cu ulei de sunatoare.
Un doctor a constatat la o fetita de 8 ani o inflamare a ganglionilor limfatici ab-dominali. De fiecare data cind frigul actiona asupra fetei, intern sau extern, ea avea dureri de burta, in cele din urma zilnic, in special dimineata. Mama ei a citit ca uleiul de sunatoare poate fi folosit cu succes in inflamari ale ganglionilor. A inceput sa frece burta copilului de fiecare data cind se vaita de dureri. In scurt timp, acestea i-au trecut.


MODURI DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului: Se opareste 1 lingurita (cu virf) de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa putin sa stea.
Ulei de sunatoare: Flortle culese pe vreme insorita se introduc intr-o sticluta pina la git fara a se indesa si se toarna ulei fin de masline peste ele. Uleiul trebuie sa acopere florile. Sticla, bine astupata, se lasa citeva saptamini in soare sau in apropierea masinii de gatit. Dupa citva timp, uleiul capata o culoare rosie. Se filtreaza printr-o bucata de tifon, se storc bine resturile si uleiul de sunatoare se trage in sticle de culoare inchisa. In cazut utilizarii sale la arsuri, se poate recurge pentru macerare la ulei de in in loc de ulei de masline.
Tinctura de sunatoare: 2 miini pline de flori culese in soare se pun intr-un litru de rachiu si sticia se lasa 3 saptamini la soare sau alta sursa de caldura.
Bai de sezut: 1 galeata plina cu sunatoare (tutpina, frunze si flori) se lasa peste noapte in apa rece. Inaintea baii, continutul se da in clocot si se adauga la apa de baie. Durata baii - 20 minute (a se vedea ,Bai de sezut").

O putem gasi si pe linga garduri si pe grohotisuri de panta, inflorind pe tot parcursul verii. Frunzele sunt aspre si foarte ascutite la virf. Radacina care traieste mai multi ani - in exterior este maro inchis pina la neagra, in interior alba pina la galbuie - are grosimea degetului mare, iar daca o desfaci este foarte cleioasa, unsuroasa si lipicioasa la pipait. Fiind o planta cu radacini adinci, tataneasa nu prea poate fi distrusa. Radacinile sale sint smulse din pamint primavara sau toamna. Li se poate veni de hac doar cu ajutorul unei cazmale ascutite. Planta proaspata este culeasa inainte si in timpul perioadei de fnflorire. Tinctura de tataneasa, pe care v-o puteti face usor singuri, ascunde in sine o forta minunata. Bolnavii care au fost tratati ani de zile fmpotriva reumatismului si a inflamatiilor articulate cu tot felul de leacuri excelente, fara a se vindeca, gasesc un ajutor rapid in tinctura de tataneasa.
O femeie care deabia se mai putea servi de bratul drept (incheietura umarului era aproape intepenita, iar medicul constatase deja o pareza) si-a frecat zilnic, incheietura si bratul drept cu aceasta tinctura. Din zi in zi a simtit cum i se alina suferintele. Astazi articulatia are rnobilitate normala si femeia se poate ocupa iar de gospodgrie. Dar si frunzele tatanesei, oparite si aplicate ca terci cald pe membrele paralizate, ajuta peste noapte, atunci cind maladia provine din surmenaj, luxatie, entorsa sau apoplexie.
Matusa mea a fost trintita jos pe strada de un motociclist. S-a internal in spital cu fractura coxo-femurala. La operatie i s-a bagat un cui si a fost trimisa acasa dupa ce s-a facut bine. Cuiul trebuia scos peste un an. Dupa ce s-au potolit durerile si a putut merge iarasi normal, a neglijat consultul medical prevazut dupa scurgerea anului. Totul parea in perfecta ordine, pina ce s-a trezit intr-o zi cu niste dureri insuportabile. Abia acum s-a dus sa-si scoata cuiul si s-a constatat ca se formase deja osteita (puroi la os). Desi injectiile au calmat temporar durerile, supuratia n-a trecut. In acest stadiu a venit la noi in vizita, fiind un munte de disperare. Pot spune, fara a exagera: Comprese calde cu terci din faina de tataneasa au ajutat-o peste noapte. A doua zi, femeia putea deja sa stea asezata sau intinsa, fara a avea dureri. Avind in vedere ca in magazine nu se gaseau decit radacini taiate marunt, matusa a avut inspiratia sa le usuce in cuptor, dupa care le-a macinat cu o risnita veche de cafea. Si-a pus aceste comprese cu terci (a se vedea ,,Moduri de folosire ‘’) pina ce locul n-a mai suparat-o.
Si tumefierile la glezne si la mcheieturile miinilor se retrag cu ajutorul acestui terci. As vrea sa atrag atentia in mod deosebit asupra faptului ca aceste comprese pot aduce alinare chiar si in caz de paraplegie. Compresele calde cu terci ajuta si in ulcer varicos, in tumefieri reumatice ale muschilor, in noduri de artrita, in umflaturi, in dureri in ceafa, in inflamatii ale pielii piciorului si calmeaza durerile de dupa amputari.
Din radacini se poate pregati si un ceai care este folosit intern in bronsite, afectiuni ale aparatului digestiv, hemoragii stomacale si pleurezii. Se beau peste zi, inghititura cu inghititura, 2-4 cesti. Pentru a combate ulcerul gastric se recomanda un amestec de plante pentru ceai: 100 grame de tataneasa, 50 grame de filimica si 50 grame de troscot (a se vedea ,,Moduri de folosire").
Inca o data vreau sa mentionez tinctura de tataneasa. Se utilizeaza cu eel mai bun rezultat sub forma de comprese la leziuni externe si interne, raniri de tot felul, contuzii, hematoame si fracturi.
Frunzele tatanesei se intrebuinteaza nu numai pentru comprese, ci si ca adaos la baile complete in caz de dureri reumatice, artrita, dureri de case, tulburari ale irigatiei sangvine si discopatie. Totusi, pentru tulburarile irigatiei sangvine a picioarelor, pentru varice si pentru tratamentul suplimentar sau postoperator al fracturilor, se fac bai de sezut (in cada) cu adaos de tataneasa.
In anumite zone geografice se moaie frunzele de tataneasa in aluat de clatite, dupa care se coc, beneficiind in acest mod toata familia de substantele active ale acestei minunate plante medicinale.

MODURI DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului de radacini: Se pun peste noapte la rece 2 lingurite de radacini taiate marunt in 1/4 litru de apa, dimineata se incalzesc usor si se strecoara. Se beau inghititura cu inghititura.
Amestec de plante pentru ceai (la utcere gastrice): Se foloseste 1 lingurita (cu virf) din amestecul respectiv la 1/4 litru de apa, se opareste si se lasa in repaos 3 minute. Se beau 3-4 cesti pe parcursul zilei, calde, inghititura cu ihghititura.
Comprese cu terci : Radacinile bine uscate sunt macinate fin, sunt amestecate repede intr-o ceasca cu apa foarte fierbinte si citeva picaturi de ulei alimentar pina se formeaza un terci, acesta se intinde pe o bucatica de pinza, se aplica local in stare calda si se leaga.
Comprese de frunze (proaspete): Frunzele proaspete se spala, se zdrobesc pe un fund de lemn cu un sucitor de taitei, se pun pe locurile afectate si se leaga.
Comprese de frunze (oparite): Frunzele de tataneasa sunt oparite cu apa clocotita si sunt aplicate calde.
Adaos la baile complete: 500 grame de frunze proaspete sau uscate de tataneasa se lasa peste noapte la rece in cca. 5 litri de apa. A doua zi se pune totul la fiert, iar lichidul se adauga in apa baii (a se vedea ,,Bai complete", la ltParteagenerala").
Adaos la baile de sezut: La fet ca la baile complete, insa numai 200 grame de frunze.
Tinctura de tataneasa: Se spala radacinile de tataneasa si se curata cu o perie, se taie marunt si se introduc intr-o sticla pina la git fara a se indesa, se toarna rachiu de secara sau de fructe si se lasa 14 zile la soare sau in apropierea masinii de gatit. Rachiul trebuie sa acopere radacinile.
Alifie de tataneasa: 4-6 radacini (in functie de marime) de tataneasa proaspete si spalate sunt taiate foarte fin, prajite iute tn cca. 250 grame de untura curata din intestine de pore, lasate sa stea peste noapte, incalzite a doua zi, apoi filtrate si presate printr-o bucata de pinza. Se introduc ime-diat in recipiente mici si curate si se pastreaza la frigider. Pomada poate fi intrebuintata in locul unei comprese cu terci. Este indispensabila in tratarea ranilor la oameni si animale!
Vin de tataneasa: 2-5 radacini proaspete si spalate sunt taiate fin si lasate 5-6 saptamini intr-un litru de vin alb natural. Un mijloc excelent in tratarea bolilor de plamini!

De-abia se aduna undeva o movila de pamint - mai ales and se construiesc case - si imediat apare, aproape peste noapte, traista- ciobanului. In limbajul popular i se mai zice si arior, buruiana-de-friguri, coada-pisicii, pasatel, pascuta, pastele-cailor, punga-babei, punga-popii, pungulita, rapan, straita-popii sau tasculita. Frunzele zimtate neregulat formeaza - asemanator papadiei - o rozeta. Tulpina ajunge pina la o inaltime de 40 centimetri. Perioada de inflorire: martie-noiembrie. Florile, foarte mici, de un alb murdar, sint umbeliforme, alcatuind o inflorescenta in forma de ciorchine; de tulpinitele subtiri atirna micile pastai (fruct capsula) sub forma de inimioare si amintind la pipait de pielea prelucrata. -Orataniile au o preferinta speciala peritru traista-ciobanului. Imediat ce zapada se topeste si vremea se incalzeste, aceasta planta rasare proaspata si verde. Ceaiui de traista-ciobanului, din care se consuma zilnic 2-3 cesti, se intrebuinteaza cu mare succes in toate tipurile de hemoragii, ca de exemplu in hemoragiile nazale, stomacale, intestinale si in metroragii (hemoragii uterine nereguiate). In cazul ranilor singerinde, la care singele nu vrea sa se opreasca, infuzia de traista-ciobanului are un efect hemostatic uimitor. In cazul menstruatiilor abundente, se beau, timp de 8-10 zile inainte de venirea ciclului, zilnic cite 2 cesti de ceai, fotosind 1 lingurita (cu virf) de traista-ciobanului la 1 ceasca. Acest ceai serveste si la reglarea ciclului pe parcursul pubertatii. In timpul menopauzei, de asemenea, fiecare ferneie ar trebui sa bea 4 saptamini de-a rindul cite 2 cesti zilnic, sa intrerupa apoi pentru 3 saptamini si sa repete periodic acest tratament.
Pentru hemoroizii care singereaza, se fac mici clisme intestinaie, bai de sezut sau spalaturi cu infuzie calduta de traista-ciobanului. Mamele care au sinii umflati in timpul alaptatului ar trebui sa-si incalzeasca la aburi (intr-o sita) traista-ciobanului proaspata, s-o puna intre pinze si sa si-o aplice local calda, sub forma de comprese. Se recomanda cu succes in cazul hemoragiilor renale 2 cesti pe zi cu un amestec de ceaiuri din traista-ciobanului si coada-calului in parti egaie.
Traista-ciobanului este insa - asemanator viscului - si o planta medicinala care regleaza circulatia singelui, fiind indicata deci in mod deosebit atit ia hiperiensiune cit si la hipotensiune arteriala. Spre deosebire de ceaiul de visc, care se face lasindu-se viscul peste noapte in apa la rece, acest ceai se pregateste oparind traista-ciobanului. Se iau 2 cesti pe zi si se intrerupe consumul de ceai atunci cind circulatia s-a normalizat. Un efect curativ la fel de bun ca si viscul il are traista-ciobanului in hemoragiiie menstruale. Si in acest caz, ceaiul se bea numai o perioada de timp.
Aceasta planta medicinala de mare valoare este de un real ajutor la toate bolile musculare externe. Este interesant ca despre acest lucru nu s-a scris nimic in aproape nici o carte moderna de plante medicinale. Acum citiva ani, un domn batrin mi-a daruit o carte veche de plante medicinaie, cu gravuri si desene unice. Dar, asa cum se intimpla cind ziua ti-e plina de dimineata si pina seara. n-am putut rasfoi cartea decit o data. Intr-o noapte catre ora douasprezece, am sarit deodata din somn; mi s-a parut ca as fi fost trasa usor de umeri. Brusc, mi-a trecut prin minte ideea: ,,Ai aceasta carte de plante medicinale deja de o jumatate de an si inca nu te-ai ocupat serios de ea nici macar o singura data!" M-am trezit ca lumea din somn, m-am sculat din pat, am luat cartea si. m-am asezat mai comod in camera de zi. Am deschis-o si mi-au sarit imediat in ochi citeva nnd'uri: ,,Atunci cind nimic nu mai ajuta in atrofia muscuiara, luati urmatoarele: traista-ciobanului taiata marunt se lasa 10 zile cu rachiu de secara la soare sau in apropierea masinii de gatit, se frictioneaza locurile respective de citeva ori pe zi, iar intern - 4 cesti cu ceai de cretisoara.'" Ca si cum tot ce-mi doream ar fi fost sa citesc aceste citeva nnduri - atunci nici nu mi-am dat seama de asta - am inchis cartea, am pus-o la loc, m-am bagat in pat si cunnd am adormit. Citeva zile mai tirziu am primit un telefon din Viena: ,,Ma puteti ajuta?'Am 52 de ani, sunt de profesie asistenta medicala si sunt pensionata medical de doi ani. Sunt complet neajutorata din cauza atrofiei musculare!" l-am recomandat reteta mentionata, iar cind a venit insanatosita dupa trei saptamini la mine la Grieskirchen, am aflat ca la data la care fusesem trezita din somn in miez de noapte, ea facuse un pelerinaj la Maica Domnului la San Damiano in Italia. La intoarcere, in autobuz, un domn, vazind-o atit de neputincioasa, a trimis-o la mine. Curind dupa aceea s-a simtit atit de refacuta si intarita, incit si-a putut relua serviciul.
Un alt apel telefonic, de data aceasta din Steyr, Austria: nAm 62 de ani. Din cauza unei relaxari a sfincterului am facut anul trecut un prolaps intestinal si am fost operata. In aceasta toamna treaba s-a repetat; dureri neintrerupte, zi si noapte, intinztndu-se de la buric spre ambele solduri, ca si cum as fi fost taiata de un fierastrau. Medicii din spital au respins ideea unei a doua operatii, sustintnd ca nu mai este nimic de facut." M-am gindit pe loc la traista-ciobanului cea trimisa de Dumnezeu, am sfatuit-o sa ia zilnic cite 4 cesti cu ceai de cretisoara, care intareste musculatura in interior, iar extern sa se frictioneze cu tinctura de traista-ciobanului, din care sa puna si in ceaiul de cretisoara de 3 ori cite 10 picaturi. In rastimpul celor 10 zile necesare prepararii tincturii de traista-ciobanului, am indemnat-o sa-si puna comprese cu ierburi suedeze. Mare mi-a fost uimtrea cind femeia mi-a teleforiat dupa un timp ca n-o mai jena nimic. Prolapsul intestinal se retrasese complet, muschii sfincterului functionau iarasi normal, iar durerile chinuitoare din solduri incetasera chiar a doua zi dupa inceputul tratamentului. Intrucit la telefon imi pierise, de uimire, glasul, ferneia a venit la mine doua zile mai tirziu pentru a-si manifesta direct bucuria.
Nu se poate spune decit atit : Ce mult ajuta plantele din farmacia Domnului! Cine face astfel de minuni? Este numai si numai indurarea Creatorului!
O femeie din Austria inferioara, din apropiere de Karlstein, scrie: ,,Dupa o prelegere, v-am cerut sfatul in legatura cu o hernie inghinala. Aceasta era lunga de cca. 10 centirnetri, groasa si lata de 3-4 centimetri. Pina ce traista-ciobanului a fost gata, am pus comprese cu ierburi suedeze. Dupa aceea am inceput sa ung locul, frecindu-l cu tinctura de traista-ciobanului si am baut zilnic 4 cesti cu ceai de cretisoara, timp de 6 saptamini. Fiind agricultoare, nu ma puteam menaja - era vremea secerisului - asa ca am purtat la lucru un corset. Dupa 12 zile de tratament nu se mai vedea nimic din hernie, insa tot mai aveam dureri. Dupa 2 luni mi-au disparut si ele. Hernia inghinala am putut s-o vindec fara operatie."
Raposatul medic-sef dr. Rohling, fost director al sanatoriului biologic din Mitten-wald de linga Garmisch/Bavaria superioara, care mi-a facut odata o vizita si a citit cu acea ocazie scrisoarea respectiva, a fost vizibil impresionat. Mi-a spus ca herniiie inghinale nu au putut fi vindicate pina acum cu mijloace medicale decit prin operatie.
4 cesti cu ceai de cretisoara (intern) si frectii cu tinctura de traista-ciobanului (extern) ajuta si la histeroptoza (prolaps uterin).(Frictionarea trebuie sa inceapa in acest caz de la vagin si sa se continue peste pintece.) Subliniez in mod deosebit ca aceasta tinctura trebuie preparata din traista-ciobanului proaspata. In boli musculare atit de grave nu ajuta rapid si sigur decit plantele proaspete!


MODURI DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiuiui: Se opareste 1 lingurita (cu virf) de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin.
Bai de sezut: A se vedea ,,Bai de sezut".
Comprese cu aburi: Se pun 2 muni pline de traista-ciobanului, daca se poate proaspata, intr-o sita care se tine peste abur. Planta muiata ia abur se baga intr-o bucata de pinza care se aplica local sub forma de compresa.
Tinctura de traista-ciobanului: Traista-ciobanului proaspata, cu fiori, frunze, tulpina si pastai, se taie marunt si se introduce intr-o sticla pina la git, se toarna deasupra rachiu de secara sau de fructe de 38-40% (plantele sa fie acoperite) si se lasa sa stea 14 zile la soare sau la caldura.

Ea creste in locuri insorite, uscate, pe margini de drumuri, cimpuri si paduri, pe povtrnisuri, dealuri si pante, in luminisuri si printre ruine. Florile mici, galbene alcatuiesc, ca si la luminarica, o inflorescenta in forma de ciorchine lung. Intreaga planta este acoperita cu peri moi, frunzele mari pot atinge o lungime de 10 centimetri si sunt penate. Planta ajunge pina la o inaltime de 80 centimetri si apartine aceleiasi familii ca si cretisoara. Turita-mare este culeasa in timpul infloririi, intre lunile
iunie si august. Istoria acestei plante medicinale dateaza, ca si la multe altele, din trecutul indepartat. Era cunoscuta inca de pe vremea vechilor egipteni. Turita-mare poseda un puternic efect curativ pentru toate inflamatiile gitului si ale gurii; deci la ea ar trebui sa ne gindim in caz de anghina, faringita, stomatita ulceroasa sau alte inflamatii ale mucoasei bucale. Oamenii care, datorita profesiunii, vorbesc sau cinta mult ar trebui sa faca, preventiv, in fiecare zi gargara cu ceai de turita-mare. Frunzele au un efect exceient in anemie, rani, reumatism lumbago, tulburari digestive, ciroza hepatica, in scaderea activitatii hepatice, precum si in bolile splenice (de splina). Se pot bea zilnic pina la 2 cesti cu ceai. Fiecare ar trebui sa-si dea osteneala sa faca o data sau de doua ori pe an o baie cu adaos de infuzie de turita-mare (a se vedea ,,Moduri de folosire"), iar copiii scrofulosi ar trebui sa faca zilnic o astfel de baie.
Turita-mare este una dintre plantele noastre medicinale cele mai bune, datorita efectului sau astringent si a componentelor curative. Dr. Schierbaum spune: ,,Cite 1 ceasca cu ceai de 3 ori pe zi vindeca emfizemul pulmonar, cordul marit, dilatarea stomacului si a intestinelor, apoi bolile renale si vezicale, daca remediul este folosit un timp mai indelungat." Alifia de turita-mare se recomanda calduros in varice si ulceratiile gambei (a se vedea ,,Moduri'de folosire") si se intrebuinteaza asemanator alifiei de filimica. In bolile hepatice se foloseste un amestec de ceaiuri de plante, astfel: 100 grame de turita-mare, 100 grame de dragaica si 100 grame de vinarita (numita si mama-padurii). Se bea zilnic dimineata, pe stomacul gol, cite 1 ceasca, iar in restul zilei se beau 2 cesti, incetul cu incetul.

MODURI DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului: Se foloseste 1 lingurita de plante la 1/4 litru de apa, se opareste si se lasa sa stea putin.
Baie de plante: 200 grame de plante pentru 1 bale completa (a se vedea Bai complete").
Amestec de ceaiuri contra bolilor hepatice: Turita-mare, dragaica si vinarita sunt amestecate in parti egale. Se foloseste 1 lingurita (cu virf) la 1/4 litfu de apa, se opareste si se lasa sa stea putin. Prepararea alifiei: 2 miini pline de frunze, flori si tulpini taiate marunt la 250 grame de untura de pore (a se vedea - Prepararea alifiilor").

Inca din antichitate se bucura de multa apreciere. Albrecht Durer (1471-1528) a pictat un inger care zboara catre tronul Atotputernicului tinind urzica in mtna. Preotul elvetian Kunzle arata in scrierile sale ca urzica ar fi fost distrusa de mult daca nu s-ar fi autoaparat urzicind; insectele si alte animate ar fi facut-o de mult sa dispara. Am putut sfatui odata pe o mama a sapte copii, care de la ultima nastere tot facea eczeme, sa bea ceai de urzici. In scurt t'imp acestea au disparut, la fel si durerile de cap care o chinuiau si ele tot de-atunci incoace. Intrucit urzica ajuta in cazuri de nisip la rinichi si in urina, iar eu am presupus ca fermeia ar avea dupa ultima nastere probleme cu rinichii, am sfatuit-o sa bea acest ceai. Mina in mina cu bolile renale merg adesea durerile puternice de cap. In scurt timp au disparut atit eczema cit si migrenele. Eczemele, avind de cele mai multe ori o cauza interna, trebuie tratate din interior cu plante care curata singele. Urzica este cea mai buna planta de leac depurativa si hematopoetica. Avind si o influenta pozitiva asupra pancreasului, ceaiul de urzici scade nivelul glicemiei (al zaharului din singe). El vindeca si bolile si inflamatiile cailor urinare, precum si retentia urinara patologica Avind in aceiasi timp si efect usor laxativ, este recomandabil mai cu seama pentru o cura de primavara.
De cind am aflat ce efect curativ au urzicile, mi-am creat un obicei din a face o cura de patru saptamini cu ceai de urzici, primavara din plantele tinere si toamna dupa otava, cind rasar iarasi fire tinere pretutindeni. Beau dimineata pe stomacul gol 1 ceasca, 1/2 ora inainte de micul dejun si 1-2 cesti pe parcursul zilei, inghititura cu inghititura. Si ceaiul dinaintea micului dejun trebuie baut in inghitituri mici, pentru a-i mari efectul. Dupa o astfel de cura de ceai ma simt extraordinar de bine si am de fiecare data senzatia ca pot realiza de trei ori mai multe lucruri ca pina atunci. Familia mea si cu mine n-avem nevoie de ani de zile de medicamente, iar eu ma simt plin de mobilitate si tinerete. De altfel, ceaiul nu-i deloc rau la gust. Se bea fara zahar. Cei sensibili pot insa adauga ceva musetel sau mentai pentru imbunatatirea gustului. in medicina populara, cura cu ceaiul de urzici este propusa pe o durata de mai multe saptamini in afectiunile hepatice. biliare si splenice (chiar in cazui tumoril la splina), la secretii abundente ale stomacului si aparatului respirator, la crampele si ulcerele stomacale, la ulcerele intestinale si bolile de piept Pentru a mentine valo-roasele substante active, ceaiul se prepara doar prin oparire. Ca mijloc profilactic insa, se bea o singura ceasca cu ceai de urzici zilnic, tot timpul anului. Este de mare ajutor si in viroze si infectii bacteriene.
De la o anumita virsta incolo se diminueaza cantitatea de fier din organism. Apar de aceea stari de oboseala, chiar epuizare, omul se simte batrin si cu mai putina putere de munca. In acest caz, urzica proaspata care contine fier, poate fi folosita cu mare succes. Ea ne ajuta sa depasim acest punct critic. Dupa o cura de urzici ne simtim, relativ repede, mai bine din punct de vedere fizic, energia si puterea de munca ne revin, renastem si inflorim vizibil.
O tfnara femeie din Urfahr a venit odata la mine, anemica, bolnava de stomac si vezicula biliara". Ca fenomen secundar permanent manifesta dureri puternice de cap. Am sfatuit-o sa recurga la ceaiul de urzici. Dupa un timp am intilnit-o din nou in mod intfmplator. Radiind de fericire, mi-a povestit ce repede o ajutase urzica. Intreaga ei famllie s-a indreptat de atunci spre aceasta planta medicinala.
In hidropizii, urzica ajuta prin extragerea puternica a apei din tesuturi si cavitatile naturale ale corpului. Datorita substantelor sale active hematopoetice, este de folos si in cloroze, anemii si alte boli grave ale singelui. Asociata cu alte plante medicinale, urzica este folosita cu succes si contra leucermei (a se vedea articolul despre ..Leucemie"). Celor ce sufera de orice fel de alergie (si guturaiul de fin intra aici), le recomand sa bea ceai de urzici o perioada mai indelungata.
Urzica anihileaza predispozitia la raceli si combate afectiunile artritice si reumatice. O doamna din Eichstatt a stat timp de trei ani sub tratament medical, avind sciatica si dureri puternice. In decursul a jumatate de an a scapat de dureri, dupa ce a facut 6 bai complete de urzici cu cite 200 grame de plante.
Cu citva timp in urma am facut cunostinta cu o femeie de circa 50 de ani care trebuia sa poarte peruca din cauza parului foarte rar. I s-ar fi distrus astfel si ultimele radacini de par. Am sfcituit-o sa se spele pe cap cu infuzie de urzici proaspete si suplimentar cu infuzie din radacini de urzici. Mi-a urmat sfatul si s-a putut vedea pe saptamina ce trecea cum parul s-a regenerat, incepind sa creasca si sa se indeseasca din nou. Foarte binefacatoare pentru orice par este tinctura de urzica, pe care ne-o putem face singuri din radacini de urzici scoase din pamint primavara sau toamna (a se vedea la ,,Moduri de folosire": ,,Spalatul pe cap" si .Jinctura de urzica"). Eu insumi imi masez zilnic pielea capului cu aceasta tinctura, pe care o iau cu mine chiar si in excursii sau cind calatoresc ca sa tin prelegeri. Efectul este evident: pielea capului n-are matreata; parul este des si matasos, cu un luciu frumos.
Urzica ajuta excelent si in arterita. Multi oameni suferind de aceasta boala ar putea sa scape de o amputare de picior daca ar face la timp bai de picioare cu radacini de urzici (a se vedea ,,Moduri de folosire").
Orice spasm, indiferent de unde provine, induce tulburari ale irigatiei sangvine In aceasta situatie se recomanda spalaturile si baile cu infuzie de urzici. Acelasi lucru este valabil si in cazul special al stenozei mitrale. Se apleaca bustul deasupra cazii, se spala regiunea inimii cu infuzie calduta de urzici, masind usor in acelasi timp.
O femeie din Bavaria in virsta de 51 de ani a suferit timp de 28 de ani de pe urma unei fistule. Profesorul consultat a considerat o operatie ca fiind problematica, intrucit fistula era plasata pe obraz, pe osul molar, in anul 1978, aceasta femeie nefericita s-a adresat unui tamaduitor, care i-a aratat mai ales foarte multa intelegere. I-a prescris alimentafie vegetariana cu fructe si legume crude si gimnastica respiratorie. Starea ei a devenit mai suportabila, fara a fi insa vorba de o insanatosire. In mai 1999, a inceput sa adune primele urzici proaspete, bind zilnic 3 cesti cu ceai amestecate de fiecare data cu 1 lingurita de bitter suedez. A scris: ,,Dupa exact 14 zile, fistula mea din obraz se vindecase si nu mai aveam nici o durere. Si asa a ramas pina azi" (28.11.1999).
Aud tot mereu cu bucurie despre cit de multi oameni au cunoscut si simtit asupra propriului lor organism puterea lecuitoare a urzicii. Astfel, mi-a scris de curind o femeie ca luni de-a rindul a baut zilnic ceai de urzici. Nu numai ca a scapat de orice senzatie de oboseala, de epuizare, in ciuda muncii grele de zi cu zi, dar i-a disparut si o batatura purulenta, care ii pricinuise niste dureri ce se intindeau pina in coapsa, de care n-avusese insa timp sa se ingrijeasca din cauza muncii excesiv de impovaratoare; la fel si o ciuperca la unghii, la a carei indepartare prin operatie nu se putea decide. Da, asa poate ajuta buna urzica depurativa si hematopoetica pe care oricit as recomanda-o, tot n-ar fi suficient. O alta femeie mi-a scris ca urzica a vindecat-o de o eczema care o chinuise ani de zile. Astfel de scrisori sunt raze de lumina in viata mea. Ele-mi arata ca ne putem baza pe bunele noastre plante de leac, oriunde le-am folosi.
Odata a venit la mine, pIingind, un barbat mai virstnic. Cu trei ani in urma se imbolnavise de gripa. De atunci, urina sa era maro inichis si suferea de niste dureri de cap insuportabile. Nu i-au folosit nici numeroasele medicamente administrate, nici injectiile (in ultimul timp in regiunea capului). Dimpotriva, migrenele au devenit tot mai acute, incit omul era tn pragul sinuciderii. l-am dat curaj, indrumindu-l spre urzicile proaspete. Urma sa bea 2 1/2 litri de ceai, repartizati pe parcursul intregii zile. Dupa patru zile m-a anuntat telefonic ca durerile de cap ii trecusera total. Ceva mai ttrziu mi-a transmis printr-o femeie ca se simte mai bine acum decit inaintea gripei. Folositi si dumneavoastra urzicile proaspete, tinere, in special primavara, si faceti cu ele o cura depurativa ! Va veti minuna de efectul lor binefacator.
O calugarita din ordinul Elisabetinelor din Klagenfurt mi-a urmat, de asemenea, sfaturile si s-a mirat de rezultatul obtinut. Pete, care nu voiau sa se vindece, aparute in regiunea abdominala si lombara si insotite de mincarimi puternice, au disparut in timpul cel mai scurt, datorita ceaiului de urzici si a unei diete pentru ficat. Si la alt caz asemanator ajutase rapid ceaiul de urzici.
Dintr-o scrisoare din Dellach Tn Karnten aleg urmatoarele rinduri: ,,Va multumesc din toata inima si Dumnezeu sa va aiba in paza pentru ajutorul inestimabil de care am avut parte datorita sfaturilor dumneavoastra. In decursul bolii mele care a durat 19 ani am fost internata prin toata Austria in multe clinici de neurologie. Nici un medic nu mi-a putut spune ce am de fapt, darmite sa-mi fie de vreun folos. O saptamina intreaga am baut ceai de urzici si ca printr-o minune boala a trecut de parca nici n-as fi avut-o vreodata. Din faptele mentionate reiese cit de repede ne pot ajuta plantele noastre medicinale. Este adevarat ca aici nu este suficienta o ceasca pe zi, ci, in bolile grave, trebuie sa se bea minimum 2 litri in timpul zilei, in Tnghitituri mici.
Un om de afaceri mi-a povestit ca-si ia in excursii si calatorii de afaceri ceai de urzici intr-un termos, caci se increde orbeste in performantele sale si in ajutorul sau. Nu numai ca-ti taie cel mai bine setea, dar te si invioreaza si-ti alunga orice oboseala.
Inca o indicatie deosebita: In sciatici, lumbago, nevrite la brate si picioare, se freaca foarte u s o r locurile dureroase cu o urzica proaspata. La sciatica, de exemplu, se atinge foarte incet piciorul cu planta proaspata, incepind de la glezna, pe partea exterioara pina la sold, iar pornind de aici, de-a lungul partii interioare a piciorului pina la calcii. Acest lucru este repetat de 2 ori, iar in incheiere se trece urzica de la sold in jos peste sezut. Se procedeaza la fel si cu alte portiuni afectate. La urma se pudreaza pielea pe locurile respective.
Nu trebuie oare sa multumim Domnului pentru indurarea LUI de a ne fi daruit o atit de miraculoasa planta medicinala? In viata lor traita rapid, oamenii trec pe linga ea nepasator, preferind sa recurga la calmante si sedative, care sunt luate excesiv. Dar adesea nu pot ajuta in mod real decit bunele noastre plante de leac, cazute din pacate in uitare.
In final as vrea sa mai adaug o intimplare care m-a impresionat in mod deosebit. In oraselul nostru am facut cunostinta cu o batrina care mi-a povestit ca medicul constatase ca are tumori canceroase la stomac. Nu se putea decide sa se opereze din cauza virstei inaintate. Atunci cineva a sfatuit-o sa bea ceai de urzici. Cind s-a dus la medic dupa un timp, acesta a intrebat-o mirat: ,,V-ati operat? Dar nu se vede nici o cicatrice!" Excrescentele disparusera complet si ferneia a mai putut beneficia de un amurg sanatos al vietii. Nu trebuie sa ajungem atit de departe. Niciodata nu se poate forma ceva malign, daca pe linga faptul ca o pretuim pe buna noastra urzica, ii asimilam puterea minunata, in intervale regulate de timp, sub forma ceaiului.
Inca un sfat bun: Incepeti chiar astazi o cura de urzici. Planta uscata o gasiti in orice magazin specializat. Invitati plantele noastre medicinale iar in casa! Echipati-va primavara cu foarfece si manusi si iesiti la aer liber, in natura lui Dumnezeu! Este o mare placere sa culegi urzicile singur, sub cerul liber al Domnului! Cu cit sunt utilizate mai proaspete, cu atit mai mare este, conform experientei, reusita curativa. Ginditi-va atunci si la o provizie pentru iarna, in vederea careia ar fi cel mai bine sa culegeti urzicile de luna mai. Bucurati-va sa puteti face astfel singuri ceva in folosul sanatatii dumneavoastra!
Un cititor din Westfalen scrie: ,,Vecinul meu utilizeaza urzica si pentru stirpirea insectelor si a daunatorilor din gradina sa. Pune o cantitate mai mare de urzici intr-un recipient cu apa, care are in jur de 300 litri (dar se poate muia si o cantitate mai mica) si lasa urzicile la macerat inauntru ceva mai mult timp. Cu aceasta apa de urzici isi uda apoi tot mereu plantele, pe care le poate avea astfel fara daunatori, fara a intrebuinta substante chimice. Nici in morcovi nu mai irrtra atunci viermii!"
Pe de alta parte, exista azi unii agricultori care stropesc cu diferite solutii pentru stirpirea buruienilor urzicile care cresc pe margini curate, inverzite de paduri si cimpii, departe de sosele si alte medii poluante. Otravurile nocive pentru om ajung deci pina in colturile neatinse ale padurilor. Nici nu se gindesc aceste persoane ca distrug astfel, simultan, pasari si insecte. Multi tarani nu-si mai gasesc timp pentru a cosi urzicile cu secera. Cit de orbi am devenit noi, oamenii!


MODURI DE FOLOS1RE
Infuzie: A se folosi 1 lingurita (cu virf) la 1/4 litru de apa; a se opari doar si a se lasa sa ,,traga" putin.
Tinctura de urzica: Radacinile, scoase din pamint primavara sau toamna, sunt spalate cu o perie si taiate marunt. Se umple cu ele o sticla pina la git. Se toarna deasupra rachiu de secara de 38-40% si se lasa sa stea 14 zile la loc calduros.
Bai de picioare: Cite 2 miini pline de radacini bine spalate si periate si de urzici proaspete (tulpina si flori) se lasa peste noapte in 5 litri apa si se incalzesc a doua zi pina dau in clocot. Se introduc picioarele in baia facuta cit de fierbinte se suporta si se tin 10 minute. Urzicile ramin in apa in timpul baii. Aceasta baie de picioare poate fi folosita inca de 2-3 ori, daca este reincalzita.
Spalat pe cap: De 4-5 ori cite 2 miini pline cu urzici proaspete sau uscate se pun intr-o oala de 5 litri cu apa rece si se incalzesc incet, pe foc mic, pina la fierbere. Se trage oala deoparte si se lasa sa stea 5 minute. Daca se folosesc radacini de urzici, se pun 2 miini pline de radacini sa stea peste noapte in apa rece, se incalzeste totul a doua zi pina da in clocot si se lasa sa stea 10 minute. Pentru spalatul pe cap ar trebui intrebuintat in acest caz sapun medicinal.

Infloreste in lunile aprilie si mai, iar in zonele muntoase chiar si mai tirziu. Rizomul vivace (care traieste mai mult de un an) formeaza tulpini verticale, inalte de pina la 50 centimetri, frunzele sunt dispuse incrucisat in serii la niveluri diferite, avind forma unui ou si sunt crete, florile stau intr-un verticil fals la subsuoara f'runzei. Se colecteaza frunzele si florile. Ca si urzica-moarta-galbena, urzica-moarta-alba (Lamium album) - purtind in limbaj popular si numele de fata-mitei, mierea-ursului-cu-flori-balai, sugel-alb, urzica-alba, urzica-creata, urzica-moarta - este si ea o planta medicinala remarcabila. Ea infloreste ca buruiana din mai pina in octombrie pe drumuri, printre danmaturi si terasamente de cale ferata. Se culeg si frunzele, insa in primul rind florile. Ceaiul preparat din ele ajuta in bolile grele ale organelor pelviene si in tulburarile si durerile menstruale, daca se iau 2 cesti pe parcursul zilei. Are si efect depurativ combate insomnia pe baza nervoasa si este un remediu eficace Tn cele mai diferite maladii ale femeilor. Femeile cu vesnice afectiuni ale organelor pelviene si fetele tinere ar trebui sa aprecieze mult acest ceai.
Florile si frunzele urzicii-moarte-galbene se folosesc in maladii asemanatoare, mai ales in retentie urinara, boli ale cailor urinare, usturimi la urinat, boll renale grave si anasarca Florile sunt indicate in tulburari digestive, scrofuloza si eruptii cutanate. in acest scop se bea o cana cu ceai dimineata. Contra ulceratiilor si a varicelor ajuta compresele cu infuzie.
Urzica-moarta-galbena este recomandata impotriva paraliziei vezicale la oamenii batrini, in racelile vezicii urinare si in nefrite. O baie de sezut cu adaos de urzica-moarta-galbena este deosebit de binefacatoare.
In scleroza renala incurabila, irigare renala si racordare la rinichi artificial, urzica-moarta-galbena, amestecata in parti egale cu dragaica si splinuta, aduce rezultate lecuitoare dintre cele mai bune. Daca nu poate fi procurata urzica-moarta-galbena, atunci se poate adauga si urzica-moarta-alba.


MODURI DE FOLOSIRE
Infuzie: 1 lingurita (cu virf) la 1/4 litru de apa - a se opari doar, a se lasa putin in repaos. Comprese: 3 lingurite (cu virf) la 1/2 litru de apa - a se opari, a se lasa putin in repaos. A se umezi cirpe cu infuzie si a se aplica astfel comprese calde.
Adaos la baia de sezut: A se vedea ,,Bai de sezut" (se foloseste intreaga planta).
Amestec de ceaiuri: A se amesteca urzica-moarta-galbena, dragaica si splinuta in parti egale. A se opari 1 lingurita (cu virf) din acest amestec cu 1/4 litru de apa. A se lasa sa stea putin.

Daca voiau sa faca un compliment mai deosebit unui prieten sau cunoscut atunci ii spuneau ca are la fel de multe calitati ca si foarte apreciata ventrilica. Mi-am amintit de aceasta vorba intr-o zi cind un domn mi-a relatat despre concentratia crescuta a colesterinei in singele sau. Din aceasta cauza fusese internat de mai multe ori in spital. l-am indicat ceaiul de ventrilica, 2 cesti pe zi. Mare mi-a fost bucuria cind mi-a povestit, o jumatate de an mai tirziu, cit de mirati au fost medicii, nemaigasind, la un consult recent, colesterolul crescut. Ventrilica, numita si buruiana-de-perit, buruiana-de-cel-perit, matrice, stratoricai sopirlaita, ventricea, vindrilica, creste in paduri, pe locuri defrisate, linga maracinisuri, tufisuri, garduri si santuri, pe drumuri si in liziere. Are o tulpina parpasa, care se tiraste pe pamint, frunze mici, zimtate, cu un luciu argintiu, care se termina in spice ce stau in sus, avind flori de la albastru deschis pina la violet. Frunzele cad usor la atingere. Perioada de inflorire: din mai pina in august. Se colecteaza inflorescentele (ansamblul florilor dispuse pe axa centrala). Cele mai eficiente sunt acele plante care cresc la margini de paduri si sub stejari.
Aceasta planta medicinata mostenita de noi din timpurile stravechi constituie un adaos indragit la ceaiurile depurative si este de ajutor, impreuna cu virfurile proaspete ale urzicilor, la vindecarea eczemelor cronice. La suparatorul prurit senil (mincarimi de batrinete) n-as mai inceta sa recomand ventrilica. Persoanele care sunt slabite si sensibile o suporta intrucit este un leac bun pentru stomac, avind o actiune blinda care stimuleaza si digestia. Ea indeparteaza secretiile stomacale abundente, precum si tulburarile intestinale.
As dori sa accentuez mai ales faptul ca ventrilica are un efect vindecator excelent in combaterea nervozitatii care provine din suprasolicitare intelectuala. O ceasca bauta seara, inainte de culcare, face adevarate minuni prin actiunea sa linistitoare. Preotul elvetian Kunzle recomanda celor care trebuie sa depuna o activitate intelectuala deosebita sa ia acest ceai calmant inainte de culcare. El da o memorie buna si indeparteaza senzatiile de ameteala. Amestecat cu radacina de telina, inlatura debilitatile nervoase si starile melancolice. Chiar si in cazul icterului, al nisipului in urina, at durerilor articulate reumatice si artritice, ventrilica da un rezultat grozav.
Un preot mi-a declarat: ,,Lapsusurile mele mari au disparut in 14 zile in mod surprinzator datorita ventrilicii amestecate cu coada-calului (in parti egale, 2 cesti pe zi). Chiar in timpul predicilor tmi scapau cuvinte importante. Devenisem nesigur si nervos. Plantele m-au ajutat incredibil de repede."
Si la bronsitele vechi, uscate, ventrilica a produs adevarate minuni. Pentru ceaiul pectoral se foloseste un amestec de cuscrisor (numit si mierea-ursului sau pluminarica), frunze de podbal, patlagina si ventrilica in parti eg'ale, care se indulceste cu putina miere sau se oparesc plantele cu apa in clocot in care a fost dizolvat zahar candel.
Contra icterului, ca si a afectiunilor hepatice si splenice recomand urmatorul amestec de ceaiuri: 50 grame de radacini de papadie, 25 grame de flori de cicoare, 25 grame de vinarita (numita si mama-padurii) si 25 grame de ventrilica. Se amesteca bine aceste plante. Se beau incetul cu incetul in timpul zilei 2 cesti neindulcite (la 1/4 litru de apa - 1 lingurita cu virf de plante).
Din planta inflorita se poate prepara si un sue proaspat, indicat in bolile cronice de piele, mai ales la eczeme (a se vedea'^Moduri de folosire"). Se ia din acest sue de 2-3 pri pe zi cite 1 lingurita plina.
Intrucit ventrilica este laudata in cartile vechi despre plantele medicinale si ca o planta care vindeca ranile, o recomand pentru leziunile inflamate si care se vindeca greu, in special in apropierea tibiei (a fluierului piciorului). Ranile sint clatite mai intii cu o infuzie; apoi se pun in timpul noptii peste rani comprese imbibate in prealabil cu un ceai proaspat preparat si se invelesc ca sa rarnina calde.
Bolnavii de reumatism si artrita ar trebui sa incerce o data tinctura de ventrilica, pe care si-o pot prepara usor singuri (a se vedea ,,Moduri de preparare"). Aceasta tinctura se foloseste extern ca frectie, iar intern se iau de 3 ori pe zi cite 15 picaturi in ceva apa sau ceai.
Beti neaparat in fiecare an o perioada de timp ceai de ventrilica proaspat culeasa! El nu reduce numai arterioscleroza, ci o previne si da organismului o noua elasticttate prin efectul sau depurativ. De aceea, rugamintea mea; Tineti seama de acest sfat!


MODURI DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului: A se folosi 1 lingurita (cu virf) la 1/4 litru de apa, a se opari doar, a se lasa sa stea putin.
Suc proaspat: Se spala inflorescentele proaspete si se preseaza inca umede prin storcatorul electric de uz casnic, se toarna sucui in sticle mici si se pastreaza la frigider.
Tinctura: 2 miini pline de plante inftorite si taiate marunt se pun intr-un litru de rachiu de secara de 38-40% si se lasa 14 zile la soare sau in apropierea masinii de gatit.
Amestec de ceaiuri: 1 lingurita (cu virf) la 1/4 litru de apa. Se opareste doar si se lasa sa stea putin.

Pasarile raspindesc saminta cleioasa, f'recind-o cu ciocul de crengi sau eliminind-o nedigerata in excremente. Numai asa este posibila inmultirea plantei, caci s-a dovedit ca saminta ei nu ajunge sa incolteasca nici pusa in apa, nici in pamint. Viscul se mai intilneste in popor si sub alte denumiri, cum ar fi: stoletnic, vase, vasc-de-par, vasc-de-brad. Viscul a fost o planta de leac si farmece inca de pe vremea stramosilor nostri. Este invaluita de mister, tiruizii (preotii celti) o considerau o planta sfinta, un leac universal ce putea sa inlature orice rau. Preotii o taiau cu cutite si seceri de aur in cadrul unor ceremonii festive. Vechii medici naturisti foloseau viscul ca un mijloc excelent si cu actiune sigura in combaterea epilepsiei Aceasta forta lecuitoare straveche o recunoaste si adeptul lui Kneipp, dr. Bohn, in zilele noastre el recomanda viscul contra spasmelor cronice si a acceselor de isterie.
Frunzele si tulpinile micute, care se taie marunt pentru a fi uscate, se culeg numai de la inceputul lunii octombrie pina la mijlocul lunii decembrie si in lunile martie si aprilie. In celelalte luni viscul n-are putere de leac. Plantele cu cea mai mare forta curativa sunt considerate cele de pe stejari si plopi; dar si cele de pe brazi, pini si pomi fructiferi au putere vindecatoare. Inca o indicatie legata de cules: In lunile martie si aprilie, viscul nu prea are bobite. Pasarile i le-au cuigulit pe timpul iernii. Deci se procedeaza mai usor la taiatul frunzelor si al tulpinitelor, intrucit se scapa de colectarea bobitelor lipicioase, care din luna octombrie pina in decembrie mai sint pe visc.
Am fost adesea tntrebat de ce laud atit de mult viscul, cind de fapt se spune ca ar fi otravitor. Viscul - adica frunzele si tulpinile - nu este deloc otravitor, insa bobitele, administrate intern, sunt. Dar daca sunt amestecate cu untura de pore pina se formeaza o alifie (a se vedea ..Moduri de folosire"), care se intrebuinteaza extern cind iti ingheata sau degera o parte a corpului, ele ajuta foarte mult.
Unei femei fi ingheta nasul in fiecare iarna. In lunile cu ger de-abia se mai incumeta sa iasa din casa cu nasul ei vesnic vinat. Aceasta situatie s-a inrautatit an de an. Am sfatuit-o sa puna peste noapte pe nas un terci proaspat din bobite de visc. Chiar daca suna aproape incredibil, trebuie sa certific totusi ca in citeva zile nasul i s-a vindecat.
Viscul influenteaza pozitiv functionarea intregului sistem glandular si realizeaza performante excelente in stimularea metabolismului. In acelasi timp, actiunea sa asupra pancreasului este atit de buna, incit la o cura continua de ceai de visc diabetul isi pterde cauza aparitiei. Oamenii care sufera de tulburari cronice de metabolism ar trebui sa faca o data incercarea de a bea in mod regulat timp de eel putin o jumatate de an ceai de visc. Daca aveti tulburari hormonale, recurgeti la visc - veti obtine un rezultat extraordinar. In acest caz se prescriu minimum 2 cesti pe zi, una bauta dimineata si una seara.
Viscul este un leac exceptional contra arteriosclerozei, este foarte apreciat si recomandat in apoplexie, la care rareori s-ar mai fi ajuns daca s-ar fi baut inainte in mod regulat ceai de vise. Daca s-a ajuns totusi la un atac de apoplexie, se beau timp de 6 saptamini zilnic cite 3 cesti, timp de 3 saptamini zilnic cite 2 cesti si timp de 2 saptamini zilnic cite 1 ceasca, si anume prima ceasca inainte si dupa micul dejun, a doua ceasca inainte si dupa masa de prinz, iar a treia ceasca inainte si dupa cina, de fiecare data numai cite o jumatate.
Ceaiul de visc este folosit si ca mijloc hemostatic. Tras rece pe nas, opreste hemoragiile nazate, consumat ca ceai opreste hemoragiile pulmonare si intestinale din timpul tifosului sau al dizenteriei
Viscul este leacul cel mai stimulant al functiunii cardiace si circulatorii. In grave tulburari circulatorii nu poti inceta sa tot recomanzi viscul. Intrucit viscul are substante active care normalizeaza functionarea intregului organism, el produce inimaginabilul - adica scade tensiunea arteriala la hipertensivi si o creste la hipotensivi.
Se calmeaza astfel inima agitata si se fortifica activitatea cardiaca, viscul avind efect cardiotonic. Toate fenomenele secundare legate de o tensiune arteriala anormala - cum ar fi congestia cerebrala, senzatiile de ameteala, vijiitul in urechi si tulburarile de vedere - sunt indepartate. Viscul contracareaza, in acelasi timp, toate afectiunile cardiace, asa ca se poate afirma pe drept cuvint ca este de un ajutor indispensabil in toate tulburarile cardiace si circulatorii. Epoca noastra contemporana, in care se traieste intr-un ritm rapid, care impune oamenilor cele mai mari solicitari si ii streseaza cu o criza de timp violenta, are realmente nevoie de astfel de ajutoare.
Din multe scrisori ce-mi sunt adresate reiese ca oameni cu hipertensiune arteriala, tulburari sarioase ale circuiatiei singelui, moleseala, tulburari cardiace, deci si cu tulburari in ritmul activitatii cardiace, vertij, lipsa de chef de munca au scapat in scurt tirnp de aceste suparari gratie viscului. S-au simtit iarasi bine, recapatindu-si bucuria de a munci. Zilnic 3 cesti cu ceai de vise preparat in asa-numitul extract rece si baut incetul cu incetul va vor normaliza si inima, si circulatia singelui, realizind astfel o putere mai mare de munca. De altfel, ar trebui efectuata macar o data pe an o cura de 6 saptamini cu ceai de visc, astfel: Se beau timp de 3 saptamini cite 3 cesti pe zi, timp de 2 saptamini cite 2 cesti pe zi si timp de 1 saptamina cite 1 ceasca pe zi. Circulatia singelui si tensiunea arteriala s-au refacut in aceste 6 saptamini. Pentru ca starea buna sa se mentina constant, ar fi propice ca timp de un an sa se bea in continuare in fiecare dimineata cite 1 ceasca cu ceai de visc.
Un domn din regiunea Mainzului suferea de ani tntregi de hipotensiune arteriala, care se manifesta atit de acut in anumite zile, incit de-abia putea sa mai faca fata muncii sale ca morar. Consultase medici renumiti nu numai din Germania, ci si din Elvetia, insa fara rezultat. A primit plin de scepticism afirmatia mea ca vtscul este eel care ar mai putea ajuta cind este vorba de tensiune, fie ca aceasta este scazuta, fie ca este ridicata. Eram tocmai in luna aprilie si viscul, detinind inca forte de leac, putea fi luat din copaci. Citeva luni mai tirziu, la una din preiegerile dintr-un orasel din Austria superioara, morarul nostru din frumoasa zona a Mainzului s-a asezat in primul rind si a relatat intregului auditoriu ca tensiunea lui, altadata atit de joasa, se normalizase total datorita viscului.
Si femeile ar trebui sa apeleze la ceaiul de visc. Normalizarea circulatiei singelui aduce dupa sine o incetare a dereglarilor menstruate, mai ales a menoragiilor (a hemoragiilor menstruale puternice), precum si a metroragtilor postpartum (de dupa nastere). In cadrul indispozitiilor din timpul menopauzei, insotite de palpitatii, stari de agitatie, anxietate si insuficienta respiratorie, ceaiul de visc ar trebui administrat crtiva ani la rind. Toate aceste stari neplacute dispar si femeia nu mai are senzatia ca se afla la menopauza. Sucul proaspat de visc poate inlatura sterilitatea femeii. Viscul trebuie spalat bine si presat, cit e inca in stare umeda, cu ajutorul storcatorului electric. Se iau din acest suc cite 25 picaturi in putina apa, dimineata pe stomacul gol, 1/2 ora inainte de micul dejun, si seara inainte de culcare.
Cu citva timp in urma s-a publicat in presa o comunicare din Londra in legatura cu faptul ca trei grupe de cercetatori au ajuns, independent unele de altele, la concluzia ca la femeile in virsta de peste 50 de ani se formeaza intr-un procent mare cancer la sin daca au fotosit in tratamentul hipertensiunii arteriale o perioada indelungata medicamente pentru scaderea tensiunii. De ce sa ne asumam acest risc and avem minunatul visc?
De scurta vreme, viscul se utilizeaza si medicinal ca un mijloc ce previne cancerul si combate cancerul. Experienta arata tot mereu ce efect depurativ si profilactic au plantele medicinale. Recurgeti la aceste ajutoare, pentru ca sanatatea dumneavoastra sa se consolideze si sa se mentina pentru totdeauna!


MODURI DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului: Ceaiul de visc se pregateste doar ca extract rece. Se pune peste noapte la macerat 1 lingurita (cu virf) de visc in 1/4 litru de apa, dimineata se incalzeste usor si se filtreaza. Daca este necesara o cantitate mai mare pe zi, atunci ceaiul ar trebui sa fie pastrat intr-un termos clatit in prealabil cu apa fierbinte sau sa fie incalzit de fiecare data in bain-marie.
Tinctura: Picaturi de visc gata preparate se pot cumpara de la farmacie.
Suc proaspat: Frunzele si tulpinile proaspete sunt spalate si presate in stare umeda cu ajutorul storcatorului electric.
Prepararea alifiei: Bobitele proaspete, albe ale viscului sunt amestecate (la rece) cu untura de porc, pina ce se formeaza o alifie (se foloseste extern la degeraturi).